|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Ce câştigăm trăgând în Patriarhul românilor ? Puţin amuzament din partea străinilor 

Ce câştigăm trăgând în Patriarhul românilor ? Puţin amuzament din partea străinilorCea mai ordinară diversiune din aceste zile de doliu naţional a fost aceea prin care Patriarhul Daniel era invitat să-şi dea jos odăjdiile, să îmbrace blugi şi să ţină o slujbă în faţă la Club Colectiv, printre salvări, paramedici şi pompieri.

Bun prilej pentru şmecheri să-l înjure în direct.

Ortodoxia nu are însă nimic de a face cu teatrul buf, mai ales în astfel de situaţii. Rugăciunea şi slujba se potrivesc în special cu bolţile bisericilor şi chiliile mânăstireşti. Cine nu înţelege asta, ori e isteric, ori e incult.

Câteva idei sumare le-ar face poate bine agitatorilor.

Straiele şi odoarele patriarhului nu sunt doar pânză şi aur, sunt în special simboluri. El nu le poartă din venitate, ci pentru că aşa spune o tradiţie aproape bimilenară. Nu te joci cu lucruri sacre, acceptate şi respectate de zeci şi zeci de generaţii.

Rugăciunea în ortodoxie este, în principiu, discretă, în niciun caz spectaculoasă, ori demonstrativă.

Poate că unii concep creaţia ca pe o operă a unui Dumnezeu în blugi şi cu geacă de piele. Doar într-o asemenea lume i-ar sta bine Patriarhului călare pe motocicletă.

Creaţia e însă taină, cu tot ce decurge de aici, inclusiv respectul faţă de cele sfinte.

Poate ar trebui spus că Prea Fericitul Daniel e oricând victimă sigură a golăniei. Nu seamănă cu Brad Pitt şi nu are voie, de la tradiţie, să umble descheiat la gât. Poate, cine ştie, i-ar plăcea să semene cu un actor şi să se poarte ca atare, dar în mod sigur nu i-ar plăcea asta lui Dumnezeu. Patriarhul nu interpretează un rol, ci îndeplineşte o misiune.

Să nu se înţeleagă, spunând acestea, că îi consider cumva pe cei care merg în cluburi demonizaţi sau depravaţi. Există o vreme pentru club şi o vreme pentru rugăciune.

Oricum, chiar dacă spiritualitatea nu e unitară când vorbeşte despre căile mântuirii, pare mai mult decât sigur că nu te mântuieşti în cluburi.

S-a tot spus în aceste zile că sunt foarte multe biserici şi mult mai puţine şcoli şi spitale. Aş vrea să fac câteva precizări profane.

Şcolile se construiesc în funcţie de cerinţele demografice, iar spitalele trebuie dotate cu aparatură pentru a fi eficiente. Bisericile, care nu au nevoie de aparatură, sunt ctitorite de comunităţile locale,

Patriarhul nici nu le zideşte, nici nu le finanţează, nici nu porunceşte să fie înălţate.

Compararea numărului spitalelor şi şcolilor cu numărul bisericilor, chiar dacă este spectaculoasă şi la îndemână, e lipsită de sens.

Despre Catedrala Mântuirii Neamului aş spune doar atât:

Alte naţii au ridicat catedrale în vremuri mai grele din toate punctele de vedere şi niciodată viaţa nu va fi atât de îndestulată încât să fie un timp al catedralei. Timpul pentru înalţarea unei catedrale este unul interior, mistic, nu economic. Cine nu pricepe asta, poate să facă o mulţime de confuzii, ca de exemplu să asimileze iubirea cu banii.

Nu am vrut să fac un eseu teologic, nici măcar nu aş fi fost în stare. Nici să poruncesc ceva cuiva nu am dorit, fiindcă nu aş fi avut nici căderea, nici puterea.

Am vrut să transmit însă ideea că Patriarhul Daniel ar trebui lăsat în pace, pe cât se poate, ar trebui respectat, pe cât ne lasă bunul simţ.

Ce câştigăm trăgând în Patriarhul românilor ?
Poate puţin amuzament din partea străinilor.

Gheorghe Smeoreanu

Leave a Response