|miercuri, ianuarie 18, 2017
  • Follow Us!

Primul ziar din județul Vâlcea a apărut în 1876 

83651762_4_644x461_ziare-de-colectie-vechi-sport-timp-liber-arta

 

În ansamblu, pentru prima jumătate a secolului al XIX-lea, preocupările culturale se rezumau – de regulă – la recomandarea unor cărţi tipărite în capitală (Moralul creştinesc, Istoria Câmpulungului, colecţia de Documente privitoare la istoria Românilor, Istoria insulei Hio, Ierusalimul eliberat) ş. a.

Tipografiile.Activitatea tipografiei episcopale continuă (cu unele întreruperi) şi în această perioadă, chiar dacă ea nu va mai cunoaşte strălucirea de altădată. În 1866, episcopul Calinic a donat oraşului Râmnic tipografia sa personală, cumpărată anterior prin mijlocirea mitropolitului Andrei Şaguna. Cu diferite modificări ulterioare, aceasta a dăinuit până în anul 1944, fiind arendată diverşilor tipografi, printre care G. Nicolantin şi Oprea Demetrescu. Astfel, între 1882-1887, în oraş a funcţionat Tipografia „Nicolantin”, iar la sfârşitul secolului, Întreprinderea „Oprea Demetrescu” (Siman, 1972, <10>).

 

Până la Primul Război Mondial şi după aceea, în Râmnic vor mai funcţiona: „Noua Tipografie” a lui O. Thüringer (1907-1922), „Librăria Română Sfetea et Comp.” (1906-1907) şi Tipografia „Matei Basarab” (perioada 1908 – după al doilea război mondial) (Ibidem, 12).

Biblioteci publice. Prima bibliotecă publică de la Râmnicu-Vâlcea, a fost înfiinţată ca urmare a unei circulare emise la 1 iulie 1840 de către Vornicia din Lăuntru, prin care Magistratul (viitoarea Primărie) Râmnic era obligat să sprijine financiar amenajarea unei biblioteci în incinta Şcolii Normale de aici; ea servea nu numai elevilor, ci era şi publică (Andrei-Pârnuţă, 1977, 449).

Biblioteca Episcopiei Râmnicului se îmbogăţise, de-a lungul timpului, cu o serie de cărţi importante, din moment ce în 1885, Grigore Tocilescu ridica de aici 134 cărţi şi 28 manuscrise, pentru a le duce la Bucureşti. În biblioteca secularului aşezământ religios vâlcean, vor mai fi rămas, desigur, destule alte cărţi care să servească preoţilor şi cărturarilor de aici, precum şi ucenicilor care vor învăţa carte la şcolile care au funcţionat, până târziu, în mânăstiri (Olteanu, 1992, 50).

Societăţi şi asociaţii culturale de tip haretian. Pe lângă impulsionarea învăţământului public într-un spirit democratic, profesorul Constantin Codreanu – fostul revoluţionar paşoptist a hotărât, în epoca reformatoare a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, să întemeieze, în anul 1865, o „asociaţie de cuget”, iar la 13 noiembrie al acelaşi an – să-şi exprime adeziunea pentru înfiinţarea la Râmnic, printre primele din ţară, a secţiunii judeţene a „Societăţii pentru Învăţătura Poporului”, apărută la Bucureşti cu puţin timp înainte (Dumitraşcu, 1972, 43). La 1 martie 1891, „în cancelaria seminarului”, la iniţiativa preotului Meletie Răuţu, s-a luat hotărârea înfiinţării la Râmnicu-Vâlcea, a uneia dintre primele secţiuni din Ţară a Ligii pentru Unitatea Culturală a Tuturor Românilor, avându-l ca preşedinte pe dr. I. Suciu, iar ca secretar general – pe G. I. Gibescu. Pe lângă scopul politic declarat, filiala râmniceană va avea, ca şi asociaţia centrală, o activitate socio-culturală intensă, desfăşurată prin intermediul conferinţelor pe diverse teme, al organizării de şezători culturale şi al activităţii bibliotecii proprii, la a cărei înfiinţare şi dezvoltare îşi va aduce o contribuţie susţinută institutorul C. Daniilescu – secretarul de mai târziu şi bibliotecar al Ligii) (V. Tamaş, 1971, 35-38; C. Tamaş, 1994, 173).

