Șpârle și șopârle, 17.02.2014

duminică, 16 februarie 2014

 

• Miercuri, 19 februarie, va fi un moment de cotitură în viaţa primarului Râmnicului, Emilian Frâncu: Curtea de Apel Bucureşti va judeca, se pare, ultimul termen în dosarul nr. 18690/3/2013 privind infracţiunile de corupţie (Legea nr. 78/2000). La Secţia penală a Curţii de Apel Bucureşti, completul nr. 3A va audia inculpatul şi, eventual, alţi martori ai acuzării sau ai apărării, după care va rămâne câteva zile în pronunţare. Justiția va avea ultimul cuvânt, noi nu dorim nici celor mai aprigi dușmani ai noștri să ajungă nici măcar o zi la închisoare.

• Tot mai mulţi primari USL din judeţul Vâlcea sunt nemulţumiţi de banii care i-au primit de la Consiliul Judeţean şi de la Guvern în acest an şi în 2013. Drept „recompensă”, aceştia au anunţat că nu vor mişca nici un deget şi nu se vor implica deloc pentru candidaţii USL din cele două campanii electorale din acest an.

• Următorul pe lista de cercetaţi ai DNA ar trebui să fie fostul primar al Râmnicului, actualul deputat Romeo Rădulescu. În mod cu totul ilegal şi abuziv, la începutul anului 2012 „manelistul” Rădulescu a băgat circa 35.000 euro din banii publici ai municipalităţii în buzunarele prietenilor de la firma Delta ACM. Acest lucru a reieşit foarte limpede din ultimul raport al Curţii Conturi în privinţa mega-investiţiei de asfaltare a bulevardului Calea lui Traian. Ca să vedeţi cât de „deştept” a fost Romeo Rădulescu vă spunem doar că ipochimenul s-a întins cu lucrările de asfaltare... în afara domeniului public, pe drumurile naţionale de la ieşirea din oraş (care aparţin de CNADNR), fapt interzis de lege.

•  S-au terminat ghinioanele pentru guvernatorul BNR. Potrivit cancan.ro, pensiunea lui Mugur Isărescu este gata. Guvernatorul BNR se chinuie de mai bine de un an să-și deschidă o pensiune la Drăgășani, în județul Vâlcea, acolo unde s-a nascut, iar acum este la un pas să-și vadă visul cu ochii. Mugur Isărescu intenționa încă din primăvara anului trecut să introducă pensiunea în circuitul turistic, însă a fost nevoit să amâne de mai multe ori. Deși lucrările la imobil erau gata într-o mare proporție încă din primăvara anului trecut, guvernatorul BNR s-a lovit de o mare problemă. Siguranța turiștilor. Finanțistul a aflat la acea vreme ca instalatia electrica trebuie schimbata, si ca daca ar introduce pensiunea in circuitul turistic ar putea fi probleme. Nici in toamna anului trecut seful BNR nu a avut noroc, si asta pentru ca a trebuit sa amane din nou deschiderea hotelului din cauza unor noi probleme care au aparut. In prezent insa,  lucrurile sunt pe fagasul normal, iar in cel mai scurt timp turistii se vor putea relaxa in pensiunea lui Isarescu si vor putea degusta vinul produs de acesta. Pensiunea de la Dragasani este cea care apare pe eticheta sticlelor de vin produse de firma lui Mugur Isarescu, iar de reabilitare s-a ocupat Costin, baiatul guvernatorului BNR, care este arhitect.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe