|miercuri, aprilie 26, 2017
  • Follow Us!

În primăvară, în comuna Stoeneşti, primarul Gheorghe Dumbravă va redeschide şantierele 

Primar Stoenesti Dumbrava Tibi Pirnau

 

Confirm unor precizări ale primarului comunei Stoeneşti, Gheorghe Dumbravă, în primăvara acestui an va demara un nou proiect cu fonduri europene: este vorba despre asfaltarea a 4 kilometri de drumuri comunale, câte un kilometru în fiecare dintre satele Stoeneşti, Mogoşeşti, Piscu Mare şi Bârlogu. „Eu sper ca, în primăvară, să înceapă lucrările atât la apă şi canalizare, cât şi la proiectul cu fonduri europene care vizează asfaltarea unui drum care face legătura cu DN, un proiect accesat pe măsura 7.2. La sfârşitul anului trecut am semnat contractul de finanţare pentru un proiect care prevede modernizarea prin asfaltare a 4 kilometri de drumuri comunale şi 500 de metri de ranforsare, câte un kilometru în fiecare dintre satele Stoeneşti, Mogoşeşti, Piscu Mare şi Bârlogu. În prezent suntem în procedura de licitaţie şi avem totul pregătit pentru ca lucrările să demareze în primăvară. Şi proiectul privind asfaltarea drumurilor de tarla este aproape de finalizare, avem pe toată distanţa turnat stratul de asfalt, urmând ca, în primăvară, să continuăm cu amenajarea rigolelor şi construirea unui zid de sprijin pe DJ 651 care nu a fost prevăzut în proiect, dar care este necesar. Avem planuri mari, dar trebuie să vedem şi ce posibilităţi de finanţare există. Pot să spun că am creionat proiectele pe care intenţionez să le realizez anul acesta, aşteptăm aprobarea bugetului ca să ne apucăm de lucru. Ambiţia mea pentru anul acesta este să finalizez lucrarea de apă şi canalizare în satul Stoeneşti şi să facem extinderi în celelalte sate componente, care ştiţi că sunt foarte multe. Dintre cele 13 sate, abia lucrăm la primul sat, în ceea ce priveşte canalizarea. Îmi doresc ca lucrările să decurgă în aşa fel încât, la sfârşitul anului 2017, circa 80% din localitate să aibă atât apă, cât şi canalizare. Vreau ca anul acesta să fie foarte bun din punct de vedere investiţional, iar proiectele să se deruleze într-un ritm alert, inclusiv pe OUG nr. 28, unde avem acel proiect, care cuprinde lucrări de canalizare pe toată fosta comună Cacova, cu alimentare cu apă şi sursă proprie. Aşteptăm să ne fie aprobat bugetul şi să semnăm contractul de finanţare, în aşa fel încât să putem demara procedura de licitaţie. Au fost reprezentanţii AFIR la noi, au făcut vizita în teren şi totul este în regulă”, a mai declarat primarul Gheorghe Dumbravă.

 

Leave a Response