În 1898, în sala de festivităţi a şcolii primare nr. 1 din Râmnicu-Vâlcea, a luat fiinţăSocietatea Culturală din judeţul Vâlcea, în prezenţa ministrului instrucţiunii – Spiru Haret şi a peste 150 de persoane, dintre care 135 erau directori de şcoli, profesori şi învăţători. La 9 aprilie 1901, tot la Râmnicu-Vâlcea, din iniţiativa revizorului şcolar D. Constantinescu, se pun bazele unei filiale a Societăţii „Steaua” care, subscriind la statutele „centralei” din Bucureşti, avea ca scop „a lucra pentru intinderea învăţăturei în popor”, folosind ca mijloc esenţial „tipărirea şi răspândirea de scrieri şi publicaţii morale” (DJVAN, PJV, dos. 4/1901 şi Anexa. Statutele, 1-22).

În anul 1904, la iniţiativa lui Eliodor Constantinescu,  eminentul profesor de latină şi română de la gimnaziul (viitorul liceu) „Al. Lahovari” din Râmnicu-Vâlcea, în cadrul şcolii a luat fiinţă Societatea  de lectură a elevilor „Vasile Alecsandri”. Pe lângă lărgirea orizontului cultural al elevilor şi apropierea lor de literatură şi artă, societatea organiza, cu concursul membrilor săi, conferinţe şi serbări publice (Apostol, 1898, 167).

Un important rol în viaţa culturală a Râmnicului şi a judeţului, îl va juca Societatea Preoţească „Renaşterea”, înfiinţată în anul 1910, în cadrul Eparhiei Râmnicului – Noul Severin, unul dintre centrele puterii executive ale asociaţiei aflându-se la Biserica „Toţi Sfinţii”; printre obiectivele principale cuprinse în statutul acesteia, se număra acela referitor la „Publicaţiuni de tot felul, cu caracter cultural şi educativ şi presă bisericească” (Cârstea, Căpătaru, 2007, 189-190).

Teatrul.Începând cu 1873, sala Elias, numită apoi Adreani (pe locul căreia se va construi cinematograful „Modern” de mai târziu, iar în zilele noastre – Teatrul de Stat „Anton Pann”), va găzdui, timp de peste o jumătate de secol, cele mai prestigioase teatre din ţară, „la trecerea lor prin Râmnic” (Mateescu, 1979, 176). În întreaga mişcare culturală în general şi teatrală în special, ale acestei perioade, un rol de seamă l-a jucat Constantin Popian – regizor, scenograf, creator de costume, peruchier, machior şi, nu în ultimul rând, dramaturg. În anul 1907, în acelaşi an cu Iaşul cultural, în sala teatrului Adreani din Râmnicu-Vâlcea au rulat primele spectacole cu filme (Manea-Andreescu, 1982, 135). După alţi cercetători, evenimentul s-ar fi produs cu un mai înainte (Tărtăreanu, 1971, 2).

Muzica. În acest domeniuse cuvin menţionate, în primul rând, contribuţiile preţioase aduse de Anton Pann la dezvoltarea muzicii bisericeşti, atât în perioadele „bucureşteană” şi „braşoveană”, cât şi în intervalele de timp petrecute în judeţul Vâlcea, în special la Râmnic: 1826-1828 (ca profesor la o şcoală de muzică din cadrul Episcopiei Râmnicului), 1837, 1839-1840 etc. (poetul venea în fiecare vară la Râmnic, nu numai cu „afaceri” de cărţi, dar şi pentru că îi plăcea oraşul). Constituie demult o pagină de istorie naţională, momentul solemn când, la 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi al Râmnicului, un cor dirijat de „profesorul de muzichie” Anton Pann a intonat un imn naţional, despre care se presupune, cu destule argumente istorico-literare şi logice, că ar fi fost Deşteaptă-te, române”, pe versurile lui Andrei Mureşan şi muzica „Finului Pepelei” (Tamaş-Bardaşu-Purece, 1978, IX).

