|luni, mai 29, 2017
  • Follow Us!

Preot Ion Dincă: ,,Rugăciunea inimii către Iisus reuşeşte să arate Dragostea, chiar şi acolo unde se pare că Dumnezeu nu ar arăta-O” 

preot Dinca

 

Slujeşte din anul 1996 la Catedrala cu hramul Înălţarea Domnului din cartierul  Ostroveni. Mărturiseşte cu seninătate că unul dintre cele mai speciale momente din viaţa sa a fost anul 1990 când în luna mai a fost pusă piatra de temelie la construcţia Bisericii, unde de-atunci slujeşte neîntrerupt: ,,După ce am sfârşit slujba de sfinţire la care participase şi vrednicul de pomenire Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului a fost un moment când  am rămas singur să strâng Odoarele Bisericeşti pe care le folosisem în cadrul serviciului religios. Când din senin am avut un dialog peste puterea mea de înţelegere şi ca un uimit am întrebat pe Dumnezeu, de ce eu? Şi dacă voi fi în stare să realizez acea lucrare? Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat şi am fost străbătut de o bucurie ce nu poate fi descrisă în cuvinte.”  

– Aţi ales să începeţi cu descrierea celor mai speciale momente din viaţa dumneavoastră. Vă văd profund mişcat de acea întâmplare, aţi dori să rămâneţi tot la acest moment?

Vedeţi domnilor redactori şi stimaţi cititori, aş putea zice, că şi în cazul meu s-a întâmplat la fel ca în cel al ucenicilor. Pentru că nu reuşeau să-L recunoască imediat pe Iisus cel Înviat când li se arăta. Ucenicilor le trebuia un oarecare timp pentru a-L recunoaşte, deoarece atunci ca şi acum toate arătările se caracterizează printr-o infinită discreţie. Iubirea, care a biruit prin Cruce, se predă libertaţii suverane a iubirii omului, evitând orice element de natură să atragă atenţia sau să înfricoşeze. Dinainte ca eu să-L fi recunoscut prin mijlocirea simţurilor şi a judecăţii şi să fi devenit conştient de aceasta, Dumnezeu a grăit inimii mele, prin ajutorul concret ce mi l-a dat. Ochii mei trupeşti nu au putut percepe umanitatea lui Iisus decât atunci când Sfântul Duh i-a învrednicit de o viziune la care a participat şi inima. Iată cum am reuşit să înţeleg cine mă sprijinea şi mă ajuta. Un alt moment special a fost anul 1996 când am făcut pentru prima oară slujba Învierii în subsolul Bisericii sub cerul liber. La acea vreme nu aveam placa de etajare turnată, şi la fel am simţit o mare bucurie când sub cerul plin de stele am dat lumina Învierii lui Iisus tuturor oamenilor.

– Ce v-a determinat să alegeţi preoţia şi nu altă profesie?

În copilărie, am avut un vecin care avea un nepot la seminar. Acel nepot al vecinului meu de la Şirineasa a ales să părăsească seminarul teologic şi să se angajeze la o fabrică de prelucrare a lemnului, probabil l-a ademenit salariul. Eu la acea vreme cred că aveam cam 5 anişori şi nenea Ion Antonescu (acesta era numele vecinului meu) se cam topea de dragul meu dar şi eu de al lui. Eu fiind singur la părinţi, nenea Ion, om cumpătat cu răbdare şi gingăşie sufletească, ne-am împrietenit de nu ne mai venea să ne despărţim unul de altul. După ce ne jucam noi băieţeşte acel om minunat nu rata ocazia când mă vedea în culmea fericirii generate de jocă să-mi zică: ,,Măi drăgălaşule tu să-mi zici tată mare şi să-mi promiţi că te faci preot.” Atunci eu deşi nu aveam decât 5 ani şi nu puteam cuprinde cu mintea prea bine îndemnul prietenului meu cu mult mai mare, dar pentru că vedeam că ţine la mine şi se cobora la mintea mea, am socotit că aceasta e mare lucru, mai ales că recomandarea venea de la dumnealui.

Catedrala ostroveni
– Aţi crescut, aţi mers la şcoală, ce oameni au continuat lucrarea vecinului dumneavoastră, ce modele spirituale au stat la baza formării dumneavoastră ca om?

