|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Ion Gigi Matei îngroapă Primăria Râmnicului în datorii care vor plătite de… generaţiile viitoare 

Ion Gigi Matei

 

Săptămâna trecută, la propunerea primarului interimar Ion Gigi Matei, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat contractarea unui împrumut intern pe termen de 10 ani pentru asigurarea cofinanţârii proiectelor în valoare de 38,2 milioane euro, alocaţi prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, pentru Polul de Dezvoltare Urbană Sud-Vest Râmnicu Vâlcea. Contractul de împrumut se va perfecta în condiţiile legii, cu aprobarea Consiliului Local privind suma ce urmează a fi împrumutată, costul împrumutului şi condiţiile de rambursare. Împrumutul bancar va fi utilizat exclusiv pentru finanţarea proiectelor incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Municipiului Rm. Vâlcea, precum şi a contractelor de finanţare, astfel: „Reabilitare şi modernizare bază de agrement Ostroveni în municipiul Râmnicu Vâlcea” – co-finanţarea locală în cadrul proiectului 50% din valoarea eligibilă a proiectului în sumă totală de 31,96 milioane de lei, cu suma de 9 milioane de lei; „Reabilitare unui număr de 50 blocuri” – co-finanţarea locală în cadrul proiectului de aproximativ 40% din valoarea eligibilă a proiectelor în sumă totală de 52,74 milioane de lei, cu suma de 11 milioane de lei. Prin Hotărârea Guvernului nr. 998/2008, municipiul Rm. Vâlcea a fost desemnat Pol de Dezvoltare Urbană, regiunea de dezvoltare Sud-Vest, alocarea financiară orientativă disponibilă fiind de 38,2 milioane de euro. În şedinţele Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea din luna februarie 2009, prin HCL nr. 59/26 februarie 2009 s-a aprobat portofoliul de proiecte ce urmează a fii incluse in Planul integrat de Dezvoltare Urbană a municipiului Rm. Vâlcea, proiecte realizabile prin axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor- poli urbani de creştere , Domeniul major de investiţie 1.1 Planuri integrate de dezvoltare urbană, subdomeniul – Poli de dezvoltare urbană şi Domeniul de intervenţie 1.2 – Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe. Ulterior, portofoliul a fost completat cu alte proiecte în Planul Integral de Dezvoltare Urbană a municipiului Rm. Vâlcea. Conform celor stabilite în Ghidul Solicitantului, pentru Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere, beneficiarii au obligaţia de a include în bugetul propriu: co-finanţarea locală în cadrul proiectului între 40% şi 50% din valoarea eligibilă a proiectului; sume pentru acoperirea cheltuielilor neeligibile în cadrul proiectului; sume pentru acoperirea contribuţiei din fondurile structurale în cadrul proiectului (sume ce se vor cheltui în avans de către beneficiar pâna la recuperea de la Autoritatea de Management). Pentru asigurarea resurselor necesare plăţii atăt a cofinanţării locale şi a cheltuielilor neeligibile cât şi acoperirea temporară a contribuţiei din fondurile structurale, în condiţiile în care bugetul local nu dispune de resurse proprii este necesar a fi demarată procedura pentru contractarea unui împrumut bancar intern în lei. Veniturile bugetului local ce se iau în calcul la stabilirea limitei maxime de îndatorare sunt formate din impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit. În acest context, situaţia veniturilor estimate de încasat şi calculul plafonului maxim de îndatorare sunt prezentate într-o anexă, şi s-a făcut până în… anul 2031, având în vedere faptul că municipiul Rm. Vâlcea a garantat îmrumutul BEI pe Măsura ISPA „Reabilitare sistem alimentare cu apă. canalizare si epurare biologică”. În ceea ce priveşte cheltuielile din veniturile proprii şi calculul plafonului limită posibil de angajat, după asigurarea resurselor pentru cheltuieli funcţionale (personal şi materiale), plata datoriei publice angajate şi finanţarea programelor proprii de dezvoltare, situaţia este prezentată în Anexa nr. 2 „Serviciul anual al datoriei publice locale”, unde se spune că bugetul local dispune de resurse pentru majorarea datoriei publice prin contractarea unui nou împrumut bancar pe termen lung. Suma estimată ce poate fi împrumutată pentru o perioadă de 10 ani (un an perioadă de tragere şi 9 ani pentru rambursare) este de 20 milioane de lei, cu o dobândă anuală de maxim 9%, costul acestui împrumut fiind de circa 10 milioane de lei. În condiţiile în care împrumutul se contractează cu o dobândă mai mică sau perioadă de rambursare mai mare, datoria publică anuală aferentă acestuia se diminuează şi implicit poate fi majorată suma împrumutată, până la încadrarea în plafonul limită posibil de angajat.

(Petre Coman)

Leave a Response