|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Compania Vitrosilicon-Ciech din Polonia va construi o fabrică de silicaţi în incinta USG 

ion-cilea214

În urma demersurilor iniţiate de Consiliul Judeţean Vâlcea pentru creşterea şi diversificarea producţiei sortimentale în instalaţiile Uzinelor Sodice Govora, iniţiativă îmbrăţişată şi de conducerea USG, săptămâna trecută preşedintele Ion Cîlea a primit vizita preşedintelui Companiei Vitrosilicon – Ciech din Polonia, Zenon Kozak. Tema discuţiilor a gravitat în jurul oportunităţilor legate de construcţia unei noi fabrici de silicaţi în incinta USG – Ciech pe structura instalaţiilor deja existente, dar care sunt depăşite din punct de vedere tehnologic mai ales prin consumurile energofage. Societatea poloneză interesată să investească pe platforma chimică este o firmă stabilă, dinamică şi sănătoasă sub aspectul profitabilităţii, iar demersurile investiţionale au în vedere cererile de silicaţi pe piaţa românească, precum şi evoluţia consumurilor, implicit a ofertelor de pe piaţa europeană şi internaţională. Deocamdată, echipa de specialişti care-l însoţeşte la Râmnicu Vâlcea pe preşedintele companiei, Zenon Kozak, va stărui asupra evaluărilor, a dimensiunilor investiţionale şi posibilităţilor de extindere în perspectivă, chiar dacă, pentru început, fabricarea silicaţilor pare a fi un bussines de nişă. Preşedintele Ion Cîlea şi-a manifestat toată disponibilitatea pentru promovarea planului de afaceri al firmei poloneze şi a deschis noi căi de colaborare şi de dezvoltare prin ofertele privind participarea capitalului polonez la activităţile ce vor fi organizate în cadrul parcurilor industriale de la Drăgăşani şi Bălceşti. Totodată, a sugerat că, odată cu producţia de silicaţi, se poate investi cu succes asigurat şi în fabricaţia recipienţilor din sticlă de care este mare nevoie, acum şi în perspectivă, pe piaţa românească.

Leave a Response