|joi, octombrie 18, 2018
  • Follow Us!

Trafic de „droguri” în cartierul Ostroveni 

DROG RETINUT AREST

 

Jandarmii vâlceni în timp ce executau atribuţiuni de serviciu în cartierul Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea, au observat o maşină de culoare albastră, parcată într-o zonă retrasă şi slab iluminată în care se aflau mai multe persoane. Astfel, la vederea jandarmilor, tinerii din maşină au avut un comportament ciudat, motiv pentru care s-a dispus efectuarea controlului corporal al tinerilor, dar şi percheziţionarea maşinii. Sub scaunul din faţă stânga al şoferului fost găsită o bucată de staniol ce avea în interior resturi vegetale de culoare brun-verzuie. Din relatările celor trei tineri, respectiv D.N.A, în vârstă de 24 ani, G.A.N, în vârstă de 20 ani şi R.R.D, în vârstă de 21 ani, având domiciliul în Brezoi, a reieşit faptul că se aflau în acel loc pentru a fuma o ţigară confecţionată artizanal cu fragmente vegetale. Aceştia au mai spus că substanţele interzise au fost cumpărate pentru consum propriu, de la o persoană necunoscută, pentru care au plătit suma de 50 lei. Documentele de constatare întocmite de jandarmi au fost predate lucrătorilor din cadrul Poliţiei Vâlcea pentru continuarea cercetărilor.

 

One Response to Trafic de „droguri” în cartierul Ostroveni

  1. Yyrro

    E plina valcea de drogati si dealeri dar astia prind doar furnici..

     

Leave a Response