Întrebare mare, să vorbesc despre familie, rude, prieteni? Voi vorbi despre biserică şi slujitorii ei. Mă apropiasem şi de preotul din sat, îmi plăcea de dumnealui că avea pentru toţi câte o vorbă potrivită şi tare îngrijită, îl vedeam ca pe o grădină unde se regăseau cele mai minunate flori cu mirosuri şi culori nemaiîntâlnite. Apoi l-am întâlnit PS Iosif Gafton care pentru mine a apărut ca un Dumnezeu plin de iubire în faţa căruia nu puteai să răspunzi decât tot cu iubire. Era un bărbat puternic, impozant cu voce de tunet dar cu o privire plină de duioşie, ca a unei mame credincioase. De câte ori mă întâlnea mă mângâia pe creştet. Mai târziu am aflat că avea un singur fiu şi acela era plecat în Anglia, probabil când mă mângâia îşi mai alina dorul de el. La Institutul Teologic Universitar din Bucureşti l-am avut îndrumător pe părintele Galeriu. Acest mare teolog m-a ajutat să găsesc toate răspunsurile duhovniceşti de care eu şi lumea avem nevoie.

 

– Ce credeţi că ne-ar ajuta pe noi oamenii să ne apropiem de Dumnezeu? Am văzut de foarte multe ori pe trotuar pachete de ţigări, aruncate, ce înfăţişeau oameni care se îmbolnăviseră foarte grav de la conţinutul lor. Cum este posibil ca omul deşi vede ce îl aşteaptă totuşi să consume ceea ce îl distruge?

Deşi nu suntem rude putem ţine unii la alţii, ne putem sprijini şi chiar iubi, iată eu am făcut primul pas. Însă nu singur, aici îl includ şi pe ÎPS Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului care a încuvinţat acest demers informaţional pentru a fi de folos tuturor oamenilor. Lucrarea mântuirii umane este lucrarea comună a Treimii nedespărţite, ce invită la iubire. Acestă unitate trinitară marchează toată istoria mântuirii începute mai ales de la Întruparea Cuvântului. Moartea înseamnă separare. Când sufletul se desparte de trup, omul piere fizic. Într-un mod similar, omul este separat sufleteşte de Dumnezeu. Este ca o ramură uscată, care separată de copac, moare, tot aşa şi noi separaţi de Dumnezeu, suntem morţi. Ceea ce în mod natural încercăm să facem, este să construim poduri -de la moarte la viaţă, prin Dumnezeu. Sacrificiul lui Iisus este suficient ca să facă un pod de la om la Dumnezeu. El este Viaţa şi Podul spre Viaţă. Observaţi cum prin sacrificiul plin de iubire al lui Iisus, eu, dumneavoastră şi cititorii putem să trecem peste Podul Vieţii la Viaţă, care ni se oferă ca dar,  fără de plată. Dar ca să primim darul trebuie să „vreau, să vreţi”. Oricui i se face dar poate să primească „Da, primesc” sau nu „Nu, mulţumesc”.  Sacrificiul lui Isus este un Dar pentru oricine vrea să primească. Pentru că Iisus a înviat din morţi, este viu acum şi este Domn. Şi cum primim darul acesta? Iisus ne spune: „Oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit” (Romani 10: 13). Dacă acceptăm darul acesta, El răspunde şi aşteaptă să vorbim cu El. Poate nu aţi făcut niciodată asta. Iată acum aveţi această lucrare, sunteţi liberi, fie o ignoraţi şi ajunge la gunoi sau rămâne uitată în raft, fie o citiţi şi încercaţi să o înţelegeţi.

– Cum putem să-L auzim pe Dumnezeu şi mai mult să şi vorbim cu El?

