|miercuri, decembrie 13, 2017
  • Follow Us!

Preasfin╚øitul Părinte Emilian Lovi╚Öteanul şi-a sărbătorit ziua de naştere 

Preasfin╚øitul Părinte Emilian Lovi╚Öteanul şi-a sărbătorit ziua de naştere

Marţi, 13 februarie, a fost ziua de naştere a Preasfin╚øitul Părinte Emilian Lovi╚Öteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. Cu acest prilej, la împlinirea frumoasei vârste de 41 de ani clerul ╚Öi credincio╚Öii din Arhiepiscopia Râmnicului îi doresc mul╚øi ╚Öi ferici╚øi ani întru aleasa slujire pe care Bunul Dumnezeu i-a încredin╚øat-o.

Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul s-a născut la 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, judeţul Vaslui (nume de botez: Vlad). Formarea teologică a dobândit-o la Seminarul Teologic “Veniamin Costachi” de la Neamţ (1990-1995) şi Facultatea de Litere şi Teologie, din cadrul Universitaţii “Ovidius” din Constanţa, la Specializarea Teologie-Istorie (1996-2000), unde a urmat şi cursurile de masterat la specializarea Istorie veche-medievală (2000-2002).

În anul 2003 a fost admis la cursurile de doctorat, în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, la Specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, cu teza “Mitropolia Moldovei şi Sucevei: Arhiepiscopia Iaşilor în prima jumătate a secolului al XX-lea (1900-1948)”, elaborată sub îndrumarea acad. prof. univ. dr. Emilian Popescu. În ianuarie 2009 i s-a conferit titlul de doctor în teologie.

În 2001 a urmat un curs de limbă engleză organizat de către Consiliul Mondial al Bisericilor din Geneva la Academia Ortodoxă din Vilemov, Cehia, iar în 2005 a participat la un Stagiu de perfecţionare a limbii engleze la Comunitty of the Resurrection, Mirfield şi cursurile de teologie din cadrul Colegiului Teologic Resurrection, Marea Britanie. Din anul 2004 este cadru universitar al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi ╚Öi Craiova.

În lucrarea administrativă, Preasfinţitul Emilian a îndeplinit funcţiile de: Mare eclesiarh al Mânăstirii Neamţ; Preot spiritual al Facultăţii de Teologie din Iaşi; Preşedinte al Consistoriului monahal şi Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor; Exarh al mânăstirilor din judeţul Iaşi.

În şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 29 octombrie 2009 a fost ales Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, cu titlul “Lovişteanul”. Ceremonia de întronizare, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a avut loc în data de 14 noiembrie 2009, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea.

Pe lângă activitatea didactică, a desfăşurat şi desfăşoară o bogată activitate misionar-pastorală, precum şi ştiinţifică, concretizată în cărţi, studii şi articole. A participat ╚Öi participă activ la congrese, conferinţe, simpozioane şi întruniri ştiinţifice naţionale şi internaţionale.

În ce trei ani de misiune arhierească, ca Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfin╚øia Sa a desfă╚Öurat o bogată activitate misionar-pastorală efectuând numeroase vizite canonice ╚Öi pastorale, a târnosit ╚Öi binecuvântat zeci de biserici, slujind în fiecare duminică ╚Öi sărbătoare, hirotonind ╚Öi hirotesind zeci de preo╚øi.

Clerul ╚Öi credincio╚Öii din Eparhia Râmnicului, în frunte cu Înaltpreasfin╚øitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, Vă transmit Preasfin╚øia Voastră cele mai alese şi sincere urări de îndelungată arhipăstorire, cu sănătate deplină, întru mulţi ani.

Să ne trăiţi întru mulţi ╚Öi ferici╚øi ani, Preasfinţite Părinte!

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Râmnicului

Leave a Response