|miercuri, octombrie 18, 2017
  • Follow Us!

Braconieri depistaţi de jandarmi 

 Braconieri depistaţi de jandarmi

În ultima săptămână, jandarmii vâlceni au depistat mai multe grupuri de braconieri care acţionau în judeţul Vâlcea. Toţi braconierii acţionau la Ioneşti, pe Olt, printre ei numărându-se şi o femeie. La sfârşitul săptămânii trecute a fost depistată o tânără de 24 de ani, Maria Şuici, care plecase la pescuit cu o setcă monofilament de 100 de metri liniari. După aproximativ o jumătate de oră a fost prins un al doilea braconier din localitate, pe digul barajului, unde întindea 50 de metri liniari de setcă. Alţi trei indivizi s-au ales şi ei cu dosare penale în timpul unei acţiuni organizată de jandarmi împreună cu lucrători ai A.J.V.P.S. Vâlcea, pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol pe Olt. Trei braconieri au fost depistaţi tot în zona barajului de la Ioneşti. Unul dintre ei, în vârstă de 18 ani pescuia cu o setcă monofilament de 170 de metri liniari, altul cu una de 150 de metri liniari, iar cel de-al treilea avea o setcă de 90 de metri liniari. Toţi s-au ales cu dosare penale pentru comiterea infracţiunilor de deţinere a uneltelor de pescuit din plasă monofilament. Jandarmii au întocmit procesele verbale de constatare a infracţiunilor flagrante, dosarele urmând să ajungă la Parchet, iar  setcile au fost confiscate şi predate la A.J.V.P.S. Vâlcea.

Leave a Response