|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

PSD PUNE VÂLCENII PE PRIMUL PLAN! POLITICI SOCIALE 

13214407_843953489082150_1212238934_o

 

 

  • Crearea de noi locuri de muncă în judeţul Vâlcea, reducerea şomajului prin încurajarea şi sprijinirea investitorilor străini şi autohtoni, în vederea înfiinţării unor noi capacităţi de producţie în industrie, agricultură şi turism;
  • Începând cu 01.01.2017 creşterea salariului minim brut până la nivelul de 1500 lei, creşterea valorii punctului de pensie la cel putin 45% din salariul mediu brut pe economie, în conformitate cu strategia naţională de guvernare a PSD;
  • Implementarea unor măsuri specifice pentru diminuarea fenomenului abandonului şcolar în rândul familiilor cu venituri foarte mici şi înfiinţarea unor şcoli profesionale şi de meserii care să urmărească tradiţiile zonelor unde sunt create;
  • Sprijin financiar pentru categoriile sociale defavorizate, cu precădere copiii orfani sau cu părinţi plecaţi la lucru în străinatate, familii cu venituri extrem de reduse aflate în dificultate;
  • Sprijin pentru dezvoltarea capacităţilor de cazare în căminele de bătrâni existente şi înfiinţarea de noi locuri de cazare;
  • Consolidarea şi reabilitarea termică a instituţiilor de asistenţă socială din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea;
  • Asigurarea fondurilor financiare de către Consiliul Judeţean, pentru compensarea costurilor care depăşesc posibilităţile financiare ale asistenţilor sociali;
  • Reabilitarea şi extinderea spaţiilor destinate Protecţiei Copilului în cele şase centre speciale de îngrijire din judeţ: Râmnicu Vâlcea, Băbeni, Berbeşti, Zătreni, Măciuca, Costeşti;

Leave a Response