|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Viceprimarul Eusebiu Veţeleanu s-a întâlnit cu proresctorul ASE-ului, prof.univ.dr. Ion Stancu 

Viceprimarul Eusebiu Veţeleanu s-a întâlnit cu proresctorul ASE-ului, prof.univ.dr. Ion Stancu

Joncţiunea la Râmnicu Vâlcea dintre universitarii şi doctoranzii de la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi de la Universitatea de Vest din Timişoara s-a petrecut cu o oarecare întârziere faţă de ora stabilită iniţial, astfel încât prezentarea în faţa presei a Conferinţei Doctorale cu tema „Provocări actuale în ştiinţa economică” nu a mai putut avea loc. Cu toate acestea, universitarii reprezentanţi de prorectorul ASE prof.univ.dr. Ion Stancu s-au întâlnit în Sala de Consiliu a Primăriei cu viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, care a profitat de ocazie pentru a le ura bun venit la acest prim eveniment din cadrul Proiectului „Doctorat pentru o carieră în cercetarea economică interdisciplinară la nivel european” – proiect în valoare totală de 14.175.102 lei (din care 13.734.765 lei finanţare nerambursabilă europeană), destinat pregătirii suplimentare pentru 84 de doctoranzi. Conferinţa de la Râmnicu Vâlcea va fi găzduită de Complexul Arhiepiscopiei Râmnicului în perioada 23 – 25 septembrie, iar în programul doctoranzilor sunt incluse şi câte o vizită la Salina Ocnele Mari şi la Mânăstirea Govora.

Leave a Response