|luni, octombrie 23, 2017
  • Follow Us!

Șpârle și șopârle, 04.06.2015 

soparla-cu-volanas

• Joi, 4 iunie, administratorii judiciari ai Oltchim vor fi la sediul societăţii, unde vor purta mai multe runde de discuţii cu conducerea executivă şi cu sindicatele. Vizita are loc în contextul în care combinatul chimic a înregistrat în primele patru luni cele mai bune rezultate financiare din ultimii patru ani.

• Prefectul Dumitru Nicu Cornoiu este bănuit de… incompatibilitate de funcţii, care trebuie cercetată urgent de inspectorii de la Agenţia Naţională de Integritate. Omul este prefect de mai bine de un an şi două luni, însă de atunci a „uitat” să-şi mai dea demisia din calitatea de preşedinte al Colegiului Psihologilor – Filiala Vâlcea, o funcţie retribuită şi incompatibilă cu cea de prefect. Abia în data de 25 mai 2015 şi-a delegat în mod oficial atribuţiile unui alt psiholog, dar asta nu înseamnă că faptele pot fi şterse de Dumitru Nicu Cornoiu „cu buretele”. Vom detalia cazul în numerele viitoare ale ziarului!

• Cel mai „norocos” consilier local din Râmnicu Vâlcea se poate considera liberalul Gheorghe Ioniţă, cel supranumit „omul care îi scuipi seminţe-n cap”. Ipochimenul are un salariu uriaş net… de 140 milioane de lei vechi pe lună numai din funcţia de cercetător ştiinţific la ICSI Râmnicu Vâlcea (fosta Uzină G). La această sumă, mai putem adăuga încă 20 de milioane de lei vechi pe lună din calitatea de membru în consiliul de administraţie tot la ICSI, plus un „mărunţiş” de alte zeci de mii de lei anual de la Consiliul Local al municipiului şi din AGA şi diverse consilii de administraţie de la unităţi din subordinea Primăriei Râmnicului.

• Burlacul deputat Cristi se însoară cu aleasa blondă a inimii lui. Tânărul și neliniștitul Cristi a îngenuncheat deja, dăruindu-i printesei sale un inel cu diamant veritabil, cu valoare inestimabilă. Le dorim „Casă de piatră!“ tinerilor îndrăgostiți, care vor petrece luna de miere în însorita insulă a iubirilor eterne, Creta.

Leave a Response