|sâmbătă, mai 27, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 29.09.2016 

soparla-cu-volanas
  • Mai mulţi oameni şi-au exprimat nemulţumirea faţă de noul proiect de modernizare şi reabilitare a „Arenelor Traian”, iniţiat de Primăria Râmnicului, aspect sesizat şi de unii consilieri locali. Nemulţumirea pleacă de la faptul că investiţia prevede desfiinţarea celor patru terenuri (două de baschet, unul de tenis de câmp şi unul de handbal) de lângă arena principală şi construirea pe zona respectivă a unor… locuri de parcare. Prin anul 1980, atunci când au fost construite Arenele Traian, s-a plecat de la ideea ca să se dea acces liber la cât mai multe categorii de oameni care doreau practicarea diverselor sporturi, însă, acum, prin noul proiect de „modernizare”, se dă prioritate… maşinilor. Păcat, mare păcat!

 

  • Pentru că au apărut informaţii distorsionate în presă, facem următoarea precizare: primarul Râmnicului, Mircia Gutău, s-a referit în şedinţa Consiliului Local la posibilitatea rezilierii contractului cu Mitliv pentru zona centrală DOAR dacă firma nu dă drumul în maxim trei săptămâni la circulaţia auto pe patru benzi pe Calea lui Traian şi nu termină amenajarea trotuarelor adiacente.

 

  • Prefectul Radu Renga a dispus, în urma ședinței ordinare a Comisiei de Dialog Social desfășurată luni, inventarierea tuturor imobilelor sau terenurilor, legalitatea schimbării destinației acestora de către unitățile administrativ-teritoriale și starea lor fizică. Procesul de inventariere va fi coordonat de Corpul de Control al Instituției Prefectului – Județul Vâlcea și va beneficia de sprijinul reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea. Activitatea se va derula pe durata a două luni de zile. Rezultatele acestui control vor fi făcute publice imediat după finalizarea procesului menționat.

Leave a Response