|marți, mai 22, 2018
  • Follow Us!

Cel mai mare acţionar privat al Oltchim propune ca statul să elaboreze planul de reorganizare 

zaremba

Compania germană PCC SE, cel mai mare acţionar privat al Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), a propus aprobării acţionarilor ca planul de reorganizare a combinatului să fie elaborat de statul român, creditorul principal, şi să includă reduceri „adecvate” ale datoriilor.

PCC a introdus pe ordinea de zi a convocatorului adunării generale extraordinare a acţionarilor Oltchim, programată pentru începutul lunii octombrie, propunerea ca statul, acţionarul majoritar, să elaboreze planul de reorganizare, care ar putea fi avizat la o nouă întrunire a acţionarilor.

Compania germană deţine 32,34% din acţiunile combinatului chimic Oltchim, aflată în insolvenţă din ianuarie 2013.

Planul de reorganizare ar trebui să includă şi reduceri adecvate de creanţe pentru Oltchim.

 

„Planul de reorganizare va prevedea şi reduceri adecvate şi necesare de creanţe, rezultate în urma negocierii statului cu creditorii, astfel încât planul de reorganizare să fie implementat cu succes. Aprobarea planului de reorganizare ce urmează a fi elaborat conform acestei prevederi se va afla pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acţionarilor Oltchim”, se arată în convocatorul AGA Oltchim.

PCC a mai introdus pe ordinea de zi şi alte puncte, care vizează prezentarea de către administratorul judiciar/administratorul special a situaţiilor referitoare la pierderile Oltchim, instalaţiile societăţii, îndeplinirea obligaţiilor de mediu şi plata salariilor.

La adunarea acţionarilor va fi votată şi o propunere de completare a obiectului de activitate al societăţii.

Ministerul Economiei are o participaţie de 54,8% la Oltchim, fiind urmat de PCC, cu 32,34%, în timp ce 11,37% din acţiuni se află în proprietatea unor persoane fizice, iar restul de 1,48% în cea a unor persoane juridice.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt firmele Rominsolv şi BDO Business Restructuring.

Administratorii Oltchim au anunţat, la mijlocul lunii august, că vor scoate din nou la vânzare, în decembrie, firma Oltchim SPV, care deţine activele combinatului chimic. Noua încercare de vânzare va avea loc în 15 decembrie.

Încercările de până acum de vânzare a Oltchim SPV au eşuat. În acest an au fost organizate două astfel de proceduri, dar fără succes.

Oltchim SPV a fost înfiinţată în decembrie 2013, de Ministerul Economiei. Oltchim SPV a preluat activele combinatului chimic, evaluate la 305 milioane de euro, dar fără datorii. (Mediafax)

 

Leave a Response