|duminică, iulie 23, 2017
  • Follow Us!

Fostul director al Finanţelor Publice, Gheorghe Gogîrnoiu, a mai pierdut un „război“ cu ANI 

gogarnoiu fin birou
  • Curtea de Apel Piteşti a anulat două contracte încheiate de Gogîrnoiu cu SC Autoservil SA

 

După cum s-a mai consemnat, anul trecut, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat sentinţa nr. 708 prin care a respins recursul împotriva Sentinţei nr. 67/F-CONT din 6 martie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, de contencios administrativ şi fiscal. Decizia Înaltei Curţi era irevocabilă şi îl viza pe Gheorghe Gogîrnoiu, fostul director al Finanţelor Publice Vâlcea, în războiul cu ANI. Astfel, a rămas în picioare sentinţa Curţii de Apel Piteşti, care a dat dreptate Agenţiei Naţionale de Integritate. Numai că ANI a cerut în 27 mai 2015 la Curtea de Apel Pitești anularea a două contracte încheiate de Gogîrnoiu pe când era director al DGFP Vâlcea. În Dosarul nr. 615/46/2014, în care ANI era reclamant şi Gheorghe Gogîrnoiu, SC Autoservil SA şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea (fostă DGFP Vâlcea) aveau calitatea de pârâţi, Curtea de Apel Piteşti a pronunţat în data de 22 octombrie 2015 următoarea soluţie: „Admite recursul, casează în parte sentinţa în privinţa contractelor nr. 18009/4 aprilie 2011, cu act adiţional nr. 1 şi nr. 26029/27 aprilie 2012 şi în rejudecare constată nulitatea absolută a acestor contracte, menţinând în rest sentinţa. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Definitivă”. În urma evaluărilor demarate la data de 25 ianuarie 2012 de către ANI, s-au constatat încălcarea regimului juridic privind conflictul de interese în materie administrativă şi existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, precum şi a celor asimilate infracţiunilor de corupţie de către Gheorghe Gogîrnoiu, fost director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea. Gheorghe Gogîrnoiu a semnat şi aprobat un număr de 11 contracte şi acte adiţionale (având ca obiect achiziţii de autoturisme şi servicii întreţinere parc auto) între Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea şi SC Autoservil SA (societate comercială în cadrul căreia fiul acestuia, Denis Gogîrnoiu, deţinea calitatea de acţionar), în baza cărora a fost încasată suma totală de 136.871 lei (aprox. 30.214 euro). Astfel, beneficiul patrimonial obţinut de SC Autoservil SA, prin încălcarea prevederilor Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, a fost în cuantum de 136.871 lei (aprox. 30.214 euro). Începând cu data de 14 iulie 2003, Gheorghe Gogîrnoiu a ocupat funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea. De asemenea, Denis Gogîrnoiu deţinea, începând cu data de 13 februarie 2002, calitatea de acţionar în cadrul SC Autoservil SA. Având în vedere cele de mai sus, ANI a dispus următoarele măsuri: sesizarea organelor judiciare competente cu privire la posibila săvârşire de către Gheorghe Gogîrnoiu, în calitate de director executiv în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de Codul Penal al României, precum şi a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie; iniţierea demersurilor prevăzute de art. 22, alin. (2) din Legea 176/2010, în vederea anulării contractelor încheiate cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese. Complementar, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie, precum şi interdicţia de a mai ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementărilor aplicabile demnităţii şi funcţiei respective. Conform prevederilor legii Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative, iar, potrivit dispoziţiilor art. 2531 din Codul Penal al României, conflictul de interese constă în îndeplinirea, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, a unui act ori participarea la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv.

(Petre Coman)

Leave a Response