|luni, septembrie 24, 2018
  • Follow Us!

Primarul din Tetoiu, Vâlcea, Gheorghe Popa, s-a spanzurat 

Biletul de adio al primarului spânzurat în copac: „Mă veţi judeca greşit că am furat. Nu este adevărat!”

Primarul din Tetoiu, Vâlcea, Gheorghe Popa, s-a spanzurat

 

Primarul comunei vâlcene Tetoiu, Gheorghe Popa, a fost găsit spânzurat, marţi dimineaţă, într-un copac de pe malul unui râu din zonă.

UPDATE 18.45 În sufletul meu, gestul  fratelui nu are scuze

Răpuse de durere, rudele primarului din Tetoiu au refuzat să discute despre tragedia care s-a abătut asupra lor. Doar fratele mai mare al primarului, Ionel Popa,  a acceptat să ne citească câteva fragmente din scrisoarea pe care primarul a lăsat-o înainte să îşi pună capăt zilelor. «(….) Am avut cinci luni de coşmar. Am greşit la amenajarea pieţei centrale pe care n-am terminat-o. Mă veţi judeca greşit că am furat. Nu e adevărat! Colegii mei m-au lăsat să greşesc. (…) Unii mă bârfesc pe la colţuri» a scris, printre altele, Gheorghe Popa în biletul său.

 Piaţa „cu cântec” de „La intersecţie”

La locul unde s-a spânzurat  cu ajutorul unei corzi din fire sintetice, de creanga unui alun, lăsându-se în genunchi, pentru că altminteri ajungea cu picioarele de pământ, zeci de săteni vin şi se minunează. „Moartea lui ne-a şocat pe toţi”, se aud spunând cele mai multe voci. Cât despre piaţa pe care vroia să o amenajeze „La intersecţie”, părerile sunt pro şi contra. „O parte din terenul pieţei respective era al Consiliului Local, iar pentru o altă parte discutase cu cei care aveau proprietăţi acolo şi aceştia au fost de acord să cedeze o parte din terenuri şi chiar au încheiat proces verbal. Dar oamenii s-au răzgândit apoi şi primarul era foarte îngrijorat că investise vreo două sute de milioane de lei vechi, îl împrejmuise, turnase balast, îl igienizase. I-am zis că o să discutăm în şedinţa de CL, dar el a răspuns că «Nu va mai fi o altă şedinţă de CL» „ a spus consilierul local Emil Antonie. Un alt localnic, este d e o altă părere. „Pe mine m-a deposedat abuziv de 200 mp de teren în dreptul pieţei. Urma să-l dau în judecată şi i-am spus asta. A dat acel teren urmaşilor lui Ştefan Preduţ, care intentaseră proces în instanţă Primăriei să îşi recupereze o bucată de pământ, dar instanţa a hotărât definitiv şi irevocabil că urmaşa lui Preduţ nu avea drept de proprietate acolo. Deşi ştia de hotărârea instanţei, primarul a împroprietărit-o pe urmaşă”, a spus Nicolae Dina. Şi magazinul Cooperaţiei care funcţionează „La Intersecţie” urma să fie demolat, pe motiv că terenul pe care este construit nu aparţine… Cooperaţiei.

S-a sacrificat pentru comunitate

 „În sufletul lui a fost o tensiune teribilă care l-a îndemnat la un astfel de gest. A avut o viaţă grea, el călca rufele, el spăla, soţia era paralizată, în urma unui accident vascular survenit cu mulţi ani în urmă. Concediu de odihnă niciodată, nu a plecat nicăieri. Îşi iubea nepoţelul enorm de mult, se juca cu el. Toate problemele de familie şi cele de la serviciu, unde nu a avut suportul necesar, l-au făcut să clacheze. Mesajul care l-a lăsat nu este unul adresat familiie, ci doar pentru comunitate, cea pentru care el s-a sacrificat”, spus fratele său mai mare.

