Remus Grigorescu aşteaptă numirea

duminică, 22 februarie 2009

Remus Grigorescu aşteaptă numirea

• în şedinţa de Guvern din 25 februarie, premierul Emil Boc va semna decizia de numire în funcţia de prefect a tânărului social-democrat
 
Şedinţa de Guvern din 18 februarie nu a dus schimbarea aşteptată la Prefectura Vâlcea. Deşi liderii PSD îşi doresc cu ardoare ca nominalizatul lor, Remus Grigorescu să fie instalat în funcţie, aceştia mai au de aşteptat cel puţin până săptămâna viitoare, când va avea loc o nouă şedinţă de Guvern. Situaţia este puţin mai delicată în ceea ce-i priveşte pe cei doi subprefecţi.

Dacă Petre Ungureanu va rămâne sigur pe funcţie, va trebui găsit un înlocuitor pentru Ion Tudor, cel târziu până la începutul lunii martie. Există zvonuri care spun că democrat liberalii nu vor trebui să găsească o altă persoană, unii dintre ei dorind să o lase pe scaun pe Anuţa Handolescu. Alţii însă vehiculează ca viitori subprefecţi PD-L obscuri oameni de afaceri locali, printre care primarul Mircia Gutău i-a nominalizat pe Ioan Filip, Dan Fiera, Dorel Simion, Iuliana Moise. 

Petre Ungureanu, pe lista de aşteptare

Negocierile dintre PSD şi PD-L în ceea ce priveşte desemnarea unei noi conduceri la Prefectura Vâlcea se duc pe apa sâmbetei. Deşi iniţial formula propusă de cele două partide, Remus Grigorescu - prefect, Petre Ungureanu  şi Ion Tudor - subprefecţi părea una perfectă pentru ambele formaţiuni politice, lucrurile nu rămân bătute în cuie. Nimeni nu vrea totuşi să confirme sau să infirme, cei vizaţi fiind reţinuţi în declaraţii.

Tudor riscă să piardă

În ultima perioadă s-a vehiculat tot mai mult ideea că democrat liberalul Ion Tudor nu mai este în cărţi pentru postul de subprefect. Tudor a fost un real sprijin în campania electorală la alegerile parlamentare pentru PD-L, mai ales prin … cotizaţiile serioase care i-au adus şi un scor apropiat de cel al deputatului Aurel Vlădoiu, contracandidatul său din colegiul Horezu. Tudor a fost propus de partid în urma votului pe care acesta l-a primit de la colegi în Biroul Permanent Judeţean al PD-L Vâlcea.

După câteva luni de la nominalizarea sa, surse din partid dau ca sigură excluderea sa de la Prefectura Vâlcea. Principalul motiv pare să fie lipsa de vechime atât în partid, cât şi administraţia publică. Tudor ar trebui să aibă minim cinci ani experienţă în administraţie pentru a îndeplini condiţiile necesare. El a primit un vot politic, dar nimeni nu s-a gândit la vechime în momentul nominalizării sale. Candidatura lui Tudor a fost dezaprobată indirect şi de colegii din PSD, unde până nu demult el deţinea funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale, fiind exclus din partid.

Democrat liberalul este însă reţinut în declaraţii. „Am auzit de aceste zvonuri, cum că eu nu aş mai fi în cărţi pentru Prefectură. Nu vreau să confirm, dar nici să infirm. Nu ştiu ce ştiţi dumneavoastră, dar eu ştiu că sunt în cărţi”, a declarat Tudor. În ciuda declaraţiilor, se pare că liderii PD-L au luat deja decizia de a se întruni într-o nouă şedinţă, unde vor desemna o altă persoană în locul lui Tudor pentru funcţia de subprefect. Tudor este posibil să fie aruncat din vârful icebergului într-o funcţie de director, posibil la Inspectoratul în Construcţii, în locul lui Ion Nicolae.

Ungureanu merge mai departe

Petre Ungureanu nu avea nici el o situaţie mai bună la începutul săptămânii trecute, când existau zvonuri potrivit cărora nici el nu ar mai fi agreat la conducerea Prefecturii. Şansele sale scăzuseră destul de mult după ce s-a aflat că avocatul are la „activ” o amendă penală de acum câţiva ani. Ungureanu reuşeşte însă să rămână pe poziţii, el susţinând deja examenul pentru a deveni funcţionar public.

Avocatul va mai trebui să susţină un alt examen, pentru a intra în Corpul Înalţilor Funcţionari Publici după care urmează să fie validat. Avocatul Petre Ungureanu nu a confirmat, dar nici nu a infirmat zvonurile conform cărora ar urma să fie şi el scos pe tuşă de colegii de partid. „S-au spus multe despre mine, că aş fi fost condamnat penal, că aş fi primit nu ştiu ce de la doamna Handolescu. Tot ce pot să vă spun este că am primit de la Anuţa Handolescu exact ce am primit şi de la Sorin Zamfirescu.”

Handolescu ar putea rămâne pe poziţii

Şansele ca actualul subprefect, Anuţa Hnadolescu să rămână în funcţie sunt foarte mari, chiar dacă mulţi dintre colegii săi din PD-L nu i-au acordat votul de încredere. Anuţa Handolescu a fost acuzată în nenumărate rânduri că încearcă să tragă sforile la Bucureşti pentru a nu-şi pierde  postul. Aceasta a  negat însă toate acuzaţiile şi a declarat că nu trebuie să se milogească de cineva pentru a putea avea o funcţie.

„Nu trag sfori şi nu ţin cu dinţii de funcţie. Sunt o profesionistă şi e de ajuns. Atunci când am spus că ies din politică, eu chiar am ieşit din politică. Mi se tot trimit pe cap fel de fel de controale, în speranţa că mă vor prinde cu ceva. Îi informez că se chinuie degeaba. Dacă sunt unii care se simt ameninţaţi din cauza unor dosare pe care le au, e treaba lor, nu este treaba mea. Nu mă interesează să mă ploconesc sau să conving pe cineva. Nu fac parte din categoria indivizilor care lucrează pe cineva pe la spate, pentru că nu vreau şi nu-mi stă în caracter. Nu am fost niciodată la Bucureşti şi nici nu mă duc. Eu mai am o vorbă... Dumnezeu face cuib oricărei berze chioare.

Cred că în categoria de barză chioară pot să intru şi eu”, a declarat Handolescu. Deocamdată, Remus Grigorescu nominalizarea PSD pentru funcţia de subprefect pare să se menţină pe poziţii, deşi postul său este în continuare vânat şi de alţii, cu funcţii importante în partid şi nu numai, la Bucureşti. Numirea lui Grigorescu ar putea să întârzie însă, din cauză că pesedistul nu face parte din Corpul Înalţilor Funcţionari Publici. Surse din PSD Vâlcea dau sfârşitul acestei luni pentru decizia de numire în funcţia de prefect a lui Remus Grigorescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe