|vineri, iulie 21, 2017
  • Follow Us!

Pomenirea ÎPS Gherasim la doi ani de la trecerea la cele vesnice 

 

Sâmbătă, 9 aprilie 2016, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea a fost săvârșită slujba Parastasului de doi ani pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea.

Sâmbătă, 9 aprilie 2016, la Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea a fost săvârșită după Sfânta Liturghie slujba Parastasului de doi ani pentru vrednicul de pomenire Arhiepiscop Gherasim Cristea, trecut la cele veşnice în data de 9 aprilie 2014.

Slujba parastasului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a rostit un cuvânt de omagiere, Preasfinţitul Emilian, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

ÎPS Părinte Varsanufie a evidenţiat în cuvântul rostit personalitatea ierarhului mutat la Domnul şi activitatea împlinită de vrednicul său înaintaş pe scaunul vlădicesc de la Râmnic de-a lungul celor trei decenii de arhierie. De asemenea a mulţumit clerului, autoritătilor locale şi tuturor celor prezenţi că au răspuns invitaţiei şi au participat la slujba de pomenire a Înaltpreasfinţitului Gherasim. La final, pomenirea s-a încheiat cu o agapă frățească.

Diac. Efrem Ovidiu Stanciu

Leave a Response