|marți, ianuarie 24, 2017
  • Follow Us!

Mănăstirea Bistrița și-a serbat hramul 

Hram Bistrita Varsanufie 2015

De marele praznic al Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Bistrița, din județul Vâlcea, și-a serbat hramul. Cu această ocazie, în mijlocul credincioșilor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care a slujit Sfânta Liturghie și a pus în inimile celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură.

Nădejdea noastră trebuie să fie întotdeauna către Maica Domnului. Ea este ocrotitoarea mamelor, pentru că a fost mamă; este ocrotitoarea copiilor pentru că a avut Prunc pe Domnul nostru Iisus Hristos; este ocrotitoarea monahilor și a monahiilor pentru că  viața ei a fost petrecută în feciorie, așa cum făgăduiesc să trăiască monahii și monahiile; este ocrotitoarea familiilor creștine; este ocrotitoarea celor care călătoresc pe ape; este ocrotitoarea întregului neam omenesc. Se cuvine, dar, ca întotdeauna să avem nadejde când ne rugăm la Maica Domnului”, a spus Înaltpreasfinția Sa.

Credincioșii care au participat în număr deosebit de mare la hramul Sfintei Mănăstiri Bistrița s-au închinat la Sfintele Moaște ale Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, așezate spre închinare într-un baldachin în curtea mănăstirii.

Source:

Biroul mass-media al Arhiepiscopiei Râmnicului

Leave a Response