|vineri, septembrie 21, 2018
  • Follow Us!

S-a prelungit perioada de depunere a cererilor de către producătorii de lapte de vacă 

• APIA Vâlcea anunţă:

S-a prelungit perioada de depunere a cererilor de către producătorii de lapte de vacă

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) – Centrul Judeţean Vâlcea informează că, guvernul a decis în şedinţa de ieri 24.08.2011 prelungirea perioadei de depunere a cererilor pentru acordarea ajutorului specific acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate până la data de 20 septembrie a fiecărui an. În consecinţă, termenul de efectuare a controlului la faţa locului va fi prelungit până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, în vederea facilitării verificării faptice a existenţei vacilor de lapte în locaţiile menţionate în cererea de solicitare.

Condiţiile de acordare sunt: deţinerea unui efectiv cuprins între 2 şi 15 capete vaci de lapte, inclusiv, pe exploataţie (vaca de lapte se defineşte ca fiind femela din categoria bovine care a fătat cel puţin o dată până la data depunerii cererii, viţelul fiind identificat şi înregistrat în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE); înregistrarea beneficiarului care solicită ajutorul în sistemul de administrare a cotelor de lapte, cu cotă de lapte pentru livrări şi/sau vânzări directe, la Serviciul de Administrare a Cotelor de Lapte (din cadrul Centrului judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură); înscrierea în RNE a efectivului de vaci de lapte deţinut în exploataţie; menţinerea în exploataţie a efectivului de vaci de lapte pentru care se solicită ajutor specific anual, până la data efectuării plăţii; permiterea efectuării controalelor potrivit legii, efectuate de către APIA sau de către alte organisme abilitate în acest sens; situarea sediului exploataţiei în zonele defavorizate din România (identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – PNDR 2007 – 2013); comunicarea în scris, în termen de 7 zile lucrătoare de la data apariţiei, a oricărei modificări a informaţiilor declarate în cererea de plată, apărută între data depunerii şi data finalizării controlului la faţa locului.

Nerespectarea condiţiilor de eligibilitate mai sus menţionate poate atrage, după caz, reducerea sau excluderea de la plata ajutorului specific, respectiv penalităţi sau sancţiuni multianuale. Documentele justificative care se ataşează la cerere sunt: copie a Certificatului de înregistrare de la Oficiul Registrului Comerţului sau a Certificatului de înregistrare fiscală, carte de identitate, după caz; copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte, emis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor – ANSVSA (pentru conformitate se va prezenta şi originalul paşaportului); copie document coordonate bancare.

Leave a Response