|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

Deputatul Vasile BLEOTU este de patru ani în ILEGALITATE 

Alegeri în Colegiul Drăgăşani. Nu votaţi un om care nu respectă legea!

Deputatul Vasile BLEOTU este de patru ani în ILEGALITATE

• Poliţia trebuie să cerceteze primul caz de mită din această campanie electorală!

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat încă din luna ianuarie 2012 că deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Bleotu, este în incompatibilitate, întrucât, pe lângă calitatea de parlamentar este şi director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDSB). Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a ajuns la concluzia, în urma procedurilor de evaluare, că a fost încălcată legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către Vasile Bleotu, deputat în Parlamentul României. Este clar pentru toată lumea că deputatul Vasile Bleotu nu va renunţa în ruptul capului la un “peşte gras”, aşa cum este funcţia de director în cadrul BNR, pentru că de aici ridică lunar un salariu net de peste 100 milioane de lei vechi.

Potrivit unui comunicat de presă, remis de ANI în 6 ianuarie 2012, “sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010, referitoare la înştiinţarea persoanelor evaluate, Vasile Bleotu fiind informat, prin adresa nr. 10417/G/I.I./9 februarie 2011, despre declanşarea procedurii de evaluare. Prin intermediul adresei nr. 128540/G/I.I./14 decembrie 2011 (confirmare de primire din data de 22 decembrie 2011), lui Vasile Bleotu i-au fost aduse la cunoştinţă elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 4 ianuarie 2012, Vasile Bleotu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.

În urma evaluărilor demarate la 10 noiembrie 2010, s-au constatat următoarele: Vasile Bleotu se află în stare de incompatibilitate, începând cu data de 20 decembrie 2007 – în prezent, întrucât deţine, simultan, atât calitatea de deputat în Parlamentul României, cât şi funcţia director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB), încălcând, astfel, dispoziţiile art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei cu modificările şi completările ulterioare. Începând cu data de 20 decembrie 2007 – în prezent, Vasile Bleotu deţine calitatea de deputat în Parlamentul României. De asemenea, Vasile Bleotu deţine, începând cu data de 18 februarie 2005 – în prezent, funcţia de director economic în cadrul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB). Conform prevederilor art. 81, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ┬½calitatea de deputat sau de senator este incompatibilă cu exercitarea oricărei funcţii publice de autoritate, potrivit Constituţiei, cu excepţia celei de membru al Guvernului┬╗.

Persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică, cu excepţia celor electorale, pe o perioadă de trei ani. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate, interdicţia de trei ani operează, potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv, a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unei stări de incompatibilitate. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare”.
Cu mult tupeu deputatul de Vâlcea a declarat că dosarul său de la ANI nu-l impiedică să candideze, având în vedere şi precedentul senatorului liberal Diaconu, care nu se dă dus din Senat deşi Justiţia i-a spus să plece acasă.
Putem concluziona că legea aşa cum o ştim noi muritorii de rând a devenit pentru şmecherii din politică o chestie relativă, dacă vrem o respectă, daca nu, NU.

Limba ascuţită a lui Bleotu

Site-ul Realitatea TV scrie despre deputatul PSD Vasile Bleotu că are sânge iute de muntean şi limba ascuţită ca la Vâlcea, aflat în mijlocul unor dezbateri în Parlament Bleotu s-a enervat şi i-a spus colegei Maria Barna că este tocmai “o nulitate şi o curvă”… deputatul a precizat că s-a referit la Barna ca la o curvă politică, pentru că este o traseistă, plecând de la PSD la UNPR. 
Deputatul cu limbaj colorat a prins încă o candidatură pentru Camera Deputaţilor deşi iniţial voia să dea o lovitură de palat actualei conduceri a PSD alături de Mircea Geoană şi alţi răzvrătiţi ai partidului.

ÔÇ¿Pictat pe zidul bisericii cu insigna de parlamentar pe piept

ÔÇ¿Nici publicaţia “CaţavencuÔÇ£ nu a avut cuvinte de laudă la adresa deputatului Bleotu: “În biserica de pe Aleea Trandafirilor din Drăgăşani, rînjesc din frescă falşii ctitori Vasile Bleotu, deputat PSD, şi preotul paroh Cătălin Olteanu. Vasile Bleotu a fost pictat cu insigna de parlamentar pe piept.

S-a comis o dublă impostură: în momentul în care Bleotu poza în parlamentar-ctitor nu mai era de doi ani în Parlament. Cît priveşte ctitoria sa, banii au fost alocaţi pe de o parte de BNR, sub semnătura veşnic generoasă a guvernatorului Isărescu ÔÇô Dumnezeu să-l ţină în pace ÔÇô, iar pe de alta, din banii de coşniţă ai Ministerului Culturii. Singurul merit al lui Bleotu a fost acela că era pe fază cînd şi-a pus numele pe o listă de susţinători ai noului locaş de cult. Suficient ca fraierii să-l confunde mai tîrziu cu cel al ctitorului. În nefericita alăturare dintre un fals parlamentar la momentul respectiv, şi un popă avid de publicitate în împărăţia cerurilor, lipseşte personajul central, vlădica Gherasim. Or, canoanele cer ca întîiul stătător al locului unde se înalţă un locaş bisericesc să apară obligatoriu în tabloul ctitorilor.

Pe 24 mai, Vasile Bleotu a fost reales preşedinte al PSD Drăgăşani, cu larga binecuvîntare a liber-cugetătorului Ion Iliescu, care s-a învrednicit să participe la lumescul eveniment. Cu puţină vreme înainte, Vasile Bleotu a fost ales de arhiepiscopul Gherasim membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Rîmnicului şi desemnat ca mirean în Adunarea Naţională Bisericească a Patriarhiei Române. Domnul a dat, domnul a aprobat, fie numele domnului Iliescu mereu pronunţat. Deputatul Aurel Vlădoiu este fostul primar al Olăneştilor, de pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, cînd edilul se ocupa de bunul mers al lucrurilor, cu ocazia şedinţelor de tratament la binecunoscutele băi vîlcene ale tovarăşei Elena Ceauşescu.

Aici, academicianul doctor inginer de largă reputaţie internaţională se bălăcea în infuzie de soc, pentru ca epiderma ei fleşcăită de şopîrlă preistorică eclozată în Petreştii Dîmboviţei să se învioreze şi să dea falsa impresie că ar fi o reptilă mai tînără cu zece ani decît era în realitate. Gloanţele de la zidul Tîrgoviştei s-au grăbit să-i facă felul şi nici o baie cu soc n-a avut efectul lor terapeutic, ele spulberîndu-i pielea de hoaşcă academician şi împrăştiind-o în sute de fîşii şi franjuri, care s-au lipit de fiecare cărămidă a zidului ca semn de eternă aducere aminte, de unde şi vorba: fluieraş de soc, mult zice cu foc cu foc.ÔÇ£

Mită electorală marca Bleotu

În disperare de cauză, deputatul Bleotu vrea acum să-i mai păcălească o dată pe alegătorii din Colegiul Drăgăşani. Acesta este acuzat de mită electorală de o publicaţie locală: “Redactorii noştri au primit informaţia cum că deputatul Vasile Bleotu ar împărţi haine la alegători prin comuna Olanu. Ne-am dus la faţa locului, însă, ori totul se terminase ori zvonul a fost fals. Cu toate astea, oamenii din comună ne-au confirmat că deputatul Vasile Bleotu ar fi dat cadou alegătorilor perechi de ciorapi prin târgul de la Olanu, cu o zi înainte.ÔÇ£

(Tiberiu Pîrnău)

Leave a Response