|joi, august 16, 2018
  • Follow Us!

Vâlcea este o zonă care aşteaptă să fie descoperită, având un enorm potenţial pentru turism 

• Interviu în exclusivitate cu Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului

„Vâlcea este o zonă care aşteaptă să fie descoperită, având un enorm potenţial pentru turism”

Tiberiu Pîrnău

• Se ştie că judeţul Vâlcea are un potenţial turistic enorm, însă investiţiile de modernizare sau extindere în ultimii 20 de ani au lipsit aproape cu desăvârşire. Care sunt cauzele acestei situaţii, în opinia dumneavoastră?

Aveţi dreptate. Totuşi, pe de o parte ne-am obişnuit atât de mult să ne mândrim cu patrimoniul turistic al României, iar pe de altă parte să deplângem situaţia dezastruoasă a infrastructurii de la noi, încât ambele subiecte au devenit banalităţi şi pretexte pentru a nu întreprinde nimic concret. Este uşor să invoci constant lipsa de fonduri, este o scuză bună pentru a nu face nimic.

Am tot fost întrebată cine cred că sunt cei responsabili pentru situaţia în care ne aflăm, pentru faptul că ne tratăm cu atâta nepăsare potenţialul. Cred că e mai puţin important să căutăm vinovaţi, ce contează este să ne mobilizăm acum să găsim soluţii şi să începem să le punem în practică. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de o gândire integrată de planificare. În această ordine de idei, consider că înfiinţarea ministerului pe care îl conduc reprezintă un prim pas important în recunoaşterea importanţei majore a turismului, în corelare cu conceptul de dezvoltare.

Dar, în plus faţă de aceasta, avem nevoie mai mult ca oricând de implicarea responsabilă a autorităţilor publice locale şi de iniţiativă privată, pentru că turismul nu mai este de mult monopol de stat. Mă bucur să constat că în judeţul Vâlcea există asemenea iniţiative şi lucrurile încep să se pună în mişcare. La nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea, turismul a început să fie abordat ca prioritate strategică odată cu elaborarea propriei Strategii de dezvoltare a turismului pentru perioada 2007-2013.

Totodată, au început să fie elaborate din ce în ce mai multe proiecte în domeniul turismului, finanţate atât din fonduri europene şi naţionale cât şi din bugetele locale. Judeţul Vâlcea reprezintă, categoric, o zonă care aşteaptă să fie descoperită, având un enorm potenţial pentru dezvoltarea turismului balnear şi montan, a ecoturismului şi agroturismului, a turismului cultural şi monahal şi, de ce nu, a turismului sportiv, de vânătoare şi pescuit. Oportunităţile sunt multiple, iar autorităţile încep să conştientizeze acest lucru, astfel că avem motive serioase să credem că situaţia dezastruoasă despre care vorbeaţi este pe cale să se amelioreze.

• Care sunt proiectele cu finanţare europeană care se derulează sau care vor fi implementate prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în judeţul Vâlcea?

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului gestionează unul dintre cele mai importante programe finanţate în România din fonduri europene, Programul Operaţional Regional – un program extrem de complex, care conţine şi o componentă dedicată turismului. De asemenea, amintesc că judeţul Vâlcea este eligibil pentru trei programe de cooperare teritorială finanţate din fonduri europene – bugetele pentru aceste programe sunt mai mici, dar proiectele realizate pot avea un impact semnificativ la nivel regional şi local, fiind adaptate specificului şi problematicii zonelor vizate.

La nivelul judeţului Vâlcea am încheiat deja 16 contracte de finanţare prin POR, în valoare totală de 119,6 milioane de lei, dintre care 4 contracte, în valoare totală de 46,2 milioane de lei – adică aproape jumătate din totalul sumelor contractate – au fost semnate în cadrul axei prioritare dedicate dezvoltării durabile şi promovării turismului.

În plus, avem alte 81 de proiecte POR depuse la ADR, aflate în diverse etape de evaluare. Noi, ca minister, facem tot posibiliul pentru a informa şi a instrui potenţialii beneficiari cu privire la modalităţile de a accesa aceşti bani şi de a-i cheltui cu folos. Mai departe însă, succesul depinde în principal de cât de motivaţi sunt solicitanţii, de experienţa şi profesionalismul lor în conceperea şi derularea proiectelor.

• Anul trecut, aţi promis sprijin pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa”. Cum vedeţi implicarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în cadrul acestui proiect deosebit de important pentru turismul din judeţul Vâlcea?

