|joi, ianuarie 18, 2018
  • Follow Us!

Controversatul afacerist Minea, susţinătorul numărul unu al lui Remus Grigorescu 

Ion Iliescu a avut dreptate: „Povara nevoilor, dusă cu lichelele în spinare!“

Controversatul afacerist Minea, susţinătorul numărul unu al lui Remus Grigorescu

O vorbă înţeleaptă din popor spune: „Spune-mi cu cine te alături, ca să-ţi spun cine eşti“. Controversatul om de afaceri vâlcean, Nicolae Minea, votează PSD la aceste alegeri parţiale. Minea, un personaj din zona gri a economiei de piaţă, este unul dintre cei mai înverşunaţi susţinători în această campanie electorală ai candidatului PSD, Remus Grigorescu. Hotelul „Alutus“ din centrul Râmnicului care-i aparţine, deocamdată, lui Minea este pavoazat cu bannerele electorale ale „conferenţiarului universitar doctor, cinstit, neprihănit şi mereu devreme acasă“ Grigorescu.

Prietenia dintre Minea şi Grigorescu este una de durată, de-a lungul timpului ambele părţi având de câştigat din această „amiciţie“.  Pentru cine nu ştie, Nicolae Minea a devenit în urmă cu câţiva ani controversatul „proprietar”, prin inginerii financiare cu firme suveică, al unor renumite locaţii din fostul patrimoniu al OJT, precum hotelul Alutus, Motelul Capela din Râmnicu Vâlcea şi Popasul Turistic Comanca – Olăneşti, ştranduri, alte popasuri turistice si multe altele.

Afaceristul Minea, un barbugiu celebru pe vremea lui Ceauşescu, are legături vechi cu întreaga conducere a PSD Vâlcea. În noaptea în care s-a anunţat câştigarea alegerilor prezidenţiale de către Mircea Geoană, în restaurantul Alutus care fusese pavoazat zile în şir cu steagurile PSD (în toată
campania de alegeri, persoane de la vârful PSD-ului, inclusiv Remus Grigorescu, frecventaseră asiduu hotelul) a avut loc o masă de sărbătorire a presupusului câştigător (looser în cele din urmă). Meniu complet cu băuturi după dorinţe.

Toate cheltuielile au fost suportate de acelaşi Minea. Acum se pune întrebarea legitimă: Daca PSD-ul şi în speţă conferenţiarul universitar „de renume mondial“ Remus Grigorescu se sprijină în campania electorală pe astfel de afacerişti dubioşi, ce înţelege fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, prin sintagma adresată râmnicenilor:  „duceţi-vă povara nevoilor cu lichelele în spinare” (declaraţie făcută recent la Râmnicu Vâlcea)? Şi încă o întrebare: cum se va revanşa Remus Grigorescu în faţa lui Nicolae Minea? Care este preţul acestei susţineri? Aşteptăm răspunsurile! (N.T.)

Leave a Response