|luni, ianuarie 16, 2017
  • Follow Us!

Doi vâlceni vor executa pedepse cu închisoare la Colibași 

inchisoare1

 

Magistraţii Judecătoriei Bălceşti în data de 24 mai a.c. au emis  mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe G. Valerian, de 35 de ani, din comuna Laloşu, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 2 ani şi 9 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că, fiind sub condamnare cu suspendare, în luna decembrie 2011 a fost oprit de către poliţişti pentru un control de rutină, iar în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere şi acesta a refuzat şi recoltarea de probe biologice. Astfel, a fost revocată condamnarea cu suspendare, cele două pedepse au fost contopite, bărbatul având de executat 2 ani şi 9 luni de închisoare. Poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Măciuca împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Biroul Urmăriri l-au identificat pe condamnat pe raza localităţii Laloşu. Bărbatul de 35 de ani a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei. Magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea în data de 26 mai a.c. au emis  mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe Ş. Florian, de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. În sarcina acestuia a fost reţinut faptul că, fiind sub condamnare cu suspendare, în luna martie 2012 a falsificat talonul de încasare de impozite, taxe şi contribuţii prin modificarea sumei. Talonul modificat a fost depus pentru obţinerea unei despăgubiri financiare mai mare decât cea reală. Astfel, a fost revocată condamnarea cu suspendare sub incidenţa căreia se afla, cele două pedepse au fost contopite, bărbatul având de executat 1 an şi 6 luni de închisoare. Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Biroul Urmăriri l-au identificat pe condamnat pe raza localităţii de domiciliu. Tânărul a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei.

 

Leave a Response