|duminică, septembrie 23, 2018
  • Follow Us!

Romsilva Vâlcea pune beţe-n roate punerii în aplicare a Legii privind restituirea proprietăţilor 

mircea nadolu

 

Săptămâna trecută, conducerea Prefecturii Vâlcea a solicitat comisiilor locale de inventariere a terenurilor, constituite în baza art. 5 din Legea nr. 165/2013 (privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România), o informare privind activitatea desfăşurată. Comisiile locale de inventariere a terenurilor funcţionează în toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Vâlcea. Acestea se întrunesc în şedinţe de lucru săptămânal sau ori de câte ori este necesar. În această perioadă sunt în curs de realizare operaţiunile de transpunere pe ortofotoplan a terenurilor inventariate conform art. 6 din lege. La un număr de 8 localităţi această operaţiune s-a finalizat. Potrivit Prerecturii, Direcţia Silvică Râmnicu Vâlcea nu a putut să transmită situaţiile prevăzute de art. 7 alin.2 din HG nr. 401/2013 (situaţia terenurilor forestiere din proprietatea statului, pe care le administrează, şi conturul acestora evidenţiat pe hărţi amenajistice la scara de 1:5000 sau 1:10000, scanate în formatul .tif/.jpg) la toate unităţile administrativ teritoriale, în acelaşi timp, şi de aceea există diferenţe între localităţi în ceea ce priveşte operaţiunea de transcriere pe ortofoplan a terenurilor. Sunt dificultăţi la operaţiunile de transpunere pe ortofotoplan a terenurilor datorită mai multor cauze:lipsa planurilor parcelare, volumul mare de lucru, documentaţiile neclare primite de la Direcţia Silvică Vâlcea(în cazul celor care au primit) sau neprimirea acestora. În lipsa amenajamentelor silvice nu se poate lucra în sectoarele cadastrale. În alte unităţi administrativ-teritoriale s-au semnalat situaţii de suprapuneri ale sectoarelor cadastrale pe limitele unor intabulări la cartea funciară, de aceea s-a ridicat problema dacă se poate modifica limita sectoarelor cadastrale. Majoritatea comisiilor locale de inventariere au propus prelungirea termenului prevăzut de art. 6 din Legea nr. 165/2013. În cursul săptămânii anterioare s-au soluţionat 12 petiţii având, ca obiect, probleme ce ţin de aplicarea legilor funciare. Unii petenţi solicită restituirea sau reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri invocând noile prevederi ale Legii nr. 165/2013. În aceste cazuri, petenţii au fost informaţi despre prevederile art. 7 din lege, potrivit cărora procedurile administrative în domeniul legilor fondului funciar sunt suspendate, iar solicitarea va fi analizată de comisia locală de fond funciar după expirarea perioadei de suspendare. S-a efectuat o deplasare la Comisia locală de inventariere Mihăeşti pentru analiza stadiului aplicării Legii nr. 165/2013.

(Marian Dinu)

Leave a Response