|duminică, decembrie 17, 2017
  • Follow Us!

Apăr CET Govora, dar sprijin cu aceeaşi putere şi Oltchim 

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea:

Apăr CET Govora, dar sprijin cu aceeaşi putere şi Oltchim

Aproape o jumătate de an, Consiliul Judeţean Vâlcea a folosit toate sursele şi posibilităţile şi a făcut serioase sacrificii pentru a ajuta Societatea OLTCHIM să reintre în activitate. Singur, însă, nu poate face totul. Evoluţia dramatică a situaţiei economico-financiare a Combinatului impune, măcar de-acum, luarea unor măsuri urgente şi la nivelul Guvernului României între care cea mai importantă este asigurarea capitalului de lucru.

Amânarea unei decizii în acest sens a inflamat nemulţumirile salariaţilor, iar cele două sindicate şi-au radicalizat acţiunile de protest, ele culminând cu intrarea în greva foamei a 23 de angajaţi şi cu organizarea unui miting de protest la sediul Ministerului Economiei din Bucureşti.

Peste acestea s-a suprapus şi hotărârea Consiliului Judeţean, în calitatea sa de acţionar unic la CET Govora, de a nu mai cumpăra energie care să fie apoi furnizată către OLTCHIM, păstrând, însă, puterea instalată pusă la dispoziţia Combinatului până la cota de avarie.

Pentru surmontarea dificultăţilor care, aşa cum spuneam, s-au acutizat, prin adresa nr. 1879 din 13 februarie a.c., am cerut imperativ ministrului Economiei Varujan Vosganian să organizeze o întâlnire urgentă, la care, pe lângă subsemnatul, să mai participe prefectul judeţului, primarul municipiului Rm.Vâlcea, parlamentarii de Vâlcea, conducerea executivă a SC OLTCHIM, precum şi liderii sindicatului chimiştilor. La adresa respectivă am ataşat şi lista cu revendicările pe care mi-au înmânat-o liderii de sindicat la discuţiile pe care le-am purtat cu aceştia în dimineaţa zilei de 13 februarie.

Receptiv cum a fost şi cu alte prilejuri, domnul ministru Varujan Vosganian a fost de acord cu organizarea întâlnirii, ea urmând să aibă loc luni, 18 februarie la ora 10,30. Temele capitale de discuţie urmează să fie legate de asigurarea capitalului necesar de lucru pentru operarea plăţilor la utilităţi, materii prime şi a salariilor angajaţilor, iar altă temă va avea în vedere asigurarea orară a 42 Mw de către alţi furnizori de energie electrică.

Dr.ing ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Leave a Response