|joi, februarie 22, 2018
  • Follow Us!

Primăria a primit de la Ministerul Dezvoltării o prefinanţare de 620.000 euro 

• Pentru cele trei proiecte cu fonduri europene,

Primăria a primit de la Ministerul Dezvoltării o prefinanţare de 620.000 euro

La începutul acestei luni, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a virat Primăriei Râmnicului suma 2,6 milioane lei (620.000 euro), aceasta reprezentând prefinanţare pentru trei proiecte din Fonduri Europene pentru Dezvoltare Regională. Astfel, 1,6 milioane lei reprezintă prefinanţare conform contract 13832 pentru proiectul „Pod peste râul Olăneşti în prelungirea străzii Carol I, inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor”; 584.163 lei – prefinanţare conform contract 12192 pentru proiectul „Arteră de legătură între strada Ştirbei Vodă şi strada Monlor, inclusiv podul peste râul Olăneşti în municipiul Rm. Vâlcea”; 404.304 lei – prefinanţare conform contract 12194 pentru proiectul „Extindere şi modernizare sistem de supraveghere video cu dispecerat pe linia siguranţei publice şi prevenirea criminalităţii la nivelul municipiului Rm. Vâlcea”.

Săptămâna trecută, Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Râmnicu Vâlcea a lansat proiectul „Pod peste râul Olăneşti în prelungire strada Carol I inclusiv legăturile cu Calea lui Traian şi strada Morilor, finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional, Axa prioritară 1 –  „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană. Bugetul proiectului este de 13,54 milioane lei, din care valoarea contribuţiei nerambursabile alocate este de 10,5 milioane lei. Contractul de finanţare a fost semnat la data de 17 august 2010. Proiectul are ca obiectiv specific îmbunătăţirea fluenţei circulaţiei, creşterea gradului de siguranţă rutieră şi facilitarea accesului pietonilor şi a autovehiculelor către zonele de interes prin construirea unui nou pod peste raul Olăneşti, cu o lungime de 76 m, în prelungirea străzii Carol inclusiv crearea  legăturilor cu Calea lui Traian şi strada Morilor. Noul pod se va  continua pe partea dreaptă a râului Olăneşti cu o bandă de circulaţie spre strada Morilor şi trei benzi de circulaţie spre Calea lui Traian. Perioada de implementare a proiectului este de 17 de luni, începând cu data de 17 august 2010. (P.C.)

Leave a Response