|miercuri, noiembrie 22, 2017
  • Follow Us!

Firma Avicarvil a finalizat investiţiile la Centrul logistic de la Vâlcea 

Firma Avicarvil a finalizat investiţiile la Centrul logistic de la Vâlcea

Compania Avicarvil, membră a grupului de firme aparţinând familiei Paraschiv, a finalizat construcţia celui mai important centru logistic pentru dezvoltarea pe zona sud-vest a societăţii. Platforma este una dintre cele mai moderne facilităţi de acest tip din Vâlcea. Alături de centrul logistic, Avicarvil a pus în funcţiune recent şi staţia de epurare pentru abatorul de la Băbeni. Toate acestea sunt incluse într-un proiect investiţional mai amplu în valoare de 3 milioane de euro de modernizare a abatorului de la Băbeni, Vâlcea.

„Investiţia în centrul logistic se constituie într-o platformă strategică pentru Avicarvil, care îşi consolidează capacitatea şi fluxul de livrare pentru sud-vestul României. Fermele de la Vâlcea reprezintă o prioritate investiţională pentru Avicarvil pentru ca această companie să ajungă un jucător de top la nivel naţional. Astfel, până în prezent, s-au folosit peste 12 milioane de euro pentru retehnologizarea şi modernizarea fermelor de la Vâlcea, iar până la sfârşitul lui 2012 suma totală investită va ajunge la 20 de milioane de euro”, declară Iustin Paraschiv, proprietarul Avicarvil.

Avicarvil a anunţat recent o creştere a afacerii de 35 de procente în primele şase luni din 2011, ajungând la o cifră de afaceri de peste 47 milioane de lei, la 8 luni creşterea fiind de aproximativ 43 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Focusul Avicarvil este reprezentat în exclusivitate de creşterea puiului „La Provincia, pui de casă” crescut în condiţii similare gospodăriilor autohtone. Puiul este hrănit integral cu furaje vegetale, obţinute în proporţie foarte mare din producţia de pe terenurile proprii. În prezent, companiile grupului administrează o suprafaţă de aproximativ 1500 de hectare de teren arabil.

Avicarvil se află în judeţul Vâlcea şi a fost înfiinţată în 2008, când a preluat Divizia Agro de la Oltchim. Până la sfârşitul acestui an la Avicarvil vor lucra aproximativ 700 de angajaţi, iar producţia va ajunge la 12.000 tone de pui pe an.

Despre companie

Grupul de firme aparţinând familiei Paraschiv a încheiat 2010 cu o cifră de afaceri de aproximativ 160 de milioane de euro şi are afaceri în domeniul agro-zootehnic, trading etc. Cea mai importantă companie a grupului este producătorul şi retailerul Ana şi Cornel, înfiinţat în 1994. Grupul de firme deţine o reţea proprie de peste 100 magazine în Vâlcea, Dolj, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Bucureşti, Ialomiţa, Vrancea, Bacău şi altele. Grupul numără peste 2000 de angajaţi la jumătatea lui 2010. Alte companii membre în grup sunt: Carmistin Ladrisi Grup, Pajo Holding şi Avicarvil.

Leave a Response