|marți, iunie 19, 2018
  • Follow Us!

Autovehicule furate din Italia şi Spania au fost depistate de poliţiştii vâlceni 

Autovehicule furate din Italia şi Spania au fost depistate de poliţiştii vâlceni

La data de 11 august a.c., ora 18.30, poliţiştii din oraşul Călimăneşti, în timp ce executau o acţiune preventivă de monitorizare a traficului şi a reducerii riscului de producere a evenimentelor rutiere, au identificat, un autoturism marca VW Golf, condus de Florin S., de 23 ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar la verificarea autovehiculului în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că numerele de înmatriculare aplicate erau false, autoturismul figurând ca fiind furat din Spania în anul 2010.

Pe numele conducătorului auto a fost deschis un dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul I.P.J. Vâlcea, în vederea clarificării situaţiei juridice a acestuia.

De asemenea poliţiştii rutieri au fost sesizaţi de către reprezentanţii Registrului Auto Român Vâlcea, că la sediul instituţiei din municipiul Râmnicu Vâlcea s-a prezentat o persoană care intenţiona să omologheze o motocicletă marca Suzuki, fabricată în anul 1998, despre care sunt suspiciuni că ar fi furată.

În urma verificărilor în bazele de date ale poliţiei s-a constatat că aceasta figura ca fiind furată din Italia în anul 2006.
Motocicleta a fost lăsată în custodia lui Florin C., din municipiul Râmnicu Vâlcea, fiind persoana care a prezentat-o la Registrul Auto Român, iar situaţia juridică a motocicletei urmează să fie stabilită prin corespondenţă cu autorităţile din Italia.

Material lemnos confiscat de poliţiştii din Laloşu şi Făureşti

Poliţiştii din Laloşu şi Făureşti au organizat o acţiune pe linie silvică pentru prevenirea şi combaterea furturilor de material lemnos.
Cu această ocazie au fost depistate un număr de şase persoane care au transportat material lemnos fără a deţine documente de provenienţă.
Cele şase persoane au fost sancţionate contravenţional, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.
De asemenea, oamenii legii au identificat cantitatea de 6 metri steri, lemn de foc, specia fag, acesta fiind ridicat şi predat organelor silvice pentru valorificare, poliţiştii continuând verificările pentru stabilirea provenienţei acestuia şi a persoanelor implicate în comiterea acestor fapte ilicite.

Prin joacă învăţăm

Consecinţele accidentelor de circulaţie, nu de puţine ori, sunt extrem de neplăcute, repercusiunile acestora fiind resimţite uneori de-a lungul vieţii.
La nivel naţional, cele două cauze principale de producere a accidentelor rutiere sunt: viteza(excesivă sau neadaptată la condiţiile de drum) şi traversarea neregulamentară.
Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul celor două cauze, Poliţia Rutieră Vâlcea organizează în parteneriat cu Centrul Informare Daune activităţi în vederea conştientizării riscurilor care există în trafic.
Astfel, în ziua de 13 august a.c., începând cu ora 10.00, în municipiul Rm. Vâlcea, în parcarea Centrului Comercial River Plaza Mall, se organizează concursuri interactive, instructiv-educative.
Cei care deţin machete auto sau ghidate cu telecomenzi sunt invitaţi să participe la aceste concursuri. Astfel, în cursul dimineţii participanţii urmează să-şi demonstreze abilităţile de conducători auto pe circuite de off – road, iar după amiaza pe traseele de mare viteză.
De asemenea, pentru cei aflaţi în zonă se va organiza şi concursul ,, Cel mai civilizat pieton”, câştigătorii fiind premiaţi cu maşini – machete şi diplome.
Scopul acestor activităţi este acela de a prezenta, la scară redusă, care pot fi consecinţele accidentelor, evidenţiind totodată şi rolul pe care îl are adaptarea vitezei la condiţiile de drum şi păstrarea unei distanţe corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă, în cazul în care se impune frânarea de urgenţă.
În acest sens, invităm atât reprezentanţii presei cât şi toţi amatorii de concursuri de acest gen, să participe la acest eveniment care se înscrie în cadrul activităţilor destinate reducerii accidentelor rutiere.

32 de vitezomani sancţionaţi de poliţişti într-o singură zi

În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au continuat acţiunile pe şoselele vâlcene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto şi a pietonilor cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Aceştia au desfăşurat 2 acţiuni pe linie de prevenire a evenimentelor rutiere, au aplicat 79 sancţiuni contravenţionale şi 97 puncte penalizare.
Dintre contravenţiile constatate, cele mai multe au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, respectiv 32, valoarea totală a sancţiunilor însumând 22.199 lei.
În activitatea desfăşurată au fost reţinute 8 permise de conducere, 1 certificat de înmatriculare şi au fost sancţionaţi 2 conducători de mopede.

 

Leave a Response