UPDATE 14.40 Primarul din Vâlcea găsit spânzurat ar fi fost şantajat de o firmă de construcţii

Primarul comunei vâlcene Tetoiu, Gheorghe Popa, găsit spânzurat, marţi dimineaţă, ar fi fost şantajat de o firmă de construcţii, căreia îi decontase mai mulţi bani, pentru lucrări neefectuate, iar situaţia ar fi fost descoperită de către Curtea de Conturi, afirmă surse judiciare. Citeşte mai multe AICI

UPDATE 13.15 La faţa locului, anchetatorii au descoperit un bilet lăsat de primarul Gheorghe Popa. Acesta nu face referire la ceva concret, ci conţine doar două propoziţii: „Mă veţi judeca greşit că am furat. Nu este adevărat!” Potrivit primelor ipoteze, motivul pentur care primarul face referire la un furt în biletul său de adio este un raport al Curţii de Conturi, conform căruia o lucrare din localitate, un pod, a fost supraevaluată. Conform primelor informaţii, suma a fost umflată de constructor, iar primarul din Tetoiu l-a chemat în instanţă pentru a recupera banii.

UPDATE 9.30 A fost cel mai bun primar din ultimii 40 de ani

Gestul de a se spânzura al lui Gheorghe Popa i-a luat prin surprindere pe localnicii din Tetoiu. „Un primar aşa de bun ca el nu a avut localitatea în ultimii 40 de ani. A scos comuna la lumina. Avem drumuri asfaltate, dispensar medical cum nu gaseşti în alte părţi, grădiniţe moderne, a făcut proiecte şi a construit poduri acolo unde cele vechi erau luate de ape. Am lucrat cu el şi înainte de a fi primar. Un om extraordinar, de profesie economist şi expert contabil. A terminat Facultatea de Ştiinţe Economice la Craiova. Era căsătorit, iar soţia sa, ingineră, avea o paralizie pe o parte. Nu putea decât să se deplasaze în jurul casei. Are o fată căsătorită, asistentă la Râmnicu Vâlcea, şi un nepoţel. Gestul lui ne-a uimit pe toţi”, ne-a spus Constantin Drăgănescu, consilier local.

Descoperit după zece ore de la momentul spânzurării

Când Ambulanţa a venit la locul unde primarul a fost găsit spânzurat, personalul a constatat că decesul survenise cu cel mult zece ore înaintea momentului găsirii. Meciul legist Ioan Neamu, de la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea s-a deplasat la locul unde Gheorghe Popa a fost găsit spânzurat.

Trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Popa a fost descoperit de doi localnici, atârnând într-un copac de pe malul râului Sasa.

Primar după ce fostul edil a decedat

Primarul Gheorghe Popa a fost ales în martie 2007 din partea PNL, după ce la începutul anului respectiv Nicolae Bureţea, primarul ales pe listele PSD în anul 2004, a încetat din viaţă. Gheorghe Popa a fost reales la alegerile din anul 2008 şi avea toate şansele să câştige detaşat şi următorul tur de scrutin.

UPDATE 9.06 Doi săteni au observat maşina primarului abandonată pe un drum agricol

Gheorghe Popa, primarul care s-a spânzurat în dimineaţa aceasta, avea 60 de ani. Maşina lui a fost observată de doi localnici, pe un drum agricol din apropierea unei foste Staţiuni de Mecanizare a Agriculturii. Oamenii au început să-l caute şi l-au descoperit pe edil spânzurat de un copac pe marginea râului Saşa.

****

Cel mai probabil, primarul din Tetoiu, Gheorghe Popa, s-a spânzurat încă de aseară, în spatele Primăriei. O echipă de anchetatori se află la faţa locului.

În această dimineaţă Gheorghe Popa, primarul comunei Tetoiu-Vâlcea a fost găsit spânzurat pe malul unui râu din localitate. Informaţia ne-a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. „Este posibil să se fi spânzurat încă de aseară, dar abia în aceasată dimineaţă a fost găsit”, a spus insp. Alina Teodorescu. Bărbatul a fost decoperit in spatele primariei, iar în buzunar avea un bilet care motiva gestul sau.

 

Click pe poze pentru GALERIE FOTO DESPRE PRIMARUL DIN TETOIU CARE S-A SPÂNZURAT

Sursa: www.adevarul.ro

 

Leave a Response