|miercuri, februarie 21, 2018
  • Follow Us!

Alegeri la Guşoeni 

Alegeri la Guşoeni

La 1 noiembrie, cetăţenii din comuna vâlceană Guşoeni sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege primar. La sfârşitul săptămânii trecute, a apărut în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern nr. 134/2009, prin care se stabileşte data alegerilor locale parţiale. Printr-un ordin al prefectului a fost stabilită numerotarea circumscripţiei electorale comunale, urmând a fi amenajate două secţii de votare în localitate. Din cauza unei boli grave, primarul de la Guşoeni – Vâlcea, Nicolae Ioana, nu îşi mai poate duce la capăt mandatul, astfel încât în localitate urmează să fie organizate noi alegeri.

Mai mulţi localnici interveniseră cu puţin timp în urmă pe lângă preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, rugându-l să facă în aşa fel încât să nu se mai organizeze alegeri şi să rămână la primărie cel care a asigurat interimatul, viceprimarul localităţii. Ion Cîlea le-a spus însă oamenilor cu acea ocazie că nu depinde de el aplicarea unei asemenea măsuri. Apropiatele alegeri au determinat însă şi un scandal în localitate. Nicolae Ioana (PNG) a fost ales primar al comunei Guşoieni la alegerile din 2008, iar, după deteriorarea stării de sănătate a acestuia, administraţia locală a fost condusă mai bine de şase luni de zile de viceprimarul PSD, Nicolae Concioiu. Data limită pentru depunerea candidaturilor este 12 octombrie, iar pe 17 octombrie începe campania. (A.V.)

Leave a Response