După cum ştiţi, lista cuprinzând programele şi proiectele de investiţii în turism finanţate de MDRT a fost adoptată prin Hotărâre de Guvern, bugetul total alocat de minister fiind de 167 milioane de lei. Sumele se vor acorda, pentru fiecare proiect în parte, în completarea fondurilor prevăzute de autorităţile publice locale, care sunt iniţiatoare ale proiectelor. Judeţul Vâlcea a fost inclus pe această listă de investiţii cu mai multe proiecte, între care şi proiectul pentru dezvoltarea infrastructurii de agrement din staţiunea Voineasa şi care va beneficia de o alocare financiară din bugetul MDRT în valoare de 5 milioane de lei.

• Există la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului o strategie privind dezvoltarea şi promovarea turismului şi a potenţialului turistic al judeţului Vâlcea?

Aşa cum spuneam, există la nivelul judeţului o strategie de dezvoltare a turismului, elaborată la iniţiativa Consiliul Judeţean, în colaborare cu Instituţia Prefectului, cu primăriile din zonele cu potenţial turistic, precum şi cu reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, ai furnizorilor de servicii de turism, ai operatorilor de turism şi ai asociaţiilor de profil. De asemenea, în ceea ce priveşte promovarea potenţialului turistic, MDRT finanţează prin Programul Operaţional Regional, un proiect al Consiliului Judeţean Vâlcea, în valoare totală de 595.000 de lei, prin care se urmăreşte promovarea internă şi internaţională a atracţiilor turistice din judeţ, în special a evenimentelor şi festivalurilor tradiţionale, includerea judeţului Vâlcea în circuite turistice culturale, de afaceri şi de agrement, interne şi internaţionale, transformarea judeţului într-o zonă atractivă pentru investiţii, dezvoltarea de noi produse turistice, integrarea principiilor dezvoltării durabile în dezvoltarea turismului la nivel de judeţ şi, în final, creşterea numărului de turişti şi a satisfacţiei acestora. Revenind la întrebarea dumneavoastră, aş vrea să spun că MDRT apreciază şi susţine orice iniţiativă de dezvoltare a turismului şi abordare a domeniului ca prioritate strategică la nivel local şi, din acest punct de vedere, judeţul Vâlcea poate reprezenta un model de bune practici.

Mă folosesc de acest exemplu pentru a accentua faptul că nu consider oportun să concepem noi, la Bucureşti, câte o strategie privind dezvoltarea şi promovarea turismului pentru fiecare judeţ în parte. Responsabilitatea ministerului este să elaboreze cadrul strategic pentru dezvoltarea turistică, pentru a asigura coerenţa proiectelor finanţate. Iată, de exemplu, la nivel naţional am conceput Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Naţional 2007 – 2026, Strategia de dezvoltare a turismului balnear, Strategia de dezvoltare a ecoturismului, alte studii urmând să fie finalizate în acest an. Aici este vital să colaborăm cu autorităţile locale, cărora le revine sarcina inventarierii principalelor resurse turistice şi a elaborării propunerilor de dezvoltare în zonele pe care le administrează, urmând liniile trasate de documentele strategice şi adaptate specificului fiecărei regiuni în parte.

• Care sunt cele mai importante programe ale ministerului, pe care le veţi promova în acest an?

Aşa cum am mai afirmat, toate programele începute de MDRT, inclusiv cele vizând construţia de locuinţe pentru tineri, dezvoltarea infrastructurii rurale şi construcţia unor baze sportive şi a unor aşezăminte culturale din spaţiul rural, continuă, în limita bugetului. De asemenea, am iniţiat altele noi, în acord cu necesităţile de dezvoltare.

Aş menţiona aici programul Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti, prin care ne propunem să revigorăm spaţiul rural românesc, construind locuinţe de serviciu în comunele din România, locuinţe care urmează să fie puse la dispoziţia personalului didactic, medical şi, acolo unde este necesar, poliţistului care îşi desfăşoară activitatea în comunitatea respectivă. Totodată, revenind la turism, subliniez din nou că el trebuie să devină cu adevărat o prioritate strategică de dezvoltare a ţării noastre.

De aceea, investim atât în dezvoltarea infrastructurii turistice, cât şi în promovarea turistică a României. Vom recepţiona, până în luna mai, conceptul de brand turistic naţional şi liniile directoare ale strategiei de comunicare a acestuia. Urmează elaborarea strategiei de comunicare a brandului şi organizarea licitaţiei pentru implementarea strategiei din fonduri de la Uniunea Europeană, prin POR.

• Vă rugăm să ne spuneţi care sunt sumele alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului judeţului Vâlcea în acest an şi pentru ce obiective de investiţii sunt alocate aceste sume?

