|vineri, iulie 20, 2018
  • Follow Us!

Mănăstirea Cozia, fabrică imorală de preoţi? 

• Încercând să devină preoţi la fară frecvenţă, reporterii incognito ai ziarului „România Liberă” au petrecut şapte zile observând culisele şocante ale vieţii monahale

Mănăstirea Cozia, fabrică imorală de preoţi?

Miercuri, cotidianul „Romania libera” a continuat dezvăluirile referitoare la căile prin care se poate ajunge preot, rapid, ocolind canoanele Bisericii Ortodoxe Române. Una dintre metode este intrarea la mănăstire şi parcurgerea, în mare viteză, a tuturor rangurilor monahale. După ce aspirantul la preoţie petrece o scurtă perioadă printre călugări, stareţul îi întocmeşte acestuia un raport favorabil şi-i propune episcopului din zonă să-l ungă preot.

Unul dintre jurnaliştii sub acoperire ai Romaniei Libere a urmat acest drum şi a intrat chiar în mănăstirea Cozia, unde a petrecut şapte zile. Deşi ştiau că astfel vor încălca regulamentele bisericeşti, stareţul Vartolomeu Andronie şi consilierul Episcopiei de la Vâlcea, Constantin Matei, s-au arătat dispuşi să-l ajute pe ziarist să-şi atingă scopul. Pe perioada şederii la mănăstire, reporterul a aflat că în multe situaţii viaţa monahală nu este chiar atât de cucernică precum se crede.


Intrarea într-o mănăstire ortodoxă reprezintă, în ochii credincioşilor, unul dintre cele mai puternice angajamente luate în faţa lui Dumnezeu. Călugării trebuie să-şi lase în urmă viaţa de până atunci şi să se dedice în întregime credinţei. Mulţi dintre monahi ajung, după anii petrecuţi în chilii, să fie unşi preoţi, ca o recompensă meritată pentru viaţa curată dusă până în acel moment.
Din păcate, în unele cazuri, intrarea la mănăstire a devenit şi o metodă prin care se pot ocoli regulementele referitoare la dobândirea harului preoţiei.

Această cale presupune ca aspirantul la statutul de cleric să stea câteva luni la mănăstire, unde este trecut cu mare viteză prin toate rangurile călugăreşti. La final, stareţul redactează un raport favorabil în care-i propune episcopului din zona respectivă să-l ungă preot pe călugărul făcut „la fără frecvenţă”. 

”Am un baiat, ar vrea şi el o chestie”
Am vrut să testăm metoda expusă mai sus, după ce am aflat despre aceasta de la oameni implicaţi în sistem. Am ales să mergem la Mănăstirea Cozia, tocmai pentru că lăcaşul de cult este un reper pentru români.

Veche de 600 de ani, mănăstirea este ctitoria lui Mircea cel Bătrân, care este şi înmormântat acolo. Mii de turişti vizitează în fiecare an locul de credinţă de pe malul raâului Olt. 
Unul dintre jurnalişti a pretins că este un om de afaceri prosper, dar vrea să urmeze cariera de preot, la dorinţa mamei sale. Deoarece nu are studii teologice necesare, jurnalistul a afirmat că este dispus să plătească pentru a primi harul preoţiei.


Pentru început, a luat legătura cu consilierul Constantin Matei, de la Episcopia Râmnicului, în a cărei subordine este Cozia. Aflasem că acesta este omul de încredere al Episcopului de Vâlcea, Gherasim Cristea. Preotul Constantin Matei a acceptat să intermedieze intrarea reporterului la mănăstire, deşi nu-l văzuse decât de două ori în viaţă şi nu verificase dacă este, într-adevar, ceea ce pretinde.
Constantin Matei l-a sunat de faţă cu noi pe stareţul Vartolomeu Andronie şi i-a explicat precaut că îi recomandă o persoana pentru „o chestie”. „Săru’mâna, Preacuvioase! Ce faceţi? Am un băiat, ar vrea şi el o chestie, îl trimitem la dumneavoastră. Când vă găseşte acasă? Da, da. Vrea şi el ceva… Vă spune el ce vrea. Vedeţi cu ce puteţi să-l ajutaţi. Bine? Bine, săru’mâna.”


După această discuţie telefonică, Constantin Matei l-a asigurat pe reporter că poate merge la mănăstire. Jurnalistul a încercat să-i ofere o sticlă de whiskey drept recompensă, dar parintele nu a primit şi i-a dat de înţeles că nu este momentul pentru cadouri. „Lasă, atunci când va fi…”, i-a spus consilierul eparhial.

”Vrei cât mai repede, nu?”
Am aflat ulterior motivul pentru care Constantin Matei nu a primit sticla de whiskey. Raportul întocmit de stareţ către Episcopie în vederea eventualei preoţiri a ziaristului s-ar fi întors tot la consilierul eparhial.

Astfel, expresia „atunci când va fi” se referea la momentul în care Matei ar fi trebuit să dea sau nu decizia finală de preoţire. 
Folosind recomandarea acestuia, reporterul s-a prezentat în faţa stareţului de la Cozia şi a susţinut că trebuie să ajungă cât mai repede preot, deoarece vrea să pună mâna pe o parohie în Cipru. De altfel, consilierul eparhial s-a dovedit un personaj influent în Episcopia Vâlcea.

Deşi i se cerea să încalce canoanele, Vartolomeu Andronie a acceptat să-l ajute, ba, mai mult, stareţul a recunoscut că a înţeles cât se poate de bine intenţia acestuia.

» Reporter: Preacuvioase, în primul rând, părintele Matei a zis să… Uitaţi o mică sticlă de whiskey aici. 
Vartolomeu: Mulţumim frumos, nici o problemă! Haideţi să stăm de vorbă, să vedem. Eu am înţeles dintr-o dată bătaia Sfinţiei sale. Vrei prin Cozia să ajungi în Cipru, nu? 

» R.: Da. 
V.: Aşa trebuia să spui de la început. 

» R.: Da. 
V.: Părinte, frate. Eu îţi spun prin prisma părintelui Matei. 
Dacă nu ar mai fi combinaţia asta dintre Episcopie şi Stăreţie… Eu am înţeles lucrul ăsta. C-aşa trebuia să îmi spui de la început. 

» R.: Încerc să fiu deschis, ca…
V.: Nu, nu. Tu ai văzut că eu am priceput mai repede ce vrei să îmi spui tu, nu?


» R.: Da.
V.: Eu am înţeles aspectul. Vrei cât mai repede, nu? 
» R.: Da, da.

Spusele stareţului ne-au confirmat că pe această scurtatură spre preoţie se poate merge numai cu pile solide. Vartolomeu Andronie s-a arătat iritat când reporterul i-a spus că a absolvit doar patru ani de studii liceale teologice. Regulamentele Bisericii Ortodoxe Romane prevăd că pot ajunge preoţi pe drept doar cei care au absolvit facultatea de teologie.

Totuşi, Vartolomeu Andronie l-a primit pe falsul om de afaceri în mănăstire. 
Vartolomeu: Din moment ce ai recomandarea părintelui consilier, eu încerc la ora actuală să văd ce posibilitate am eu. Că eu nu stau de vorbă cu cineva, decât cu mine însumi. Dar nu aşa repede. Ce timp ai tu la dispoziţie? Ce vrei tu aşa?

» R.: Cât spuneţi dumneavoastră. 
Vartolomeu: Vrei sa fii preot? Nu te ţin 20 de ani, dar nici două săptămâni, să nu crezi lucrul ăsta. 

» R.: Cât consideraţi dumneavoastră.
V.: Păi, ce să consider, tu trebuie să ai un act just, din partea Bisericii, că poţi să devii preot.


Stareţul şi jurnalistul au stabilit că acesta din urma trebuie să aibă totuşi puţină răbdare până la preoţire, apoi Vartolomeu l-a cazat pe reporter în chilia de protocol a lăcaşului. Pentru a-i face loc, de acolo a fost scoasă urgent o studentă. 

V.: Sunt de acord. Când vrei să vii la mine? 

» R.: Mâine se poate?
V.: Vino într-o săptămână. Pentru că eu trebuie să mă duc să mă internez puţin la Bucureşti, că am ceva probleme. 

Faptul că reporterul era „pila” consilierului Constantin Matei a părut suficient pentru stareţul Mănăstirii Cozia. Acesta a acceptat totuşi mici atenţii din partea jurnalistului, cum ar fi şapte kilograme de păstrav proaspăt şi câteva sticle de vin. 

» Reporter: Cuvioase, am două sticle de vin aici, e un vin special.
Vartolomeu:

Da. Ţine-l tu la tine acolo, când ne întâlnim, că acum trebuie să merg. Da? Nu te refuz. 

» Reporter: V-am adus şi un păstrav, era proaspăt, viu. 
Vartolomeu: Mi-au spus oamenii.

» R.: Şi trimit şi şoferul 
de la mine de la firmă să ia nişte mieluţi. Doi miei. Vii, sau cum îi vreţi? Aveţi o gospodărie, sau să-i taie înainte?
V.: N-am avea noi nevoie acum, că vine postul, ştii? 

