|sâmbătă, august 18, 2018
  • Follow Us!

Scădere nesemnificativă a şomajului în Vâlcea 

Scădere nesemnificativă a şomajului în Vâlcea

Din numărul total de şomeri vâlceni, 10.974 sunt şomeri indemnizaţi, cu 227 mai puţini decât în luna februarie a acestui an, iar rata şomajului în Vâlcea este de 8.7% faţă de 8.8% înregistrată în februarie. Conducerea Agenţiei de Ocupare a Forţei de Muncă Vâlcea speră că rata şomajului va scădea în perioada următoare cu trei puncte procentuale. „Sperăm că, în perioada următoare, gradul de ocupare a forţei de muncă din Vâlcea va creşte, astfel încât rata şomajului va scădea cu 2-3 puncte procentuale”, a menţionat Rozin Ceauşescu, directorul AJOFM Vâlcea.

Scădere a şomerilor indemnizaţi

Serviciile de mediere oferite în mod gratuit de Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea din ultima perioadă au ajutat la încadrarea în muncă a 2.837 de persoane din 7.873, câte au fost consiliate. În Vâlcea, 58 de angajatori vâlceni au beneficiat de subvenţionarea locurilor de muncă, în urma încadrării de şomeri din grupurile ţintă, iar 34 de primării au beneficiat de subvenţionarea forţei de muncă angajate în lucrări publice de interes comunitar. Astfel, în judeţ, la sfârşitul lunii martie a.c., erau înregistraţi un număr total de şomeri de 15.561, cu 42 mai puţini faţă de luna anterioară.

Subvenţii la angajare

În vederea atenuării şomajului, AJOFM Vâlcea implementează unele măsuri, cum ar fi scutirea de la plata contribuţiilor către stat, pe o perioadă de şase luni, pentru şomerul angajat şi subvenţii acordate angajatorilor. Cuantumul lunar al subvenţiei acordate pentru fiecare persoană încadrată cu contract individual de muncă din rândul şomerilor este: în perioada 1 aprilie – 31 octombrie, 70% din valoarea indicatorului social de referinţă;

în perioada 1 noiembrie – 31 martie, valoarea indicatorului social de referinţă, la care se adaugă contribuţiile de asigurări sociale datorate de angajatori, aferente acestuia. La acest capitol, suma prevăzută anul acesta pentru AJOFM Vâlcea este de 1.999.000 de lei. În primul trimestru, conducerea AJOFM Vâlcea a încheiat convenţii cu 33 de primării şi un agent economic, pentru 909 şomeri.

Se acordă de asemenea subvenţii pentru angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţii ultimei promoţii ai unor instituţii de învăţământ. Aceştia sunt scutiţi pe o perioadă de 12 luni de plata contribuţiei la bugetul asigurărilor pentru şomaj. Şi la acest capitol, AJOFM Vâlcea dispune de un buget de 1.293.000 de lei, sumă care poate subvenţiona crearea unui număr de 150 de locuri de muncă pentru absolvenţi. Pe primul trimestru, AJOFM Vâlcea a subvenţionat 19 locuri de muncă. Subvenţii se mai acordă pentru angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani.

Leave a Response