Vedeţi, m-aţi întrebat cum se face că omul deşi vede că ceea ce consumă este otravă totuşi el o priveşte, o înghite se hrăneşte cu ea şi chiar o savurează. După cum povesteşte Biblia, Moise găseşte un rug aprins de flăcări, dar care nu se mistuia. Moise a comunicat cu Dumnezeu prin acest rug şi a primit misiunea de a-i elibera pe evrei din sclavia egipteană. Faraonul murise, iar după el a urmat la tron fiul său Ramses al II-lea. Dumnezeu îl anunţă pe Moise că va trimite urgii asupra Egiptului prin acţionarea toiagului său miraculos. Cu putere de la Dumnezeu, Moise a scos toiagul, l-a aruncat în faţa faraonului, şi, minune, toiagul s-a transformat într-un şarpe. Slujbaşii faraonului nu s-au lăsat mai prejos şi au reuşit să facă la fel cu toiegele lor. În această întrecere de minuni, până la urmă şarpele lui Moise i-a înghiţit pe ceilalţi şerpi, ai servitorilor lui Faraon. Intenţia mea după cum lesne se poate observa este să dau posibilitatea fiecărui cititor să aibă câte un Moise personal de care să se folosească pentru a ajunge la Iisus, Maica Sa Preasfânta Fecioară Maria şi Sfinţi. De aceea am ales să realizez acest cuvânt pentru a fi un ghid practic care să sprijine concret ieşirea fiecăruia dintre noi din ţara aceasta a informaţiilor, vorbelor, gândurilor şi minciunilor celor multe care ne sunt servite ca „adevăruri curate şi mari generatoare de fericire” care, practic sunt pline de E-uri,coloranţi, interese şi potenţiatori de gust. Acelaşi toiag, ca al lui Moise doresc şi eu să dăruiesc fiecărui cititor.Un toiag al rugăciunii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, te rog, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (a) şi pe toată zidirea Ta. Îţi mulţumesc!”. Iisus a zis: „Mă veţi căuta, şi Mă vaţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima. Mă voi lăsa să fiu găsit de voi…” Rugăciunea inimii către Iisus reuşeşte să arate Dragostea, chiar şi acolo unde se pare că Dumnezeu nu ar arăta-O. Garantez, celor care aleg să ţină în mână acest toiag al rugăciunii, vor trăi să  vadă cum ajung în siguranţă la Ţara Făgăduinţei unde tihna raiului Dumnezeiesc îi aşteaptă şi ne aşteaptă pe fiecare dintre noi încă de la Botez.

– Ce ar mai trebui să mai ştie creştinul ca să ajungă să se bucure de acest dar care nu se materializează în secunda doi?

Aşa cum fumatul, furtul, alcolul, mânia, risipa timpului cu discuţii cu oameni fără de Dumnezeu şi multe altele nu-l ruinează pe om în secunda doi, tot astfel se întâmplă şi cu viaţa spirituală. Este nevoie de perseverenţă şi hotărâre neclintită în a se construi o relaţie nemincinoasă cu Dumnezeu. Biserica noastră Ortodoxă are o tradiţie lucrătoare care dacă este cunoscută şi aplicată cu iubire în viaţa fiecăruia, dă roade înmiite. Inima noastră trebuie să I se supună în întregime lui Dumnezeu, altfel nu se va produce în noi nicio schimbare prin care să fim refăcuţi după chipul şi asemănarea Lui. Iisus învăţa pe ucenici folosind exemple din natură, spunându-le să privească la crinii de pe câmp, pentru a învăţa de la ei să nu se îngrijoreze. Apoi îi lăsa singuri pe mare pentru a-i ajuta să aplice ce au învăţat, îi îndemna să privească câmpurile albe gata pentru seceriş, iar apoi îi trimitea din cetate în cetate să predice Evanghelia. Vom vedea că în Vieţile şi Învăţăturile Sfinţilor observarea şi acţiunea nu sunt singurele metode de a învăţa, de asemenea sunt necesare înfrângerile şi victoriile, dar mai ales înfrângerile, pentru că adesea când avem succes, uităm să învăţăm şi în scurt timp urmează eşecul. În durere se învaţă foarte mult, se varsă lacrimi care vor ajuta la evitarea greşelilor viitoare. Şi cu Sfântul Apostol Pavel s-a întâmplat la fel. Când s-a dus la Atena, a predicat mesajul Dumnezeiesc apelând la raţiune şi logică. Acelor minţi învăţate ale timpului le-a vorbit în cuvinte elevate, cu care credea că îi va impresiona, inclusiv a citat pe unul dintre cei mai faimoşi scriitori ai lor. Şi care a fost rezultatul? Un eşec total. Dar acestă greşeală, în loc să îl descurajeze, l-a făcut să îşi schimbe tactica. Ajungând în Corint a zis: „voi predica doar pe Iisus şi acesta răstignit”. De aceea, dragul meu cititor, şi eu în cele ce urmează, cu permisiunea ta am să-ţi aşez în mâini, uneltele necesare pentru îndeplinirea misiunii pe care o ai, aceea de a fi fericit cu adevărat. Primul instrument de care are nevoie un creştin pentru a-l mărturisi pe Iisus în sinea proprie şi să ajungă la adevărata fericire este să aibă o experienţă personală cu El. Care se poate realiza nemincinos doar prin citirea Cărţilor Sfinte după cum le voi înfăţişa:

Biblia Ortodoxă, pe care recomand să o citiţi doar după rânduiala Calendarului Creştin Ortodox în funcţie de anul, luna şi duminica în care urmează să intrăm.

