|luni, octombrie 22, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• OLTCHIM Râmnicu Vâlcea a fost decapitat pentru o zi! Marţi, 14 februarie, conducerea combinatului chimic a lipsit NEMOTIVAT de la locul de muncă. În condiţii de criză absolută, prin care trece OLTCHIM-ul, directorii Constantin Roibu, Radu Olaru şi Alin Smeu, şi-au permis să toace frunza la câini pe holurile instanţelor de judecată. Marţi, „trioul mustăcios” din fruntea OLTCHIM-ului a stat aproape ŞAPTE ORE (intervalul orar 10.00 – 16.45) la Tribunalul Vâlcea. Cei trei grei „s-au războit” în instanţă cu ziaristul Tiberiu Pîrnău, cel care a avut curajul să le spună adevărul verde-n faţă, într-un serial incendiar de dezvăluiri. Cei doi „mustăţari” adjuncţi s-au înghesuit, la figurat, să-l spele (pe cale orală, în faţa judecătoarei) pe preacinstitul manager general şi genial de la OLTCHIM. Disperarea e mare, băieţi! AMR câteva zile! Două indicii: preşedintele Traian Băsescu şi FMI.

• Pe surse am aflat că domnul Dan Niţu, onorabilul patron al SC DAMILA SRL, se va retrage din politică. Niţu este dezamăgit de jocurile care se fac la vârful Alianţei USL pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare, în sudul judeţului. Dan Niţu s-ar fi exprimat într-un cadru semiprivat, că el nu acceptă să intre, într-o eventuală confruntare electorală, coleg de candidatură în Sud, cu pesedistul Victor Marin (Giovanni). Marin este pupilul lui Dumitru Persu, secretarul executiv al PSD Vâlcea, omul care taie şi spânzură în partid. În acest timp, Ion Cîlea munceşte de unul singur pe coclaurii judeţului.

• O judecătoare de la Tribunalul Vâlcea nu a putut nici măcar să mimeze echidistanţa într-un proces desfăşurat în cursul acestei săptămâni. Magistratul vâlcean, cu nume de tristă amintire, a fost foarte blândă şi într-un anumit fel chiar supusă cu partea reclamantă şi dură, tăioasă, autoritară cu avocatul pârâtului. Doamna cu pricina a tăiat din start apărarea, refuzând să-i admită patru întrebări adresate martorilor reclamantului.

• Cezar Florin Bulacu, campionul la sinecuri politice din PDL, întâmplător fiul vicepreşedintelui CJ Vâlcea, Romulus Bulacu, nu a avut acelaşi succes şi în afaceri. Tocmai de aceea, Bulacu junior a renunţat în data de 06.05.2011 la acţiunile pe care le deţinea în firma SC RICF DON SRL. Acţiunile au fost preluate de Radu Şerban, asociatul lui Cezar Florin Bulacu, care a dispus imediat: „Schimbarea denumirii firmei din S.C. RICF DON S.R.L. în S.C. RACEZ INVEST S.R.L., conform dovezii privind disponibilitatea firmei nr. 11021 din data de 29.04.2011, eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Vâlcea.”

Leave a Response