|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Virusul periculos pioceanic face ravagii la Spitalul Judeţean Vâlcea 

• În timp ce comisia de „etică” vrea să-i închidă gura medicului Cacovean,

Virusul periculos pioceanic face ravagii la Spitalul Judeţean Vâlcea

După ce a avut curajul de a spune lucrurilor pe nume şi a semnalat faptul că la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea există viruşi intraspitaliceşti, asupra medicului vâlcean au început presiunile. În ciuda acestora, Adrian Cacovean spune în continuare că bolnavii sunt ţinuţi în aceleaşi condiţii, septici cu aseptici. „Au fost zece pacienţi acolo unde s-au izolat unii cu bacilul pioceanic. Prezenţa unei infecţii nu înseamnă infecţie nozocomială decât atunci când dovedeşti că un germen a fost contractat în timpul internării”, spune medicul vâlcean. În schimb, directorul medical al Spitalului Judeţean, Mihai Marinoaica spune că nu se impune carantina la spital. „Au venit de la Sanepid şi au luat probe şi nu s-a găsit nicăieri în aşternuturi sau în tencuială astfel de germeni, şi atunci ce anume să dezinfectezi?. Doar din produsele recoltate de la bolnavi se poate aşa ceva”. Medicul Adrian Cacovean a ajuns acum în comisia de etică a spitalului. Comisia verifică de o săptămână dacă există sau nu o infecţie nozocomială, dar rezultatele se lasă aşteptate.

Săptămâna trecută, medicul Adrian Cacovean a declanşat scandalul la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea după ce a făcut public faptul că în plăgile pacienţilor internaţi în această perioadă, au fost descoperiţi germeni foarte periculoşi. Acesta spune că spaţiile unde au fost găsite infecţii, nu au fost închise şi sterilizate, iar pacienţii sunt ţinuţi la grămadă, femei cu bărbaţi, bolnavi septici alături de cei aseptici. „În urma rapoartelor pe care le-am solicitat, rezultă că în prezent, în spital există infecţii nosocomiale. Ceea ce este şi mai grav, este faptul că bolnavii septici sunt ţinuţi alături de cei aseptici, deşi în repetare rânduri am cerut izolarea lor”, a declarat doctorul Adrian Cacovean, medic specialist în chirurgie cardiovasculară, doctor în Ştiinţe Medicale. Chirurgul susţine că unul dintre viruşii descoperiţi în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă este pioceanicul, unul extrem de periculos. „Apare pioceanicul şi este evidenţiat în rapoarte. Relevă un pericol iminent, pentru că pacienţii care au venit fără nicio infecţie riscă să-şi piardă picioarele sau chiar viaţa prin contractarea acestor infecţii”, spunea doctorul Adrian Cacovean, chirurg la SJU Vâlcea.

Virusul pioceanic este extrem de agresiv şi rezistent la antibiotice precum penicilina. Virusul este des întâlnit în spitalele din România, dar şi în lumea întreagă, fiind responsabil şi pentru moartea fotomodelului brazilian Mariana Bridi da Costa. Există bănuiala că virusul pioceanic este responsabil şi de moartea actorului Toni Tecuceanu.

Leave a Response