– Vă referiţi la scrisul cu culoare roşie inserat la fiecare duminică a săptămânilor de la fiecare lună din calendar?

Da, spre exemplu să zicem că ar fi luna „X” şi ar urma duminica „Y” cu următorul mesaj scris cu roşu: „Duminica a 4-a după Rusalii; Ap. Romani 6,18-23; Ev. Matei 8,5-13 (Vindecarea slugii sutaşului)”. Ce scrie mai departe nu mai este treaba expresă a dumneavoastră, adică: „ glas…, voscr…”.

După ce aţi vizualizat scrisul cu roşu, luaţi Biblia şi o deschideţi la trimiterile indicate. Vă puteţi folosi de cuprins. În cazul de faţă Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (Ap. Romani 6,18-23.) în Biblia mea începe la pagina 1275 iar capitolul 6 se găseşte la pagina 1280. Se citeşte de la versetul 18 până la versetul 23, fiind plasate în pagina 1281. La fel se procedează şi în cazul celei de a doua trimiteri. Sfânta Evanghelie după Matei (Ev. Matei 8,5-13.) în Biblia mea începe la pagina 1097, iar capitolul 8 se găseşte la pagina 1104. Se va citi de la versetul 5 până la versetul 13, care se găsesc plasate în pagina 1105. Cititorul dacă doreşte poate parcurge întregul capitol. Apoi, cu timpul, după ce se face un pic de obişnuinţă, se poate citi şi cu trimiteri, dacă poftim să-L înţeleagem şi mai bine pe Iisus. Cum se face aceasta? De exemplu în Biblia mea (probabil, şi la dumneavoastră) în partea de jos a fiecărei pagini găsim aceste trimiteri. Luăm exemplul tratat până acum, Ev. Matei 8,5-13. Urmărim unde scrie CAP.8. – apoi căutăm versetul 5, care va fi prezentat în pagină într-o paranteză (5) urmat de una sau mai multe trimiteri. În cazul nostru la acest verset, fiind doar o singură trimitere: Luc. 7,2. (adică, Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 7, versetul 2). Citirea cu trimiteri se poate continua în funcţie de năzuinţa fiecăruia. Ne ajută foarte mult să desluşim adevăratul sens din  mesajul biblic, bineînţeles dacă o facem fără grabă şi cu luare aminte.

„Noul Testament cu Psalmi” tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod, sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prefericitului Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, editat de Institutul Biblic şi de Misiune Ortodoxă. Pentru a ne putea folosi de el corect la mântuirea noastră, la fel vom utiliza Calendarul Creştin Ortodox, cu deosebirea că, de acestă dată, putem în fiecare zi să dialogăm cu Iisus citindu-I Cuvântul Biblic după rânduiala ce ne-o oferă. De exemplu, presupunem că am fi în luna „Y” şi ar urma săptămâna de dinaintea Duminicii a 4-a după Rusalii. În „Noul Testament cu Psalmi” vom găsi scris în paginile de sfârşit, la Îndrumar „Săptămâna a 4-a după Rusalii” sub care vor fi înşirate zilele săptămânii de Luni până Duminică cu trimiteri biblice pentru fiecare zi. Iar pentru ziua de Duminică va coincide cu trimiterea din „Calendar”. Unde la săptămâna a 4-a după Rusalii vor fi trimiteri la: „Ap. Romani 6,18-23; Ev. Matei 8,5-13”. Tot în „Noul Testament cu Psalmi” la paginile de sfârşit se mai găsesc şi o Călăuză Biblică privind unele adevăruri de credinţă, care la fel ne trimit la versetele Biblice. Acesta, fiind de mărimea unui carneţel, poate fi folosit la citirea Apostolului şi a pericopei Evanghelice ce se citesc în fiecare Duminică în cadrul Sfintei Liturghii. Mai ales la Apostol, dacă se cădeşte în forţă iar clopoţeii fac zgomot, lumea face şi ea, şi, dacă ai apucat mai în spate nu se mai înţelege nimic. Însă dacă punem semne (aceasta se poate face de-acasă cu ajutorul Calendarului Ortodox) la cele două pagini din care se citeşte în cadrul Sfintei Liturghii, la capitolul şi versetele corespunzătoare, atunci putem citi Cuvântul lui Dumnezeu odată cu citeţul din Biserică, în gândul nostru.

