|marți, iunie 27, 2017
  • Follow Us!

Postul de televiziune ETALON, sanctionat de CNA 

etalontvtrim

Comunicat de presă – CNA

Întrunit în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea TVR 1 cu amendă de 5.000 lei, deoarece au fost încălcate dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. a) și b), precum și cele ale art. 66 alin. 1 lit. a) din Codul de reglementare a conținutului audiovizual, la difuzarea emisiunii ‘Întrebări și răspunderi’ din 28.11.2016, subiectul abordat fiind legat de retrocedările abuzive din zona Transilvaniei, care au adus prejudicii statului român.

De asemenea, în urma analizării rapoartelor întocmite de Serviciul Inspecție pentru posturile din teritoriu, CNA a decis să aplice câte o somație publică posturilor:

— TV Etalon din Râmnicu Vâlcea pentru nerespectarea prevederilor art. 68 din Codul audiovizualului la difuzarea emisiunii ‘Despre Vâlcea și vâlceni’ (edițiile din 10, 11, 12, 13 și 17.10.2016). La stabilirea sancțiunii s-a avut în vedere și emisiunea ‘Impact direct’, difuzată cu încălcarea dispozițiilor art. 40 alin. 1 din același Cod – ART. 40 (1) În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest ;

— Actualitatea TV din Pașcani, pentru emisiunea ‘În obiectiv’ din data de 03.03.2017, în care nu au fost respectate prevederile art. 66 alin. 2 și cele ale art. 64 alin. 1 lit. b) din Codul audiovizualului.

Biroul Comunicare și Relații cu Publicul

Leave a Response