La 29 iunie 1907 se pun bazele Societăţii Muzicale din Vâlcea, iar în 1908 ia fiinţă, cu sprijinul profesorilor de muzică din oraş, Societatea Filarmonică „Progresul”. Începând cu anul şcolar 1913/1914, la Gimnaziul „Al. Lahovari” din Râmnic, este angajat ca profesor de muzică (şi secretar) Ion Sgondea – primul cadru calificat în domeniu (absolvent al Conservatorului de Arte Frumoase din Bucureşti), care va funcţiona şi la Seminarul Teologic din oraş (Vezi OSCA I,362).

Artele plasticeÎn 1908, eminentul profesor, latinist şi om de cultură Eliodor Constantinescu înfiinţa la Râmnicu-Vâlcea „Ateneul de Conferinţe şi Producţiuni Artistice”, cu un important rol în stimularea şi sprijinirea mişcării artistice locale. În capitala de judeţ, se vor afirma pictorii Constantin Iliescu (1899-1980), Emil Ştefănescu şi sculptorul Constantin Mihăilescu, care a rămas cunoscut vâlcenilor (şi nu numai), mai ales prin grupul statuar (cunoscut sub numeleRenaşterea/Descătuşarea României) aflat în parcul „Zăvoi” al Râmnicului. O realizare remarcabilă de sculptură (inaugurată la 17 mai 1915), a fost şi a rămas Statuia Independenţei(„Monumentul Eroilor”)creaţie a lui Ion Iordănescu, amplasată la poalele dealului Capela(Grigore, 1944, 46).

Presa. Primul ziar local s-a numit „Vâlcea” şi a văzut lumina tiparului în anul 1876. În anii care au urmat, numărul ziarelor şi gazetelor vâlcene va creşte spectaculos: „Gazeta Vâlcii” (1882), „Vâlceanul” (1896), „Adevărul Vâlcii” (1897), „Râmnicul” (1906) etc. (Nestorescu- Bălceşti, 1971, 75-184).

Literatura. „În atmosfera patriarhală şi primitoare a Râmnicului – apreciază scriitorul Constantin Mateescu – ( . . . ) Anton Pann va avea răgazul să lucreze, din perioada aceasta datând o parte din „versurile musiceşti” pe care le va tipări abia în 1830, şi unele „poezii diferite” (Mateescu, 1981, 73). În sejururile sale râmnicene, el va locui în „Casa cu Foişor” („Casa papistăşească”) din apropierea centrului oraşului, devenită astăzi „Casa Memorială Anton Pann” (DLR, 1979, 656).

Începând cu anul 1837, şi-a desfăşurat activitatea în Râmnic, interesantul cărturar şi om de cultură Stanciu Căpăţâneanu (n. cca 1800 – m. 15 septembrie 1848, Râmnicu-Vâlcea), traducător şi militant pentru promovarea limbii române (DLR, 1979, 176), iar G. N. Lahovari (n. În Râmnicu-Vâlcea, la 1 iun. 1838), a publicat eseuri literar-istorice, traduceri, povestiri etc. (DLR,1979, 684-685).

În paralel cu studiile de istorie, teorie şi practică a învăţământului, prof. Eliodor Constantinescu (n. 1878, Râmnicu-Vâlcea) va publica Discuţii în jurul clasicicmului în Franţa(1912) şi – mai ales – îşi va începe activitatea de strălucit traducător  din clasicii latini, în special din Plaut, aspect asupra căruia vom reveni mai jos. Printre scriitorii care au activat în această perioadă, se numără avocatul şi omul politic Lazăr Popescu, membru al Societăţii Scriitorilor Români, se pare – primul vâlcean cu această calitate, ale cărui piese de teatru (Dreptarea de azi – 1909, Otrava societăţii – 1910 etc.) s-au bucurat de un oarecare succes în epocă, cel puţin în Vâlcea. Ne-a rămas de la el o şi interesantă corespondenţă cu criticul literar şi esteticianul Mihail Dragomirescu (Soare, 1984, 1).

Sursa: Enciclopedia judeţului Vâlcea, vol. II – Localităţile urbane; Editura Fortuna, Râmnicu Vâlcea, 2012

 

Leave a Response