La ora actuală lucrăm la definitivarea alocărilor financiare pe unităţi administrative, pentru fiecare dintre programele derulate de minister, prioritatea fiind lucrările aflate în execuţie. În acest moment pot să vă spun că, pentru judeţul Vâlcea, am prevăzut deja fonduri în valoare de 5.423.240 de lei pentru continuarea lucrărilor la 44 de apartamente ANL şi demararea construcţiei altor 275 de locuinţe care au ca termen de finalizare anul 2011.

De asemenea, vom finanţa anul acesta, prin Compania Naţională de Investiţii, proiecte în valoare de 8.442.730 de lei, care prevăd construcţia a şase săli de sport şi reabilitarea uneia deja existente, construcţia unui bazin de înot, construcţia unui aşezământ cultural şi reabilitarea altuia existent, precum şi lucrări de intervenţie în primă urgenţă la construcţii vulnerabile care prezintă pericol public. În ceea ce priveşte programul de reabilitare termică a locuinţelor, la jumătatea lunii februarie a fost aprobată, la solicitarea autorităţilor publice locale, alocarea a  1.497.104 lei, pentru realizarea de lucrări la 13 blocuri, cu un total de 804 apartamente, din Râmnicu Vâlcea şi Horezu.

• Cum vedeţi dezvoltarea în plan turistic a judeţului Vâlcea, care sunt punctele forte ale acestei zone, în opinia dumneavoastră?

Dacă am vorbit de lista obiectivelor de investiţii în turism, aş vrea să vă spun că aceasta cuprinde nouă proiecte din judeţul Vâlcea, propuse de şase autorităţi publice locale. Ţin să precizez că judeţul Vâlcea este printre judeţele cu cele mai multe obiective de investiţii cuprinse în acest buget. Aceasta înseamnă, pe de o parte, că autorităţile locale au făcut efortul de a identifica priorităţile de dezvoltare a judeţului, iar ministerul a ţinut seama de aceste propuneri, le-a recunoscut importanţa şi a ales să le sprijine.

Ca să înţelegeţi mai bine ce sperăm să se realizeze, am să vă enumăr câteva dintre proiectele iniţiate de autorităţile locale. Consiliul Judeţean Vâlcea a depus două proiecte, primul referitor la recuperarea valorilor de cult din comuna Popeşti – satul Urşi şi comuna Tomşani – satele Bălţăţeni şi Dumbrăveşti, iar al doilea vizând dezvoltarea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata. Consiliul Local Călimăneşti, la rândul său, a depus alte două proiecte, urmărind dezvoltarea unor centre de informare turistică în localităţile Călimăneşti şi Căciulata şi, respectiv, amenajarea unui traseu special pentru climatoterapie.

Consiliul Local Govora ne propune, pe de o parte, reabilitarea casei de cultură în vederea amenajării unui muzeu balnear şi, pe de altă parte, construcţia unui centru de informare turistică şi a unei baze de kinetoterapie. Consiliul Local Horezu a venit cu un proiect privind reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice în zona cultural-turistică a depresiunii Horezu. Consiliul Local Olăneşti a iniţiat un proiect privind dezvoltarea infrastructurii balneare şi de agrement, crearea unui centru de informare turistică, a unei baze de tratament, a unor trasee pentru climatoterapie, a unui centru multifuncţional şi a unei parcări auto.

Nu în ultimul rând, Consiliul Local Voineasa ne propune dezvoltarea infrastructurii de agrement a staţiunii turistice pe care o administrează, proiect despre care mă întrebaţi şi dumneavoastră. Toate acestea sunt proiecte viabile şi utile. De aceea Guvernul, prin ministerul pe care îl conduc, a ales să le cofinanţeze. Însă, aşa cum am explicat, modul în care acestea vor fi finalizate depinde de felul în care se mişcă în continuare autorităţile locale.

• Cum colaboraţi cu autorităţile locale ale judeţului Vâlcea (Prefectura, Consiliul Judeţean, primării)?

Avem o relaţie de colaborare foarte bună cu toţi reprezentanţii autorităţilor locale. Pornim de la premisa că interesele noastre sunt comune şi că se referă la dezvoltare, la utilizarea cât mai eficientă a resurselor pentru a pune lucrurile în mişcare în ţara noastră. Cât despre cele mai bune modalităţi de a atinge aceste rezultate, porţile noastre sunt deschise, analizăm împreună ce putem face, dar iniţiativele de proiect trebuie să vină de la nivel local. Aceasta înseamnă, după părerea mea, o descentralizare reală şi constructivă. Ei pot să ştie cel mai bine cu ce se confruntă şi ce ar putea fi făcut – vorbeam mai devreme de turism, dar viziunea aceasta o aplicăm în ceea ce priveşte toate programele de care se ocupă MDRT. În rest, în limita resurselor existente, autorităţile locale se bucură de tot sprijinul Ministerului.

Leave a Response