|sâmbătă, decembrie 16, 2017
  • Follow Us!

ŞTIRI ÔÇô fotbal 

ŞTIRI – fotbal

 

Divizia B (Liga a II-a)

Prime mai mari pentru succesele din Zăvoi

În sezonul trecut, jucătorii antrenaţi de Adrian Furnică au fost stimulaţi cu prime de câte şase milioane lei pentru un succes pe teren propriu şi 12 milioane pentru victorie în deplasare. Anul acesta situaţia la echipa preşedintelui Alin Trandafir va fi diferită pentru că se va merge ori pe o sumă fixă (opt milioane lei vechi la victorie, indiferent unde!), fie pe prime stabilite în funcţie d evaloarea adversarului şi locul unde se dispută meciul, adică având un „plus“ de importanţă meciurile de pe teren propriu, scopul fiind acela de a readuce suporterii în tribunele stadionul “Municipal”. Dacă se va merge pe varianta primelor oscilante, acestea vor fi cuprindse între cinci şi 10 milioane lei vechi pentru un succes în Zăvoi şi între cinci şi 12 milioane pentru o victorie în deplasare.

Divizia C (Liga a III-a)

Cosmin Popa, dorit în prima ligă din Adzerbaidjan

Interesul pentru fotbaliştii antrenaţi de Costel Gaiţă este mare, mai ales după ce anul trecut FC Oltchim a câştigat primul loc în Divizia C. Deja Iosif Melcea a ajuns la CSM Rm. Vâlcea şi pare să fi prins postul de titular. Alţii au fost doriţi de echipe din prima ligă, în această situaţie fiind golgheterul Cosmin Popa. El are, însă, o ofertă foarte bună din prima divizie azeră, după ce săptămâna trecută vâlceanul a susţinut probe în Adzerbaidjan. Acolo i se propune un contract extrem de avantajos şi este greu de crezut că cineva din conducerea clubului FC Oltchim se va opune plecării fotbalistului care, oricum, nu mai este la prima tinereţe. În plus, salariul oferit la Baku este mult mai mare decât cel actual. Jucătorul nu a dorit să comenteze în niciun fel varianta plecării sau nu de la FC Oltchim, însă unii colegia i săi ne-au spus că acesta se teme să nu i se pună piedici în a-şi realiza visul oricărui fotbalist român: să joace peste hotare.

Divizia D (Liga a IV-a)

Schimbarea sistemului scoate echipele la mezat

Faptul că preşedintele AJF Vâlcea vrea să „masacreze“ Divizia D şi din aceasta să retrogradeze la finele campionatului ce va începe luna aceasta aproape jumătate dintre echipe, a determinat conducerile mai multor cluburi cu drept de joc în Liga a IV-a să caute „fraieri“ care să toace bani la acest nivel. Intrarea echipei CSM II Rm. Vâlcea ar rezolva din start problema viitoarei campioane, iar faptul că opt echipe ar putea pica din Divizia D îi determină pe mai mulţi conducători isteţi să prefere să vândă locul pe sume cu care pot aduce jucători capabili să tragă tare la „Onoare“, de unde echipele respectiva ar veni în maxim un an din nou în Liga a IV-a (Divizia D)!

Leave a Response