|duminică, octombrie 22, 2017
  • Follow Us!

Declaraţia de patrimoniu şi de venituri – formular pentru verificarea fiscală a persoanelor fizice 

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 578/11.09.2013, a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.504/2013 privind stabilirea modelului declaraţiei de patrimoniu şi de venituri, precum şi a elementelor de patrimoniu şi de venituri ce trebuie declarate de persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale, conform prevederilor art. 109^1 alin. (5)^1 din Codul de Procedură Fiscală.
În documentarul de mai jos, prezentăm, în sinteză, principalele reglementări aduse de noul act normativ.

Prin situaţie fiscală personală, se înţelege totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor de natură patrimonială, a fluxurilor de trezorerie şi a altor elemente de natură să determine starea de fapt fiscală reală a contribuabilului pe perioada verificată.
Verificarea constă în compararea între, pe de o parte, veniturile declarate de contribuabili sau de plătitorii de venit şi, pe de altă parte, situaţia fiscală personală a contribuabilului.
Potrivit prevederilor acestui act normativ, elementele de patrimoniu care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele:
– bunuri imobile: terenuri, clădiri, alte bunuri imobile;
– bunuri mobile: mijloace de transport (terestre/navale/aeriene) înmatriculate/înregistrate, potrivit legii; bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă şi de cult, colecţii de artă şi numismatică, antichităţi, obiecte care fac parte din patrimoniul cultural naţional sau universal, a căror valoare de achiziţie însumată depăşeşte 15.000 lei; animale, inclusiv animale de rasă sau care participă la competiţii/curse, a căror valoare însumată depăşeşte 15.000 lei;
– active financiare: conturi şi depozite bancare, fonduri de investiţii, forme echivalente de economisire şi investire; plasamente, investiţii directe şi împrumuturi acordate;
– alte bunuri, titluri şi/sau deţineri a căror valoare individuală depăşeşte 10.000 lei;
– poliţe de asigurare, cu excepţia asigurărilor de răspundere civilă auto;
– cheltuieli: cheltuieli personale; cheltuieli cu persoanele aflate în întreţinere;
– datorii.
Elementele de patrimoniu se declară pe fiecare categorie, indiferent de locul situării sau realizării, în ţară ori în străinătate.
Elementele de venituri care se declară de către persoana fizică supusă verificării situaţiei fiscale personale sunt următoarele:
– venituri realizate pentru care se aplică regimul de reţinere la sursă a impozitului;
– venituri realizate care nu sunt impozabile;
– venituri scutite de impozit, potrivit legii.
Elementele de venituri se declară pe fiecare categorie şi sursă de venit, indiferent dacă sunt obţinute în ţară sau în străinătate.
Modelul şi conţinutul formularului „Declaraţie de patrimoniu şi de venituri” sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordin.

Leave a Response