       În Calendarul Creştin Ortodox vom vedea că avem consemnate, pe lângă trimiterile biblice de la fiecare Duminică, şi Sfinţii fiecărei zile.Vieţile acestor Sfinţi se găsesc în cele 12 volume dedicate lor, ce corespund fiecărei luni şi zile a anului ce sunt inserate în Calendar. Există şi o formă prescurtată a acestor 12 volume într-unul singur, numită „Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”.

Cazania, sau Cărţile de Predici cu tâlcuiri la Duminicile şi Sărbătorile de peste an. La fel se ţine cont de „Calendarul Creştin Ortodox”: vom căuta Duminica consemnată din Calendar în Cazanie. Acolo găsim pericopele Evanghelice explicate de Sfinţii şi Părinţii îmbunătăţiţi ai Bisericii Ortodoxe.

Proloagele se prezintă sub forma a două volume, unde se găsesc pentru fiecare zi din cele 12 luni ale anului cuvânt de folos din Vieţile şi Învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Pentru îndrumare se poate folosi „Calendarul Creştin Ortodox”, dar şi oricare alt calendar, fiind necesare doar luna şi data zilei în care ne aflăm când dorim să citim.

„Ne vorbeşte părintele Cleopa”, 18 volume (de inegalabilă frumuseţe cu costuri pentru fiecare volum foarte accesibile), în care Dumnezeu lucrează pe înţelesul fiecăruia la sufletul dumneavoastră să fiţi cu adevărat fericit acum, aici pe pământ, dar şi după moarte. Toate acestea dacă începeţi şi continuaţi să le citiţi de azi cât sunteţi încă sănătos. Tot părintele Cleopa are o carte de Predici la Duminicile de peste an şi alte scrieri, pe care le-a realizat şi cu sprijinul vrednicului de pomenire părinte Ioanichie Bălan, alături de alţi părinţi şi oameni de bine. Cărţi ziditoare de suflet mai sunt, eu le-am enumerat doar pe cele pe care le consider mai la îndemâna cititorului, mai accesibile.

– Părinte, probabil mai sunt multe de spus, ce cuvânt de încheiere consideraţi că ne-ar mai fi de ajutor  pentru a trece cu bine prin această clipă a vieţii?

  Am să redau în continuare Cuvântul din Evanghelia de la Luca, capitolul 16: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înapoia porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeu bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi”. Să remarcăm un fapt esenţial: bogatul, cu toată averea lui, nu are nume în Evanghelie, pe când săracul cel smerit are un nume vrednic de pomenire, Lazăr ce în ebraică, înseamnă „Dumnezeu a ajutat, Dumnezeu a miluit”. În cazul lui s-a adeverit cuvântul psalmistului care spune: „Întru pomenire veşnică va fi dreptul” (Psalm 111,6). Pe când acelui bogat nemilos, singurul nume ce i s-ar putea da ar fi nesimţitul. Ei bine, acelaşi nume îl merită toţi cei care îi calcă pe urme, indiferent de clasa socială din care fac parte. Vom mai remarca şi acest fapt: adevăratul bogat este omul smerit, credincios lui Dumnezeu şi cu dragoste faţă de semeni, iar cel cu adevărat sărac este acela care nu-L are pe Dumnezeu. Pentru aceea întreb şi eu odată cu Fericitul Augustin: „Săracilor, ce vă lipseşte dacă-l aveţi pe Dumnezeu? Bogaţilor, ce aveţi dacă vă lipseşte Dumnezeu?”. Iar de încheiere, să ne rugăm cu smerenie: „Ajută-ne, Doamne, să avem bogăţia săracului Lazăr!”

Interviu realizat de Gheorghe Smeoreanu (Criterii Naţionale) şi Tiberiu Pîrnău (Ziarul de Vâlcea) în cadrul proiectului editorial Preoţi de seamă ai Vâlcii

Leave a Response