|marți, noiembrie 21, 2017
  • Follow Us!

Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 milioane euro faţă de AVAS 

Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 milioane euro faţă de AVAS

Minoritarii trebuie să vină cu 129 milioane euro

 Conducerea combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT) a convocat pentru data de 20 decembrie adunare generala, în vederea majorării capitalului cu valoarea de 955 mil. lei (275 mil. euro), potrivit raportului transmis de reprezentanţii companiei.

Statul va participa la capitalul societăţii cu valoarea creanţelor pe care AVAS le deţine asupra companiei, în sumă de 508,48 mil. lei (146,5 mil. euro), ceilalţi acţionari având posibilitatea să-şi păstreze deţinerile prin subscrierea de titluri la valoarea nominală, de 0,1 lei/acţiune. Acţionarii minoritari vor putea subscrie 295 de acţiuni noi, la 100 de titluri deţinute anterior, aportul lor ridicându-se la circa 129 mil. euro. AVAS controlează 53,25% din acţiunile Oltchim, un alt acţionar important fiind grupul german cu activităţi în industria chimică PCC, cu un pachet de 12,87% din companie.

În 2003, Oltchim a aprobat transformarea în acţiuni a unor datorii faţă de AVAS în valoare de 95 mil. dolari (circa 84 mil. euro), fără a acorda drept de preferinţă şi celorlalţi acţionari. Minoritarii au dat în judecată statul pe motiv ca participaţiile lor s-au diminuat în urma acestei operaţiuni, iar după aproape 4 ani de procese instanţa le-a dat câştig de cauză. Ca urmare, statul a fost nevoit să diminueze în primă fază capitalul social al Oltchim cu valoarea de 95 mil. dolari, pentru a relua operaţiunea de majorare cu valoarea creanţelor, acordând de această dată dreptul de preferinţă minoritarilor.AVAS a recurs la reevaluarea creanţelor, care s-au majorat de la circa 84 mil. euro la 146,5 mil. euro, incluzând penalităţi şi datorii acumulate de Oltchim în decursul timpului.

În aceste condiţii, acţionarii minoritari vor fi nevoiţi să aducă un aport de 446 mil. lei (128,5 mil. euro) în societate, pentru a-şi păstra deţinerile. Acţiunile rămase nesubscrise ar putea să facă obiectul unei oferte de vânzare, la un preţ stabilit dupa închiderea primei etape de subscriere.

Subunităţile agroalimentare vor fi scoase la vânzare

Acţionarii Oltchim au aprobat la finele săptămânii trecute scoaterea la vânzare prin licitaţie a fabricii de conserve Râureni la un preţ minim de 16,46 mil. lei (4,74 mil. euro) plus TVA, şi a activelor subunităţii agroalimentare din Băbeni, care cuprinde fabrica de nutreţuri, Avicola şi Suinprod, la un preţ de 20,55 mil. lei (5,92 mil. euro) plus TVA. Oltchim a mai încercat să vândă aceste subunităţi şi în trecut, pe motiv că sunt nerentabile. Numai în primele nouă luni din acest an Avicola Băbeni, Suinprod Băbeni şi Fabrica de Conserve Râureni au adus combinatului pierderi cumulate de aproape 13 mil. lei (3,8 mil. euro). Titlurile Oltchim au fost ultima dată tranzacţionate la un preţ de 1,22 lei/acţiune, nivel la care capitalizarea companiei este de 113 mil. euro.

Alte titluri din editia curenta

Vâlcenii i-au tratat cu sictir pe politicieni
Deputatul Becşenescu, nesimţire fără limite
Oltchim trasformă în acţiuni datorii de 146 mil…
Şcolarii vâlceni nu vor primi laptele până la s…
Nicolae Popa, locotenentul lui Sorin Ovidiu Vântu
Şpârle şi Şopârle
Grupul Boromir, lider incontestabil în industri…
Urmărită general pentru că şi-a omorât propriul…
CSM Rm. Vâlcea – FCM Reşiţa 2-5 (0-1)
Enciclopedia judeţului Valcea pe internet
Presă şi politică
Restructurări la CEZ
Modificări în declararea şi plata impozitelor ş…
Încep lucrările la groapa de gunoi de la Feţeni
Număr mare de viroze

Leave a Response