» R.: Păi, da, dar măcar dacă aveţi o gospodărie, să-i aduc vii, sau cum?
V.: Eu zic aşa, să-i aduci la Paşti.

» R.: La Paşti, am înţeles. 

”E şi multă sfidare şi discriminare”
Pe timpul şederii sale la mănăstire, reporterul s-a împrietenit cu câţiva dintre călugări. A aflat, astfel, că viaţa la Cozia nu e întotdeauna atât de smerită cum îşi imaginează miile de turişti care îi trec pragul.

Încă din prima zi, chiar mâna dreaptă a stareţului, călugărul Domeţie, l-a învăţat cum poate fenta regulamentele monahale. Deşi călugărilor le este interzis să fumeze, unii dintre ei au amenajat un loc ferit, de unde pot trage liniştiţi din ţigară.

Domeţie: Dacă te duci la ţigară, du-te aicea în spate.

» Reporter: În spate? Cobor pe aicea?
D.: Da, da. Uite, acolo te duci.

» R.: Jos, acolo, pe malul Oltului?
D.: Da. Ieşi pe gangul ăsta.

» R.: Pe gangul ăsta, cel mai bine. 
D.:

Dar să nu te vadă…

Mănăstirea are privilegiaţii săi. Diferenţa dintre călugări se face inclusiv la masă. În cele şapte zile când a locuit la Cozia, reporterul a constatat că monahii de rang înalt mănâncă separat de fraţii şi călugării mai mici. Dintr-o discuţie cu fratele Marius, a aflat că cei din urmă se plang adesea de calitatea proastă a mâncării pe care o primesc. 

» Reporter: Am văzut că ei mănâncă sus. Beau vin, aranjaţi, frumos. Nu văd pe nici unul dintre şmecheri, nici Domeţie, nici economu’, nici Veniamin, pe nici unul nu l-am văzut la masă. 


Fratele Marius: Au bucătăriile acasă. E şi multă sfidare şi discriminare. Eu veneam de la biserică şi era ziua lui Domeţie chiar, şi se prăjeau pulpe la bucătărie. Parcă nu aveau unde să prăjească… Na, că eu nu sunt pofticios, dar poate unul e pofticios. Noi ne certam cu un nebun pe care l-au dat afara pentru cinci bucăţi de peşte şi-un piureu rece şi ei făceau pulpe. Bun, bun. 

Jurnalistul a mai aflat că fraţii de la mănăstire ajung să se bată chiar pe un borcan cu bulion sau pentru 10 lei. Fratele Marius i-a povestit reporterului că l-a tras de barbă pe Filimon, unul dintre călugării de la Cozia. 

» Reporter: Care călugar este mai de treabă? Filimon?
Fratele:

L-am tras de barbă pe Filimon. 

» R.: Pe Filimon?
F.: Da. În biserică. 

» R.: De ce?
F.: I-am dat 10 lei, să mi-i schimbe dimineaţa. Apoi mi-o spus că nu-s banii mei. L-am lasat în pace. Mi-o dat tata 30 de lei, mi-o zis să tac din gură. Seara, mi-am adus aminte. Eram spriţuit. „Mă, vezi ca-ţi f…t una!” Stai să vezi ce face prostu’. Îi spune lui Veniamin, Veniamin îi spune lui şefu’ (stareţul Vartolomeu – n.r.). şefu’ zice: „Hai să facem o şedinţă”. Zic: „Nu-i problema mea. Eu mă duc să beau, să mănânc. Problema voastră.

După-amiaza asta nu stau aici”. Şi după două săptămâni, şefu’ mi-a zis: „Bă, nu îmi mai trage oamenii de barbă”.

Acelaşi frate i-a povestit ziaristului şi faptul că la mănăstire călugării se şicanează inclusiv din cauza femeilor care trec pe la Cozia, fie ele enoriaşe din zonă, fie turiste. 

Fratele Marius: O venit o nebună de pe lângă Sibiu. O zăpăcită.

» Reporter: La tine sau la călugărul Domeţie?
F.: Băi, se bagă peste ea, ştii? Eu mă duceam la piscină, Atanasie râdea. Îi spun atunci: „Ce faci, mă? Te bagi peste femeile mele, nu-ţi ajunge, nesimţitule?”.


» R.: Cine se bagă, Domeţie?
F.: Da, da. 

» R.: Îi plac, îi plac. 
F.: Da!

