|marți, decembrie 11, 2018
  • Follow Us!

“Municipalii”, pe locul trei în topul golurilor marcate 

După disputarea a zece etape în Seria B2, 

„Municipalii”, pe locul trei în topul golurilor marcate

După disputarea a zece etape, CSM Rm. Vâlcea ocupă locul 8 în clasamentul Seriei B2. „Municipalii” sunt, însă, mai sus, chiar pe podium, în cazul golurilor marcate până acum. În acest top conduce fosta divizionară A, CS Otopeni, grupare ce a reuşit să înscrie 23 de goluri, având, atenţie (!) un meci mai puţin disputat. De asemenea, cei din Otopeni au un gol mai puţin primit ca vâlcenii, 10, faţă de 11 câte are gruparea din Zăvoi.

Locul secund în topul celor mai multe goluri marcate în această ediţie de campionat a Seriei B2 aparţin liderului la zi, o altă fostă divizionară A, FC Argeş. Gruparea din Trivale are 22 de goluri marceate în 10 partide, şi 7 goluri primite. La polul opus, în privinţa celor mai puţine goluri înscrse până acum, în această serie, găsim gruparea antrenată până acum de Petre Gigiu, Minerul Lupeni, cu doar 6 goluri marcate. Urmează alte două echipe, mai vechea noastră cunoştinţă, FC Baia Mare, şi Fortuna Covaci, ambele cu câte 8 reuşite.
Cele mai puţine goluri primite
Trecând şi la capitolul – cele mai puţine goluri primite – pe prima poziţie se află viitoarea adversară de sâmbătă a „municipalilor”, formaţia FCM Tg. Mureş, şi „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc, UTA. Urmează Jiul Petroşani şi U Cluj, ambele cu câte 6 goluri primite, podiumul fiind completat de alte două echipe, FC Argeş şi Dacia Mioveni, ambele cu câte 7 goluri primite. Deţinătoarea „lanternei roşii” în Seria B2, Fortuna Covaci, are şi cele mai multe goluri primite, 26, fiind urmată de Mureşul Deva, cu 19 goluri primite, şi de Arieşul Turda, cu 18 goluri primite.
Pasăre şi Roman, incerţi pentru meciul de sâmbătă

„Municipalii” au câştigat la Deva, cu golul marcat de Boroiban, din penalti, iar acum se pregătesc pentru meciul din Zăvoi cu echipa care i-a luat faţa, la finalul sezonului trecut, şi a terminat pe locul 3, la egalitate de puncte cu vâlcenii, dar cu un golavaraj mai bun, formaţia FCM Tg. Mureş. Din păcate, gruoarea lui Artimon are probleme medicale. Doi dintre jucătorii de bază ai echipei CSM Rm. Vâlcea, Dan Roman şi Marius Pasăre sunt accidentaţi şi par a avea şanse mici să intre sâmbătă, în derby-ul din Zăvoi contra FCM Tg.Mureş.

Accidentat în etapa trecută, la Deva, căpitanul Marius Pasăre era suspect de ruptură musculară, în timp ce atacantul Dan Roman are şi el un tendon inflamat. „Din ce am aflat de la medici, Pasăre nu are ruptură musculară, doar un hematom cu acumulare de lichid. Este posibil ca acesta să fie stabilizat până la ora jocului cu Tg. Mureş. La Roman, însă, e o situaţie mai complicată, el nu cred că va juca sâmbătă”, ne-a declarat, telefonici, directorul general al clubului din Zăvoi, Florin Verigeanu.

Leave a Response