|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Gunoiul de la URBAN scade voturile USL la Râmnic 

Gunoiul de la URBAN scade voturile USL la Râmnic

Nicu Trandafir

Cu tupeul caracteristic, cei de la URBAN SA au solicitat prelungirea contractului de concesiune pentru gestiunea serviciului de salubritate din Râmnicu Vâlcea. Asta după ce această firmă a încasat milioane de euro anual pentru gunoiul strâns dar a uitat să achite municipalităţii redevenţa stipulată în contract. Aşa cum era normal consilierii PDL au votat împotriva prelungirii contractului. Consilierii ştiu bine că maşinile Urbanului poluează Râmnicul şi că deteriorează drumurile din oraş. Ei mai ştiu că Urban a dat în judecată primăria în legătură cu redevenţa numai pentru a mai câştiga timp şi a nu-şi plăti datoria, mai ştiu aceste lucruri însă şi cei de la PNL şi PSD. Numai că , împotriva intereselor primăriei şi, mai ales, ale comunităţii locale cei de la PNL şi PSD s-au abţinut de la vot.

Consilierii PDL din consiliul local s-au opus atunci când Urban a vrut să majoreze din nou tarifele percepute pentru ridicarea gunoiului menajer. Lumea din oraş ştie aceste lucruri iar în campania electorală va fi normal ca pedeliştii să reamintească poziţia celor din USL (PSD plus PNL) faţă de o societate comercială care a sfidat râmnicenii ani la rând. Ce ar zice cei de la Urban dacă râmnicenii ar da în judecată Urban în legătură cu tariful perceput şi timp de vreo trei ani de zile, cât ar dura procesele, toţi locuitorii am refuza să achitam contravaloarea serviciilor de salubritate aşa cum refuză Urban plata redevenţei ? Dacă erau deştepţi cei din PNL şi PSD ar fi votat în interesul râmnicenilor. Abţinerea aceasta s-ar putea să îi coste voturi bune.

Leave a Response