|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Accidente rutiere în Rm. Vâlcea, Făureşti şi Berbeşti 

 

La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 10.33, A. Osman, de 40 de ani, din mun. Bucureşti, a condus un autovehicul pe str. G-ral Magheru din Rm. Vâlcea, iar la o trecere de pietoni, din cauza condiţiilor meteo neprielnice, ploaie abundentă, nu a acordat prioritate de trecere lui C. Isaia, de 62 ani, din Rm. Vâlcea, care se angajase în traversarea regulamentară a străzii pe marcajul pietonal, acroşându-l cu partea faţă a autoturismului. În urma impactului, pietonul a fost rănit uşor, fiind diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, escoriaţie parietală scalp, contuzie. Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La data de 24 iunie a.c., A. Marin, de 42 de ani, din com. Făureşti, în timp ce conducea o căruţă pe drumul sătesc Mileşti, l-a accidentat pe D. Gheorghe, de38 de ani, din comuna Făureşti, care se deplasa pe o bicicletă din sens opus. În urma impactului biciclistul a fost rănit, primind diagnosticul de a traumatism toracic, plagă contuză coapsă dreapta. Căruţaşul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie de 1,02 mg/l, iar biciclistului i-a fost recoltată o probă de sânge. La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 08.35, I. Marinică, de 57 ani, din comuna Alunu, a condus un autoturism pe DJ 605 C – Berbeşti şi la trecerea la nivel cu calea ferată semnalizată prin indicator, nu a oprit, fiind acroşat lateral de un tren circula din direcţia Băbeni-Alunu. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime omeneşti. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor rutiere.

Leave a Response