Ionela Stanca a plecat de la Oltchim şi a semnat cu Fleury Loiret

miercuri, 13 martie 2013

Ionela Stanca a plecat de la Oltchim şi a semnat cu Fleury Loiret

Fostul pivot al Oltchimului, Ionela Stanca, şi-a găsit repede echipă în Franţa. De fapt, conducerea campioanei României spune că Stanca şi-ar fi negociat plecarea înainte de a rupe contractul cu Vâlcea. “Ea avea bagajele făcute. A căutat cearta la Vâlcea şi oricâte garanţii i-am dat noi că-şi va primi banii, nu a stat să ne asculte. Avea înţelegerea făcută în Franţa”, a declarat preşedintele Oltchimului, Petre Berbecaru. Stanca trebuia să bată palma pînă la sfîrşitul săptămînii trecute cu Fleury Lorient, echipa de pe locul doi din Franţa, altfel nu ar mai fi putut fi transferată. Perioada de transferări în Franţa s-a încheiat, dar Fleury a putut să o aducă pe Stanca prin aşa numitul "joker medical". În momentul în care ţi se accidentează o jucătoare, poţi să transferi o alta, cu condiţia să nu fi început play-off-ul. Ultima etapă din sezonul regulat se va juca în Franţa pe 29-30 martie, atunci cînd Ionela va şi îmbrăca tricoul noii sale echipe. Fleury e pe locul doi, la 6 puncte de liderul Metz, şi va întîlni în ultima etapă, pe teren propriu, pe Le Havre.

Echipa din centrul Franţei, antrenată de Frederic Bougeant, încearcă să cîştige în acest sezon pentru prima dată titlul în Hexagon. Stanca a mai jucat în Franţa între 2004 şi 2006, la Nîmes. După victoria de la Budapesta, 30-23, antrenorul Jakob Vestergaard le-a dat liber o zi jucătoarelor sale. Nordicul s-a gândit probabil că duminică fetele au petrecut toată ziua pe drum, plecând la ora 9:00 de la Budapesta şi ajungând la ora 19:00 la Rm. Vâlcea. De ieri, Bulatovici şi compania au început însă pregătirile pentru meciul decisiv de duminică, împotriva slovenelor de la Krim Ljubljana. “E meciul decisiv, ştim foarte bine asta. Jucăm doar cu gîndul la victorie. Nu negăm că ne dorim şi primul loc, dar mai întîi să ne calificăm”, a declarat pivotul Oana Manea. Campioana Sloveniei, Krim Ljubljana, a învins duminică seara cu 27-23 pe Zvezda Zvenigorod. Succesul s-a conturat însă foarte greu, echipa rusă conducând la pauză cu 13-11 şi fiind egala gazdelor pînă în minutul 42. Pe final, vedetele lui Tonje Tiselj şi-au impus jocul, suedeza Linea Thorstensson şi nemţoaica Nina Worz fiind cele mai bune jucătoare ale Krimului. Oltchim are nevoie de o victorie la un gol diferenţă duminică, pentru a fi sigură de calificare. Pentru primul loc, vîlcencele sînt condiţionate de meciul dintre Zvezda şi FTC. Varianta necondiţionată: succes la minimum cinci goluri diferenţă cu Krim şi locul întâi e asigurat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe