Guvernul a emis o hotărâre privind cedarea minelor de cărbune de la Berbeşti-Alunu către CET Govora

duminică, 3 august 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea a reuşit să deblocheze problema preluării exploatărilor miniere Berbeşti - Alunu în administrarea CET Govora. Astfel, joi, 31 iulie, acesta a telefonat tuturor factorilor implicaţi în luarea acestei decizii, de la cabinetul primului ministru Victor Ponta şi până la ultimul director ministerial cu atribuţii în probleme economice. În final, Guvernul a analizat oportunitatea şi necesitatea trecerii celor două cariere de lignit de la Berbeşti şi Alunu de la CE Oltenia la CET Govora, iar în final Executivul a aprobat transferul prin negociere directă între cele două entităţi economice, fără selecţie de oferte şi prin derogare de la prevederile art. 24, alin.(1) şi (3) ale OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale. „Pentru a preveni blocajele în livrarea necesarului de lignit către CET Govora, noi am cerut Guvernului încă din ianuarie 2012

decuplarea de la fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia a exploatărilor miniere de suprafaţă Berbeşti – Alunu şi fuzionarea prin absorbţie a acestora de către CET Govora. Ministrul Economiei de atunci ne-a transmis, însă, sub semnătura fostului secretar de stat Claudiu Constantin Stafie că pur şi simplu nu poate participa la proiectul propus de Consiliul Judeţean Vâlcea. Dar, ceea ce n-am reuşit atunci, iată că am făcut acum, găsind înţelegerea necesară din partea Guvernului Ponta. Sunt fericit de acest succes, tocmai pentru că s-a luat cea mai înţeleaptă decizie pentru evitarea în viitor a blocajelor. Mai concret spus, acum este eliminat riscul neasigurării cantităţilor necesare de cărbune pentru funcţionarea CET Govora şi, prin aceasta, se va îmbunătăţi climatul de afaceri pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea” – a declarat preşedintele Ion Cîlea.

Subiectul preluării minelor a fost unul fierbinte la ultima şedinţă ordinară de Consiliu Judeţean, fiind nevoie de organizarea unei şedinţe extraordinare pentru validarea, cu unanimitate de voturi a acordului de principiu solicitat de preşedintele Ion Cîlea pentru transferul unor active de la Complexul Energetic Oltenia la CET Govora SA. În cazul în care această preluare nu s-ar fi realizat, exista riscul privind neasigurarea cărbunelui necesar către furnizorul vâlcean de agent termic şi abur tehnologic, ca argument suplimentar pentru realizarea fuziunii sub forma unui complex energetic. Cu acelaşi obiectiv au fost redactate şi cele două scenarii posibile, cel în care se continuă cu aprovizionarea de cărbune de la CEO şi cel în care se realizează fuziunea UMC cu CET Govora. Miza cea mai importantă a fuziunii este, însă, compensarea unei părţi din datoria pe care CET Govora o are către Complexul Energetic Oltenia, în

contul căreia CEO ar putea prelua creanţa asupra debitelor înregistrate de Oltchim către furnizorul vâlcean de abur tehnologic. Potrivit proiectului de hotărâre, CEO poate lua hotărârea de a cesiona creanţa deţinută asupra CET Govora către o societate de recuperare a creanţelor, în această situaţie CET Govora SA fiind nevoită fie să deschidă procedura de insolvenţă, societatea nedispunând de resurse financiare pentru achitarea obligaţiilor, fie să transfere noului creditor creanţa deţinută la Oltchim pentru compensarea cu obligaţiile către CEO”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe