|sâmbătă, noiembrie 17, 2018
  • Follow Us!

Generalul Coldea şi-a dat DEMISIA! Urmează Kovesi?! 

coldea-kovesi

SRI a constatat ca Florian Coldea nu a incalcat legea si normele interne, dar acesta si-a dat demisia din functie

 

Florian Coldea
Florian Coldea
Foto: Agerpres
SRI a dat un comunicat de presa in care a anuntat ca Florian Coldea nu a incalcat legea si normele interne, potrivit rezultatelor comisiei interne de investigare dupa aparitia acuzelor lui Sebastian Ghita. SRI anunta ca Florian Coldea a fost repus pe functia de prim-adjunct al serviciului dupa terminarea anchetei, dar acesta si-a dat demisia din functie pe motive de „demnitatea si onoarea militara si de riscul afectarii grave a activitatii institutiei”.

Raportul comisiei de control, prezentat in Biroul Executiv al SRI, arata ca „din activitatea lui Florian Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare”, potrivit comunicatului citat.

Ca urmare a demisiei, directorul SRI, Eduard Hellvig, i-a cerut presedintelui Iohannis trecerea în rezervă a lui Florian Coldea. Atributiile acestuia au fost preluate de Hellvig.

Reamintim ca SRI a demarat o ancheta dupa ce fostul deputat Sebastian Ghita a spus ca i-ar fi platit lui Coldea vacante in Seychelles, Italia si Disneyland Paris.

Comunicatul SRI:

În urma verificărilor efectuate de comisia constituită potrivit cadrului normativ intern, a fost întocmit un raport care clarifică toate aspectele vehiculate în spaţiul public privind activitatea domnului general-locotenent Florian Coldea, dar şi alte aspecte care ţin de activităţile unor cadre ale Serviciului care au fost vehiculate public.

Menţionăm că s-a desfăşurat o investigaţie complexă, minuţioasă, cu privire la toate afirmaţiile din mass-media din ultima perioadă, fiind analizate aspectele vizate. Persoanele verificate au oferit tot sprijinul, au prezentat documentele necesare şi au răspuns complet tuturor întrebărilor. În concluzia raportului, prezentat într-o şedinţă a Biroului Executiv al SRI, comisia specială a precizat că din activitatea domnului Coldea, supusă verificării, nu au rezultat elemente care să se constituie în încălcări ale legii sau normelor interne în vigoare. După prezentarea raportului, Biroul Executiv a decis repunerea în funcţie a domnului general-locotenent Florian Coldea.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Prim-adjunctul Directorului a solicitat Directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, eliberarea din funcţie şi punerea la dispoziţia şi nevoile instituţiei, după aproape 12 ani de când exercită această funcţie. Prim-adjunctul Directorului a prezentat motive ce ţin de demnitatea şi onoarea militară şi de riscul afectării grave a activităţii instituţiei. În acest sens, Directorul SRI a solicitat Preşedintelui României trecerea în rezervă a domnului general-locotenent Florian Coldea. Atribuţiile funcţiei de Prim-adjunct al Directorului au fost preluate de domnul Eduard Hellvig, Directorul SRI.

SRI îşi reafirmă determinarea de a îndeplini asumat misiunile sale, în parteneriat cu toate instituţiile naţionale şi internaţionale cu care colaborează pentru apărarea intereselor de securitate naţională şi protejarea cetăţenilor români, la standarde euro-atlantice de profesionalism. SRI rămâne ferm în ceea ce priveşte transparentizarea instituţională şi respectarea procedurilor de evaluare şi control intern.

de Red. Stiri     HotNews.ro
Marţi, 17 ianuarie 2017, 13:02 Actualitate | Esenţial

Leave a Response