|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

SALARIILE EXPLODEAZA! Se intampla pentru prima oara in Romania! 

salariu-jurnalul-ro

Proiectul legii salarizării bugetarilor: Salariul unui medic rezident ajunge anul viitor la 5.700 lei, iar al unui medic primar în ATI la 16.672 lei


 

Salariul unui medic rezident va ajunge anul viitor la 5.700 lei (1.266 euro), mai mult de dublu faţă de nivelul de 2621 lei în acest an, cel al unui medic primar, grad V, la 12.375 lei (2.750 euro), de la 4413 lei în 2017, iar un medic primar grad V de pe secţia de terapie intensivă (ATI) va primi 16.672 lei (3.705 euro), faţă de 5987 lei în prezent, potrivit proiectului legii salarizării unitare a bugetarilor.

Faţă de salariile în spitale clinice, în unităţile neclinice salariile vor fi cu 4% mai mici, în timp ce în secţiile ATI urgenţă cu 6,7% mai mari, şi cu 30% mai mari la morgă, potrivit unor date publicate de Liviu Dragnea.

El a anunţat pe pagina de Facebook că proiectul de Lege a salarizării unitare este gata şi urmează să fie depus la Parlament.
”Ierarhizarea funcţiilor s-a facut după modelele practicate în celelalte state membre ale Uniunii Europene, iar pentru alinierea funcţiilor pe această ierarhizare Guvernul va aloca 32 de miliarde de lei până în 2020”, a mai spus Dragnea.

Potrivit proiectului, în sectorul de sănătate, un asistent debutant cu studii superioare va avea anul viitor 3.950 lei, de la 1.704 lei în 2017, iar un asistent principal va primi 5.108 lei, faţă de 2.986 lei în anul curent.

În zona de educaţie, legea propune majorarea salariilor profesorilor debutanţi care predau la liceu de la 1.962 lei în 2017 la 3.520 lei în 2020, în timp ce un profesor cu grad V va avea peste trei ani 6.075 lei, dfaţă de 3.500 lei în prezent.

În cazul mediului universitar, asistenţii vor ajunge la salarii de 3.782 lei în 2020, de la 2.290 lei, iar profesorii la 11.337 lei, de la 6.050 lei.

În acelaşi timp, un învăţător debutant va ajunge la 3.237 lei în 2020, de la 1.705 lei în prezent, iar un învăţător cu grad maxim la 4.833 lei de la 2.800 lei în 2017.

Legea Salarizării Unitare va reglementa nivelul sporurilor şi stabileşte printre altele că salariile bugetariilor nu mai pot fi reglementate prin alte legi speciale, singurele excepţii fiind BNR şi ASF, care potrivit recomandării UE trebuie să aibă un nivel similar cu cel din statele membre UE.

Astfel, potrivit noii legi, vechimea intră în salariul de bază, ajungând la +25% în anul 20 de muncă, indemnizaţia de hrană reprezintă 2 salarii minime brute pentru toţi bugetarii, premiile de excelenţă constau în 2 salarii minime/lună, respectiv 5% din cheltuielile de personal, plafonul maxim al sporurilor fiind de 30% din cheltuielile de personal, excepţie făcând sporul de muncă de noapte, norma de hrană şi îmbrăcăminte pentru armată şi poliţie şi sporul de permanenţă.

Potrivit datelor publicate de Liviu Dragnea, un soldat primeşte în prezent o soldă de bază de 754 lei, plus sporurile, şi va primi în 2020 suma de 2.150 lei, iar un sublocotenent în armată va ajunge la un venit de 3340 lei, de la 1614 lei în 2017.

În diplomaţie, un ataşat consular cu vechime maximă va primi 5.920 lei în 2020, faţă de 4.095 lei în prezent, iar un ambasador 10.934 lei, de la 8694 lei în 2017.

În justiţie, salariul unui procuror stagiar va urca de la 5414 lei în 2017 la 5966 lei în 2020, iar al unui judecător stagiar de la 5414 lei la 6806 lei, în timp ce un judecător cu vechime maximă va primi în 2020 14258 lei, faţă de 12.509 lei în prezent.

În zona culturală, un actor, dirijor gr.II, cu vechime maximă, va avea un salariu majorat la 5860 lei în 2020, faţă de 4688 lei în 2017.

Leave a Response