”Matei cu şefu’, ei sunt tartorii”
Călugărul Domeţie, omul de încredere al stareţului Vartolomeu Andronie, s-a dovedit, într-adevar, un om descurcăreţ. Jurnalistul a stat de vorba cu acesta de mai multe ori. Într-una dintre discuţiile purtate chiar în chilia reporterului, Domeţie i-a confirmat faptul că drumul ales spre preoţire rapidă, prin Mănăstirea Cozia, a fost corect. Călugărul i-a spus că, într-adevar, consilierul eparhial, Constantin Matei, este prima verigă din acest lanţ:

„Prima dată te bagi cu Matei, după aceea cu şefu’ (n.r. – Vartolomeu). Dar acuma depinde de Matei. El poate să zică la telefon: «Măi, hai să facem ceva cu ăsta». Matei cu şefu’, ei sunt tartorii”.

”Şi ce este al nostru să rămână aici, în mănăstire”

Stareţul Vartolomeu Andronie a intuit chiar de la început că stând în mănăstire cot la cot cu călugării vom afla mai mult decât ar fi dorit domnia sa. Fără să ştie că suntem jurnalişti sub acoperire, el ne-a sfătuit încă din prima zi să nu povestim altora ceea ce vom vedea la Cozia. 

Vartolomeu: Dar aici, frăţia ta, nu trebuie nici să te sminteşti de anumite lucruri, nici să te bagi în anumite lucruri.

Frăţia ta ai datoria, în primul rând, să te concentrezi asupra slujbelor. Aşa, încet, încet, ai să te foloseşti de pe urma slujbei. Adică în prima instanţă să nu apară numai un anumit interes. Nu ai venit numai cu gândul…

» R.: Eu am venit cu cel mai mare drag la slujba.
V.: Ai venit cu gândul efectiv ca să, eu ştiu aşa, să te foloseşti. Nu zic să te faci călugăr sau cutare. Să te foloseşti. Trebuie să profiţi de situaţia asta cât Dumnezeu rânduieşte să rămâi la noi. Să te foloseşti sufleteşte. Să nu te uiţi nici în dreapta, nici în stânga.

Când cineva îţi atrage atenţia, că poate tu nu ştii toate rânduielile astea. Unii călugări au mai multă înţelepciune, alţii mai puţină, unul zice mai răstit, altul zice mai frumos. Fraţia ta nu trebuie să te superi, nu trebuie să injuri, nu trebuie să te chinui. Aşa. şi ce este al nostru să rămână aici, în mănăstire. 

» R.: Bineînţeles.
V.: Deci nu luăm de aci să ducem în altă parte.

Investigaţia noastră la Mănăstirea Cozia s-a oprit cu „ajutorul” Poliţiei din Călimăneşti, care ne-a deconspirat identitatea.

Agenţii au încercat să ne amprenteze, deşi nu făcusem altceva decât să parcăm necorespunzator în faţa lăcaşului de cult. Politiştii au susţinut că „avem un cazier auto ciudat”, doar pentru că primisem „amenzi în mai multe locuri din ţară”
Însă lucrurile aflate în cele şapte zile petrecute la Cozia şi întâlnirea cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, au fost suficiente pentru a înţelege că şi în Biserică  banii pot deschide uşi la care altfel baţi în van ani de-a rândul. Ambele experienţe ne-au lăsat un gust amar. 
Într-o societate care încă îşi caută drumul drept, Biserica ar trebui să fie o pepiniera de modele. Din păcate, unii dintre prelaţi sunt exact contrariul. Comportamentul lor pătează imaginea Bisericii Ortodoxe şi le face un mare deserviciu preoţilor care îşi îndeplinesc misiunea cu credinţă.
 

Regulamentele călugăreşti şi excepţiile
Statutul Bisericii Ortodoxe Romane (BOR) prevede că o persoană nu poate ajunge călugăr mai devreme de trei ani din momentul în care a intrat la mănăstire. „Tunderea în monahism se face, cu aprobarea chiriarhului (a stareţului – n.r.), după cel puţin trei ani de cercetare canonică şi vieţuire în mănăstire.” Acelaşi document îi lasă totuşi stareţului o portiţă de scăpare. „Derogarea de la această regulă o poate decide numai chiriarhul, din motive misionare urgente.” Statutul BOR nu explică la acest capitol care sunt acele motive urgente. 
De asemenea, în documentul de bază al instituţiei Bisericii se arată că „mănăstirea este o comunitate de călugări sau călugăriţe care s-au hotarât în mod liber să-şi ducă viaţa în înfrânare, sărăcie de bunăvoie şi ascultare”.
Sursa: România Liberă

Leave a Response