|vineri, iulie 20, 2018
  • Follow Us!

Golirea lacului Vidra fără probleme 

Golirea lacului Vidra fără probleme

Noul prefect de Vâlcea, Remus Grigorescu, instalat recent, s-a arătat interesat de starea lucrărilor pentru golirea lacului Vidra din această primăvară şi după ce s-a consultat cu mai mulţi reprezentanţi ai factorilor de decizie, a constat că această acţiune nu va implica niciun fel de probleme nici pentru cetăţeni, dar nici pentru autorităţile implicate.

Curăţenie pe albie

Stadiul lucrărilor pentru golirea lacului a adunat la Vidra reprezentanţi ai mai multor instituţii. Astfel, prefectul Remus Grigorescu alături de subprefectul Anuţa Handolescu, s-au întâlnit cu toate părţile implicate în această acţiune, reprezentanţi ai Direcţiei Apelor Olt, ai Serviciului de Gospodărire a Apelor Vâlcea, ai Hidroelectrica, ai  ISU Vâlcea, ai IPJ Vâlcea, precum şi cei ai Direcţiei Silvice, dar şi ai Primăriilor din Brezoi, Malaia şi Voineasa.  În urma discuţiilor purtate s-a ajuns la o singură concluzie: operaţiunea de golirea a lacului nu va implica riscuri. Aceasta se va desfăşura conform „Planului de măsuri privind eşalonarea lucrărilor necesare pentru realizarea în condiţii de siguranţă a golirii parţiale a lacului Vidra”, aprobat prin HG nr.15/2008 a CJSU.

Stadiul lucrărilor pe Lotru

Până în momentul de faţă apele a fost eliberate parţial şi au fost luate măsuri de îndiguire. Urmează ca în perioada imediat următoare să fie îndepărtate resturile de material lemnos de pe albia minoră.  „Nu numai primarii ar trebui să se ocupe de acest lucru, ci şi proprietarii terenurilor aflate în apropierea albiei râului Lotru”, a declarat în repetate rânduri subprefectul Anuţa Handolescu.  Lucrările de golirea a lacului Vidra pentru ca centrala de la Ciunget să fie retehnologizată vor începe de la 1 mai, iar termenul de finalizare a acestora se preconizează a fi în jurul datei de 1 noiembrie a.c. Toate lucrările vor fi posibile datorită unui proiect la care Hidroelectrica SA Râmnicu Vâlcea a aplicat în acest an prin Banca Mondială.

Leave a Response