|sâmbătă, aprilie 21, 2018
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Războiul dintre fostul lider al peremiştilor vâlceni, Ion Nuică, şi conducerea centrală a partidului continuă pe toate fronturile. „Cârciumarul” continuă să spună că nu a primit nici o hârtie oficială de la Corneliu „Vaccin” Tudor, însă Tribunul îl atacă aproape zilnic pe Ion Nuică, atât la emisiuni TV cât şi prin ziarele proprii.

Este evident că liderul suprem de la PRM primeşte informaţii exacte cu privire la activitatea din Râmnicu Vâlcea a lui Ion Nuică, pentru că altfel nu se explică de unde ar fi ştiut Vadim de toate afacerile murdare ale patronului firmei Noil. Se pare că unul dintre cei care îl toarnă pe „cârciumar” la Vadim este chiar fostul lider al PRM Vâlcea, Nicolae Pătru, cel care se speră să se reîntoarcă în fruntea partidului după ce a obţinut un scor ruşinos la alegerile pentru funcţia de primar al Râmnicului.

• Primul caz răsunător descoperit de Fundaţia Guard Forest Vâlcea: Monica Iacob Ridzi împreună cu soţul ei, primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, îşi construiesc ilegal o cabană chiar în perimetrul sitului Parâng, într-o zonă de pădure protejată de lege. Este posibil că fostul ministru al Tineretului şi Sportului să fi căzut la „înţelegere” cu foştii administratori ai sitului, având în vedere că doamna Ridzi deţinea pâinea şi cuţitul la finanţările pentru diverse organizaţii neguvernamentale. Vom reveni cu amănunte!

• Şoferii care au trecut cu maşina miercuri seara prin cartierul Ostroveni au avut motive de nemulţumire: coloana membrilor PSD, în frunte cu Adrian Năstase – Bombonel părea că era nesfârşită. Acest fapt a creat iritare printre şoferi care au trebuit să aştepte şi zece minute până când pesediştii lui Remus Grigorescu traversau trecerile de pietoni.

• Se pare că „tensiunile” din sânul Partidului Protecţiei Sociale din România (PPSR) Vâlcea l-au împins pe candidatul Dumitru Cumpănaşu să obţină un scor atât de slab la alegerile pentru Primăria Râmnicului. Spunem asta pentru că la acest „partid”… Dumitru Cumpănaşu nu este preşedinte. Probabil că din duzina de membrii PPSR, fiecare persoană are timp, prin rotaţie, să fie preşedinte al acestui partid pentru o lună în fiecare an….

Leave a Response