|miercuri, iulie 18, 2018
  • Follow Us!

Ministrul Apărării face câteva precizări în privinţa fostei cazărmi de la Vlădeşti 

• În urma unei interpelări a deputatului Sorin Zamfirescu,

Ministrul Apărării face câteva precizări în privinţa fostei cazărmi de la Vlădeşti

• „Dacă actualul titular al dreptului de administrare a imobilului (Universitatea Piteşti) nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere, şi anume, reabilitarea şi modernizarea în vederea desfăşurării procesului de învăţământ, utilizarea terenurilor fără construcţii în scopul realizării unui campus universitar pentru un număr de 6.000 de studenţi, care va cuprinde clădiri de locuit şi administrative, bază sportivă, cantină studenţească, obiective cu destinaţie social-culturală şi alte clădiri necesare pentru desfăşurarea procesului de învăţământ superior la standarde ridicate, dreptul de administrare va putea fi revocat”, spune ministrul Mihai Stănişoară

Luna trecută, deputatul PD-L Sorin Zamfirescu a formulat o interpelare adresată ministrului Apărării, Mihai Stănişoară, pe tema cazărmilor dezafectate din Râmnicu Vâlcea. „În municipiul Râmnicu Vâlcea care aparţine colegiului nr. 1 din circumscripţia 40 unde am fost ales deputat, există o impresionantă (ca mărime) cazarmă militară şi un teren de 24 ha, – fost teren de tir şi manevră – care au fost dezafectate încă din 2005.

Începând tot din acel an, Primăria municipiului, fiind în mare criză de locuinţe sociale şi de locuinţe pentru tineri precum şi de terenuri pentru diferite amenajări (parcuri industriale) solicita în scris Ministerului Apărării să preia imobilele dezafectate pentru a le folosi în scopurile descrise mai sus.

Cu toate că solicitările au avut o repetabilitate periodică (7 în total până în prezent), fostul guvern semnează «pe genunchi» pe ultima sută de metri o Hotărâre de Guvern nr. 1188/2008 prin care tranferă imobilele în discuţie de la cazarma Vlădeşti din Râmnicu Vâlcea, în integralitatea lor Universităţii din Piteşti, deşi ştia că era pe traseu (adică în dezbaterea Camerei) un proiect de lege care avea ca subiect preluarea acestora de către administraţiile locale. De ce s-a efectuat acest transfer tocmai unei Universităţi din Piteşti când la Râmnicu Vâlcea aveam deja 3 (trei) asemenea instituţii de învăţământ superior?

De ce nu s-a dat curs cererilor antedatate, repetate şi justificate ale Primăriei Râmnicului? Ce destinaţie va da Universitatea din Piteşti unui deal (fostul teren de manevră şi tir denumit Turnul Roşu) în suprafaţă de 24 de ha ? De ce fostul şi actualul Minister al Apărării Naţionale susţine respingerea unui proiect de lege (conceput de deputaţii PD-L şi PSD) care se-nvârte prin Comisia de Administraţie Publică de mai multe luni încoace deoarece cuprinde în mod imperativ trecerea tuturor cazărmilor şi terenurilor dezafectate de la Ministerul Apărării la administraţiile locale pe tot teritoriul ţării?

Cele întâmplate la Râmnicu Vâlcea nu se repetă şi la Craiova cu unitatea de tancuri şi la Sibiu şi, la ce mai, aproape în toată România? Nu le sunt necesare aceste imobile primăriilor sau consiliilor judeţene care de multe ori sunt nevoite să renunţe la propuneri serioase şi extrem de necesare a unor parteneriate public-private privind construirea unor parcuri industriale? Principiul şi obligaţia presantă determinată de programul comun de guvernare PD-L – PSD de a descentraliza nu este şi al Ministerului Apărării?

Şi în final nu ne temem de repetarea unor «vânzări» păguboase făcute de Ministerul în discuţie care au îmbogăţit peste măsură pe câţiva din aşa-zisa «elită» financiară a României de azi? Toate aceste întrebări au un singur subiect şi de aceea aştept cu nerăbdare răspunsuri în scris şi verbal din partea Ministerului Apărării fiindcă lucrurile au luat deja o turnură îngrijorătoare şi sunt de extremă urgenţă”, se preciza în interpelarea deputatului Sorin Zamfirescu.

Răspunsul ministrului

La începutul acestei luni, ministrul Apărării, Mihai Stănişoară, a dat răspunsul la interpelarea adresată de deputatul Sorin Zamfirescu, având ca obiect situaţia cazărmilor dezafectate din municipiul Râmnicu Vâlcea: „Prin Hotărârea Guvernului nr. 918/2008, s-a aprobat transmiterea unei părţi din imobilul 481 Râmnicu Vâlcea, compus din construcţii şi teren, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru Universitatea din Piteşti.

Proiectul de hotărâre a fost promovat la solicitarea ministerului beneficiar al transferului, a avizelor comisiilor interne şi a aprobării ministrului apărării naţionale. Procedura de avizare/adoptare a acestuia s-a desfăşurat cu respectarea normele în materie. Menţionăm că, atât solicitarea de transfer a Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cât şi cea a Universităţii din Piteşti, aşa cum se afirmă în scrisorile înregistrate cu nr. 34.621/10.07.2008 şi nr. 3894/08.05.2007, au avut la bază cererile de a se deschide o filială a acestei universităţi, formulate de un mare număr de studenţi din judeţul Vâlcea, precum şi de autorităţile judeţene (instituţia prefectului, consiliul judeţean, primăria, Inspectoratul Şcolar Vâlcea).

Dacă actualul titular al dreptului de administrare a imobilului nu-şi exercită drepturile şi nu-şi execută obligaţiile născute din actul de transmitere, şi anume, reabilitarea şi modernizarea în vederea desfăşurării procesului de învăţământ, utilizarea terenurilor fără construcţii în scopul realizării unui campus universitar pentru un număr de 6.000 de studenţi, care va cuprinde clădiri de locuit şi administrative, bază sportivă, cantină studenţească, obiective cu destinaţie social-culturală şi alte clădiri necesare pentru desfăşurarea procesului de învăţământ superior la standarde ridicate, dreptul de administrare va putea fi revocat, în conformitate cu prevederile art. 12 alin (3) – teza finală din Legea nr. 213/2008 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, în eventualitatea în care nu mai realizează integral obiectivele propuse, autorităţile judeţene sau locale se pot adresa actualului administrator pentru transferarea părţii de imobil devenite disponibile, în condiţiile legii. În ceea ce priveşte propunerea legislativă de care amintiţi în intervenţia dumneavoastă, a cărei procedură de legiferare a încetat ca urmare a respingerii definitive de Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, menţionăm că aceasta este a patra iniţiativă de acest gen.

În raportul comisiei sesizate pe fond se precizează că trecerea unor imobile din administrarea Ministerului Apărării Naţionale către autorităţile administraţiei locale se poate desfăşura, ca şi în prezent, în condiţiile Legii nr. 213/2008 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, la cererea acestora, prin analizarea fiecărui caz în parte, ţinându-se cont că nu toate cazărmile disponibile se pretează la transformările propuse”. (P.C.)

Leave a Response