|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Peste 55 la sută din populaţia oraşului Băbeni îl votează pe Daniel Remus Niţu 

Peste 55 la sută din populaţia oraşului Băbeni îl votează pe Daniel Remus Niţu

Echipa USL din Colegiul Horezu a fost, luni, 26 noiembrie, pentru a treia oară în această campanie electorală, în oraşul Băbeni. Împreună cu primarul Ion Bîzîc şi viceprimarul Moise Dănuleţ, candidatul la Senat, Remus Daniel Niţu, a luat la pas oraşul, străbătând străzile Unirii, Ungureni, Serafimeşti, Iacobeşti şi Dragoş Vrânceanu unde, din casa în casă, au bătut la porţile oamenilor pentru a sta de vorbă cu ei şi a le afla problemele.”Băbeniul este oraş, dar nu prea arată a oraş. Are nevoie de reţea de apă, de canalizare, mai au multe drumuri neasfaltate, oamenii nu au serviciu, deci o mulţime de probleme cărora va trebui să le găsim o rezolvare. Am observat însă că avem susţinere din partea lor, lucru care mă onorează, dar mă şi obligă faţă de toţi aceşti oameni care sunt gata pe 9 decembrie 2012 să voteze USL, pentru o Românie puternică!ÔÇ£, a precizat candidatul USL, Remus Daniel Niţu.

Edilul localităţii, Ion Bîzîc, estimează că peste 55 la sută din populaţia cu drept de vot din Băbeni va vota echipa USL: “Și viaţa grea pe care au dus-o până acum oamenii este cea care va face ca echipa USL să fie cea câştigătoare. Băbeniul este o localitate mare, a treia din judeţ, cu peste 10 mii de oameni, care şi-au pierdut în ultimii ani mijloacele pentru a-şi câştiga existenţa. Au dispărut întreprinderile mari – Uzina Mecanică, UFT, Petrolul, ceea ce înseamnă lipsă de locuri de muncă. Condiţiile sunt şi ele improprii pentru un oraş. Are doar 20 la sută din ceea ce însemnă utilităţi: apă, canalizare, drumuri. Eu sunt sigur că, cu ajutor din partea domnului Niţu vom putea urni treburile într-o direcţie bună în această localitate pe care eu mi-am propus să o transform într-un oraş adevărat”.

Caută soluţii pentru ca tinerii din centrele de plasament să aibă un viitor

Daniel Remus Niţu a avut şi o întâlnire cu salariaţii Centrului de Școlar pentru Educaţie Incluzivă Băbeni. Angajaţii le-au cerut candidaţilor Uniunii Social Liberale ca în Parlament să susţină creşterea alocaţiei de hrană pentru persoanele care se află în aceste centre, a salariilor celor care lucrează în direcţiile de asistenţă socială, dar şi legi mai bune în agricultură, oraşul Băbeni fiind unul preponderent agricol. “La centrul din Băbeni sunt o mulţime de probleme – sunt subfinanţaţi, hrana pentru cei internaţi este insuficientă, dar cel mai grav lucru şi care necesită o rezolvare urgentă, cred eu, este problema tinerilor de aici care împlinesc 18 ani şi care sunt nevoiţi să plece. Rămân fără casă, nu pot să îşi găsească serviciu şi va trebui găsită o soluţie astfel încât şi ei să poată fi integraţi cât mai curând în societate”, spune Dan Niţu

Leave a Response